Anatol COVALI: Belșug

BELŞUG

 

Nu ştiu ce pot culege mai întâi
din roadele ce m-au umplut deodată,
dacă din fruct să muşc sau să-l mângâi
sorbind mireasma lui aristocrată.

De-atât belşug nu am fost plin nicicând
şi parcă nu pot crede că-i aeve
tocmai acum când sunt aşa flămând
şi însetat de miezuri şi de seve.

Ce dar sublim mi s-a trimis târziu,
sau poate că devreme totuşi este,
căci nu mă îndoiesc că pot să fiu
cuceritor de slăvi, stăpân de creste.

Uimit mă uit în jur şi nu-nţeleg
cum de-am rodit mirifica grădină
din care lacom, zi de zi, culeg
aceste roade pline de lumină.

Nu !… Nu poate fi vis şi nici miraj
atâta timp cât ramurile pline
se-ntrec să dea mereu câte-un mesaj
pentru-mplinirea ce cântând revine.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 iulie 2019

Anatol COVALI: Iubirea n-are margini

Iubirea n-are margini

 

Iubirea n-are margini, ea e ca Dumnezeu
croită din acelaşi tulburător mereu.

În splendida-i lumină,
întotdeauna lină

pătrunde câteodată, timid, sufletul meu.

Atunci devin un altul,
căci simt în trup Înaltul

şi-Adâncul ce a toate şi-n toate e nucleu,

iar sufletu-mi vibrează
când rază după rază

se ţes ca să devină în mine curcubeu.

În orişice iubire
e-un strop de nemurire

atunci când dăruirea ajunge-n apogeu.

.
De-aceea simt azi cum e
schimbată a mea lume

când dau doar de iubire pe ultimu-mi traseu.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 iulie 2019

Anatol COVALI: Nu-mi aparţin

Nu-mi aparţin

 

Nu-mi aparţin. Creez o poezie
şi-mi pare c-am compus o simfonie.

Fac ceva nou
şi-l văd ca pe-un tablou

din cea mai preţioasă galerie.

Mă risipesc
întruna c-un firesc

ce pare alint tandru când adie,

pentru că vreau
ca din surplus să dau,

să nu-mi rămână totul numai mie.

Pictez pe dor
şi bucium în major

cu o nemărginită dărnicie

ce nu-i al meu,
dar ce-am simţit mereu

c-ar fi putut, de-aş fi dorit, să fie.

Şi-ncet, încet
vă dau un nou poet

care cântând se crede ciocârlie.

————————————–

Anatol COVALI

București

1 iulie 2019

Anatol COVALI: Tolba

TOLBA

 

Ce brusc am despicat într-o secundă

din a mea viaţă nodul gordian

lăsând ca fericirea să pătrundă

în tot ce-n mine se credea uman.

Şi sufletul şi inima deodată

de o lumină clară s-au umplut

ştergând din trupul meu orişice pată

cu un imaculat şi blând sărut.

E-atât de minunat să simţi că-n tine

o altă lume şi-a făcut sălaş

şi că loveşti în ţinte-atât de bine

pentru că eşti cel mai dibaci arcaş.

Zâmbetul meu alungă-orice durere

şi-n treacăt risipeşte neputinţi,

fiindcă speranţa este-o adiere

ce scoate suferinţele din minţi.

Un alt destin, cu glasu-i blând mă cheamă

şi-mi cere să-l primesc sprea-mi dărui

ceva ce n-am cum să nu iau în seamă,

o tolbă-n care-s mii de poezii.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 iunie 2019

Anatol COVALI: Dar modest

DAR MODEST

 

Nu mă mai mir că viaţa mea e alta
de când cioplesc în mine-nfrigurat
cu sufletul ce pare a fi dalta
ce s-a tocit de-atâta căutat.

Simt că nu sunt cel care-am fost odată
şi vreau să mă găsesc precum am fost,
voinicul din poveste-adevărată
pe care-o ştiu aproape pe de rost.

M-aş bucura să-l strâng în braţe-o clipă
şi să îl văd uimit că-n al meu trup
simte că altă viaţă se-nfiripă
când sentimente noi zăgazuri rup.

Căci am de la un timp o nouă forţă
şi toate-îmi sunt de-o vreme din belşug.
Din lumânare am ajuns o torţă
ce speră ca-n curând să fie rug.

Este de fapt o tinereţe nouă
ce mi-a adus târziu un dar modest :
În loc de brumă o suavă rouă
şi-n loc de culmi un mândru Everest.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 iunie 2019

Anatol COVALI: Nu mai mă tem

NU MAI MĂ TEM

 

Nu mai mă tem.Curajul ce mă-ndrumă
de la un timp pe ultimul drumeag
e vesel şi tot timpul pus pe glumă
dorind din răsputeri să-mi fie drag.

A alungat din mine-orice tristeţe
şi visurile mi le-a-ntinerit
spunându-mi că şi-adânca bătrâneţe
poate să aibă un superb zenit.

Orice durere ce-ar dori să scurme
în trup, dispare-atunci când îi zâmbesc,
fără să lase niciun fel de urme,
căci sub privirea mea se şterg firesc.

Am noi puteri şi alte perspective
de când mi-am făurit un alt destin
din care-am alungat orice derive
şi bucurii am semănat din plin.

Nu mai regret nimic. Cred cu tărie
că nu pot fi înfrânt, c-am să înving
şi că de-acum, şi-ajuns în veşnicie,
voi înflori mereu în loc să ning.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 iunie 2019

Anatol COVALI: Recunoştinţă

Recunoştinţă

 

Mult prea târziu, mult prea târziu am înţeles

că tu de fapt ai fost esenţa vieţii mele,

că fără tine rătăceam în plin eres

necunoscând cerul iubirii plin de stele.

Ai fost din plin ce mi-am dorit, ce am visat

să mi se dea de către viaţa mea ciudată,

care adesea pe coclauri m-a purtat

şi a mai pus pe împlinire câte-o pată.

Acum trăiesc şi împăcat şi fericit

uitând c-a fost, din când în când, câte-o durere.

Port în privire numai zâmbetu-ţi iubit

trăind intens miraculoasa-ţi mângâiere.

Şi înţeleg că n-ai venit deloc târziu,

c-ai apărut la timp în chip de armonie,

că tot ce-am fost şi ce pe lume-am să mai fiu

se datorează mie însumi, dar şi ţie !

————————————–

Anatol COVALI

București

27 iunie 2019

Anatol COVALI: Bucurie

BUCURIE
 
Bucuria de-a fi e nespusă.
E un dar care naşte extaz,
când din clipa de-apururi apusă
n-am în cea care vine răgaz.
Modelez, caut forme şi màtur
urc pe culmi de speranţe să cânt
şi nici când obosesc nu mă satur
de al vieţii fantastic frământ.
Sper că am încă timp pentru zboruri
ce mă cheamă-n dorinţi în tumult,
unde ruguri de gânduri ard doruri
în a căror miresme exult.
Şi mă-mbăt cu victorii-n înfrângeri
cântând plin de elan ca solist
lângă coruri superbe de îngeri
bucuria că-nvăţ să rezist.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 iunie 2019

 

Anatol COVALI: Răscrucea-n care stau

Răscrucea-n care stau

 

Răscruncea-n care stau are un singur drum.

Un capăt e înfipt în viaţă, altu-n moarte.

Privesc uimit în jur şi nu-mi dau seama cum

şi mai ales spre ce voi merge mai departe.

N-a fost deloc uşor s-ajung până aici,

dar simt că îmi va fi mai greu de-acum încolo,

lovit necruţător de-al senectutei bici

şi îmbrâncit mereu de toţi de colo, colo.

Se miră cei din jur că uneori sunt trist,

dar n-au privit măcar o dată-n a mea viaţă,

ca să-nţeleagă cum trăieşte un artist

între extaz şi plâns, între sublim şi greaţă.

Am ars pentru-un stupid şi efemer succes

o viaţă ce a fost de renunţări înfrântă,

ca să constat acum că praful s-a ales

din ce mi se părea atunci menire sfântă !

————————————–

Anatol COVALI

București

25 iunie 2019

Anatol COVALI: Îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte

 

Îmi aduc aminte ochii tăi sublimi
ce-mi vrăjeau privirea c-o iubire
pătimaşă,- n care reuşeai să-imprimi
tot ce e esenţă-n fericire.

Îmi aduc aminte de zâmbetul tău
ce-l simţeam pe suflet mângâiere,
alungând din gânduri vechi păreri de rău
cu miraculoasa-ţi adiere.

Îmi aduc aminte ce mult te-am iubit
în întâia noastră primăvară,
când credeam că nu e om mai fericit,
ce-a găsit cea mai de preţ comoară.

Îmi aduc aminte şi surâd senin
retrăind superba tinereţe
de al cărei farmec mă simt astăzi plin
când mă-ncântă blânda ei tandreţe.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 iunie 2019