Consoane şi vocale laolaltă
n-alcătuiesc nimic dacă în ele
n-a stăruit scormonitoarea daltă
a unor sfinţi căutători de stele.

Îţi trebuie o binecuvântare
venită din înalt ca să te-ajute
ca gândurile să le-nveţi să zboare
în splendide cuvinte prefăcute.

Dar câţi, din cei de azi, îşi mai dau seama
că fără de cuvinte-am fi aiurea?
Ei în străbuna limbă-acum dau iama
şi-i ciopârţesc şi îi sluţesc pădurea.

Izvorul limbii noastre, plin de rouă,
şi gustul şi răcoarea şi le schimbă,
aşa încât, peste un veac sau două,
se va trăi-n cu totul altă limbă !!!

————————————–

Anatol COVALI

București

30 martie 2019

În splendida-i lumină,
întotdeauna lină

pătrunde câteodată, timid, sufletul meu.

Atunci devin un altul,
căci simt în trup Înaltul

şi-Adâncul ce a toate şi-n toate e nucleu,

iar sufletu-mi vibrează
când rază după rază

se ţes ca să devină în mine curcubeu.

În orişice iubire
e-un strop de nemurire

atunci când dăruirea ajunge-n apogeu.

Aşa simt eu azi cum e
schimbată a mea lume

când dau doar de iubire pe ultimu-mi traseu

şi mi se pare cum că
destinul mă aruncă

în braţele iubirii şi că iubirea-s eu.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 martie 2019

Albastrul parcă
este ireal,

verdele-i crud, iar roşul de rubin e,

negrul e grav,
şi galbenul banal

 

cu toate că încearcă să domìne.
.
E prea mult gri
atât de natural,

că-mi vine să pun albul să-l combine,

albul acesta
veşnic inegal

şi niciodată pur cum se cuvine.

Pictez febril
şi mâzgălesc brutal

numai cu alb, dar el mereu devine

albastru, roşu, verde,
gri normal,

culori pictate bine de oricine!…

————————————–

Anatol COVALI

București

26 martie 2019

Ca şi voi, dragi prieteni, suport
sã trãiesc umilit în mizerii
şi pe umeri întruna sã port
cu ruşine povara puterii.

Sunt un sclav umilit, ca şi mulţi
dintre voi, obligat sã ia-n seamã
pe aceşti paranoici oculţi
care-n jur risipesc numai teamã.

N-am curaj spre înalt sã privesc
şi din cruntã durere sã mârâi.
Mi se pare aproape firesc
cã prin mâlul durerii mã târâi.

Şi chiar dacã în mine de mult
e un iureş cumplit de regrete,
nu-ndrãznesc sã mã-nchipui tumult
sau izvor în a chinului sete.

Ca şi voi încontinuu aştept
sã îi vãd pe-ai dreptãţii sfinţi îngeri
arãtându-ne drumul cel drept
şi oprind ale noastre înfrângeri.

Resemnat stau în trist şi visez
la o blândã şi caldã luminã,
când din al împlinirilor miez
va muşca bucuria-mi deplinã.

Şi mã fac cã nu ştiu cât de dens
este zbuciumul ce mã frãmântã,
când în lipsa aceasta de sens
al meu suflet din lacrime cântã.

1993

————————————–

Anatol COVALI

București

Nu am uitat. Povestea minunatã
va strãluci superb în viitor,
neîncepând nicicând cu-a fost odatã,
ci pãrând vie-aproape tuturor.

Nu am uitat. O astfel de iubire
se împlineşte rar pe-acest pãmânt,
arzând într-o deplinã împlinire,
fiind mereu necontenit frãmânt.

Nu am uitat ce mare pasiune
ne-a mistuit, cum mistuie şi-acum,
când rugul încã n-a ajuns tãciune
şi-n flãcãri nu se-aratã niciun fum.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 martie 2019

 

Dar florile speranţei le culeg
şi le sărut ca să nu se usuce.
Resping orice durere pe braţe îmi aduce
târzia resemnare pe care o reneg.

Am răguşit? Nu-mi pasă. Vesel cânt
şi chiar dacă n-am aripi, un tineresc avânt
către frumosul ţel dorit mă poartă.

Las amintirea-n pace şi chiui în acum
cu sufletul în flăcări, spărgând orişice poartă
o aflu încuiată pe-al meu drum.

————————————–

Anatol COVALI

București

18 martie 2019

Cum am uitat de-orice dureri,
când iernile mele geroase
s-au preschimbat în primãveri,
înmiresmate şi frumoase…

Cum de nu-mi pasã de trecut,
ci doar prezentul mã încântã
şi cum de nerecunoscut
mã iau cu grijile la trântã…

Cum în sfârşit am înţeles
cã doar acela care strânge
în a lui viaţã rod ales
poate oricând şi-orice înfrânge…

————————————–

Anatol COVALI

București

17 martie 2019

Din spaţii vin
cu un destin
de aştri plin,
spre-a-i da în dar
arzând deplin,
incendiar.
Mai e puţin
şi-o sã dispar,
de-aceea ţin
sã sap, sã ar
ca sã obţin
ce-i scump şi rar.

Mã uit în jur
şi caut pur
spre-a face-azur
şi-l întocmesc
din orice dur,
fiindcã-i firesc
sã dau contur
dumnezeiesc
chiar de-i obscur
ce întâlnesc,
chiar dacã-ndur
şi obosesc.

Sunt om şi-atât,
dar în urât
sunt hotãrât
sã nu mai stau.
Am coborât
destul. Azi vreau
sã urc încât
de cer sã dau.
Las viforât
vechiul meu şleau.
Am izvorât.
Fluviu mã vreau.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 martie 2019

Sunt singur, derutat, dar nu sunt un învins,
încã mai cred, mai sper şi mai colind prin vise.
Durerea n-a fãcut din mine-un simplu ins
nici când mi-am îngropat speranţele ucise.

Dar nu pot sã surâd, nu pot sã fiu senin
când peste tot în jur danseazã numai umbre,
când zilele ce trec şi cele care vin
se-aseamãnã cumplit, fiind la fel de sumbre.

Îmi port ca pe un scut destinul, stând ascuns
în cenuşiul lui, într-o continuã pândã,
ce sper că va ţâşni cândva ca un rãspuns
la tot ce pare-acum necruţătoare-osândã.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 martie 2019