Menirea mea,
de-o vreme încoace
încet se preface
în stea.

Nu mă mai frâng
strivit de durere
şi nici în tăcere
nu plâng.

Căci simt că mai pot
ca din inerţie
trăirea-mi pustie
s-o scot.

Merg prin destin
convins că-i posibil
să fi şi-n oribil
senin.

Într-un alt cer
şi-o altă rodire
încep cu-ndârjire
să sper.

6 septembrie 2019

Colinzi uneori dulcea tinereţe
plină de iubiri şi-abundând de visuri
când viaţa-ţi dădea vesele bineţe
din paradisuri.

Mergi adeseori prin maturitate
care pare-un lan mândru şi-n rodire
şi surâzi când vezi câtă vastitate
e-n împlinire.

Ca-n amurg apoi să strângi rodul care
ţi-a fost ideal o viaţă întreagă
pe care să-l pui în saci sau hambare,
nu-ntr-o desagă.

Şi oricât ar fi iarna de haină
nu ai să te temi că o să te-nfrângă !
Când de rod bogat îţi e viaţa plină
cum să se plângă ?

5 septembrie 2019

Acolo rodul meu a fost mereu bogat,
n-aveam măcar un fruct să aibă viermi într-însul
şi sufletul meu pur zbura ne-ncorsetat,
căci încă mai spera şi nu-l umbrise plânsul.

Mă-mbrăţişez vibrând cu vechile iubiri
şi hoinărim cântând frumoasele-nceputuri
în care nu erau eşecuri, rătăciri
şi visele păreau mirific zbor de fluturi.

Din ce în ce mai des călătoresc în timp
şi totdeauna-n el cu-nfrigurare caut
să zbor cu aripi mari prin primul anotimp
şi să mai cânt visând pe-al tinereţii flaut.

Viaţa care este o părere,
şi-n neant se spulberă oricum,
seamănă mai mult c-o adiere
şi-o cărare-n loc de-un mare drum.

Viaţa-n care nu schimbăm o iotă
şi-o trăim aşa cum ne e dat,
uneori ne pare o golgotă,
alteori rai binecuvântat.

Viaţa – dar divin ori o năpastă,
când cu gândul Său, Cel drept şi Sfânt
a creat-o din a morţii coastă !
Suflet întrupat sau doar pământ ? …

2 septembrie 2019

Vraja lor e ca o adiere,
o licoare cu superb buchet,
aripi ce mă poartă prin mistere
toarse între alb şi violet.

Umbre şi lumini mă înconjoară
când acorduri ţes un paradis
unde viaţa prinde să îmi pară
începutul unui magic vis.

Am primit de la-nceput o şansă
care dar îmi pare atunci când
fermecat de sunete, în transă,
le ascult în inimă vibrând

30 august 2019

Unde mă poartă-atâtea mizerii
puse-n desaga ce-o car cu greu
de când dau iama-n triste siberii
de care fuge şi Dumnezeu?

Clopote sparte sună-ntr-o dungă
şi-o şoaptă-mi spune că-n depărtări
e pregătită o cale lungă
fără urcuşuri şi fără zări.

S-amân plecarea, mi-aprind luleaua,
îmi sprijin fruntea de pumnul strâns
şi-n timp ce-afară se-aşterne neaua
în mine ninge ultimul plâns.

29 august 2019

Astăzi din cântec voi face-arìpe
şi spre azururi pornesc în zbor,
să fac în ele cuiburi de clipe
şi să dau viaţă ouălor lor.

Astăzi dorinţa devine boltă,
şi orice visuri le port ca scut.
Smulg din speranţe orice recoltă
şi-o pun alături de un sărut.

Astăzi torc straie noi din lumină
al cărei farmec îl port ca văl,
uitâd că alţii au fost de vină.
Azi cu iubire faţa mi-o spăl.

27 august 2019

Doar astfel poţi rămâne în lumină
fără să-ţi pese că s-a înserat,
că seva care-ţi curge în tulpină
urcă mai greu spre rodu-mbelşugat.

Să-ţi fie conştiinţa veşnic trează
şi să te bucuri de orice dezgheţ
pe care ai să-l simţi în rădăcină.

Încrede-te în tine! Eşti bogat,
căci tocmai când credeai că se termină
viaţa, zâmbind, un început ţi-a dat.

26 iulie 2019

Să nu-ţi laşi viaţa să ajungă pradă
tristeţii ce pe-aproape stă pândind .
Şi ochii tăi să fie o dovadă
că-n inimă-ţi mari focuri se aprind.

Să fii necontenită înviere
şi în orice impas să crezi mereu
că-n a iubirii splendidă livadă

ai să îţi vezi iubirea-nmugurind
şi sufletul schimbându-se în roadă
spre care mulţi vor năzui cu jind.

25 august 2019

Şi nici izvoarele-ţi zglobii
nu le-aş fi auzit vibrând
nemuritoare armonii
în al meu gând.

Sunt fericit c-al meu destin
atât de simplu şi firesc
a hotărât aici să vin
să te-ntâlnesc.

Ai fost un dar. Dar minunat,
când preaiubitul Dumnezeu
zâmbind a binecuvântat
sufletul meu.

Tu ai fost tot ce mi-am dorit,
ce am visat în veşnicii,
când nu speram că, în sfârşit,
te voi găsi.

Că îmi voi face sanctuar
din sufletu-ţi de farmec plin,
ca la superbul său altar
să mă închin.

20 august 2019

Mai am un singur vis
ce împlinit se cere,
să văd c-a fost ucis
balaurul durere.

Mai am un singur gând
ce-mi freamătă în minte,
să îmi înalţ cântând
un templu în cuvinte.

Mai am un singur ţel
în timp ce-mi port declinul,
să pun în toate zel
şi să-mi înving destinul.

Mai am un singur rost
lipsit de aroganţă,
să uit tot ce a fost
şi să devin speranţă.

Mai am un singur crez
ce mă menţine màtur,
de-al visurilor miez
nicicând să nu mă satur.

19 august 2019

Chiar dacă soarta tot rea, tot cruntă
flutură-n zare cernitu-i văl,
eu cu speranţa fac zilnic nuntă
şi-n a ei rouă faţa mi-o spăl.

Nu-mi pasă dacă mai cad din creste
iluzii care înfruntă stânci,
pentru că-n viaţă tot urcuş este
şi căţărarea dură, pe brânci.

Până la urmă tot voi învinge
căci tânăr este de-azi orice gând,
şi chiar de plouă sau dacă ninge
spre al meu capăt mă duc cântând.

18 august 2019

O hilară ceaţă
s-a ţesut în jur,
dar o nouă viaţă
capătă contur.

Ochii-mi se-nspăimântă
de ce-am întâlnit,
dar sufletu-mi cântă
parcă-ntinerit.

Inima îmi plânge
sprijinită-n pari,
dar în al meu sânge
zburdă căluşari.

Gândurile mele
mai stau şi-n trecut,
dar ţesând în ele
un nou început.

Codrii de aramă
tineri încă par
când viaţa mă cheamă
ne-ncetat s-o ar.

17 august 2019

Tânărul vesel, plin de speranţe
care sub cnuturi nu a gemut,
din sentimente adună gloanţe
şi răni închide cu un sărut.

Bărbatul mândru de-a sa solie
îmi strânge mâna c-un gest firesc
şi-n al meu sânge pacea adie
când parcă aripi din nou îmi cresc.

Cel de acuma, uimit că viaţa
s-a vrut o clipă, un fulger doar,
zâmbind priveşte destinu-n faţă
spunând : Ce tânăr mă simt şi par !.

4 august 2019

Sufletu-mi iar cutează şi se-avântă
şi şterge al durerii negru grund,
râd fericit în loc să mă încrunt,
mă bucur că tristeţea-a fost înfrântă.

Nu-mi pasă că-mplinirea e târzie,
oricând poţi să te bucuri de splendori.
Admir vrăjit aceste noi culori

ce au în ele-atâta gingăşie.
În inimă, în gânduri şi în pori
mi-au înflorit grădini de bucurie.

5 august 2019

Pe-ale inimii pajişti dansează
al meu suflet ce pare-n delir,
de când plin de speranţă visează
că se mută-n zenit din nadir.

Am pătruns într-o altfel de lume
şi colind într-un nou univers,
unde nu mai sunt neguri şi brume
şi-orice lacrimi sub zâmbet s-au şters.

Nu mă-ntorc, orice-ar fi să se-ntâmple
fiindcă-îmi simt trupul plin de avânt.
Fericirea-mi zvâcneşte în tâmple
pe când totul în mine e cânt.

3 august 2019

Caut răspunsuri şi-n loc de ele
zbucnesc în gânduri doar întrebări,
care arată ca nişte iele
ce îmi preschimbă clipele-n zări.

Care potecă-i oare mai dreaptă?
Aş vrea urcuşuri, abrupte stânci
ca spre menirea ce mă aşteaptă
să-mi port fiinţa chiar şi pe brânci.

În loc de vârful plin de zăpadă
vreau zeci de piscuri să urc firesc
şi-unde a vieţii mele baladă
cuprins de vrajă să o doinesc.

2 august 2019

Da, ne-am săturat să ni se spună
că-i de aur iarba de sub noi,
iar noi dăm o lână ce e bună
doar spre-a fi zvârlită la gunoi.

Da, ne-am săturat s-avem în frunte
nişte cruzi ciobani care dau brânci
turmelor, care mai sunt pe munte,
ca să cadă-n râpi spre-a paşte stânci.

Da, ne-am săturat şi-am vrea Stăpâne
barbaria să o întrerupi,
fiindcă altfel nu ne mai rămâne
decât dreptul preschimbării-n lupi.

Ne sapă-n carne vremea stăpână
adânci tranşee, sinistre gropi
şi umezeşte-un pumn de ţărână,
fără zăbavă, cu-ai morţii stropi.

O cale lungă pare destinul
când orice suflet pleacă spre zări,
ca să-şi dea seama de prea puţinul
pus ca momeală-n câteva stări.

Fulger, nălucă, clipă, scânteie,
bici şi otravă, cruce şi ghimp,
stânci, povârnişuri, poteci, crâmpee,
ţi se oferă de timp un timp.

30 iulie 2019