Pe-ntinsul ierbii
trec în goană cerbii

dorinţelor, mugind ca altădată.

Din zare-n zare
vise călătoare

se reîntorc cântând ca niciodată

şi tot pământul,
când aude cântul

începe ca o inimă să bată.

Să ştie-Înaltul
că de-acum sunt altul,

să afle-Adâncul cât de minunată

e a mea sevă
care mă relevă

ca pe o împlinire-adevărată.

Viaţa mea iară
pare primăvară

de-o tandră fericire-mbujorată.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 aprilie 2019

Mai sunt luceferi
încă teferi

de modelat şi de aprins.

Nu voi rămâne
pe tărâme

de inefabil necuprins

fiindcă în mine
noi destine

se vor lupta să fiu desprins

şi dus departe-n
altă parte

spre-a-nvinge sau spre-a fi învins.

Voi arde-n spaţii
generaţii

din care şi eu am descins,

eu, risipitul
şi-mplinitul

mereu atras, mereu respins.

————————————–

Anatol COVALI

București

10 aprilie 2019

dar nu îmi pot da seama
de ce mă roade teama

şi nu alerg ca poarta speranţei s-o deschid.

Se pare că de-acuma
n-o să mai cadă bruma

şi nici n-o să mai vină ierni lungi cu ger perfid,

sunt semne că începe
şi-n ale mele stepe

să curgă al luminii renăscător fluid.

Nu m-aş mira ca zorii
să fie vestitorii

unor superbe zile lipsite de sordid,

ca-n prima dimineaţă
să-ncep o altă viaţă

pe care cu tristeţea-mi să nu o mai ucid.

Încă strivit de plânsu-mi,
speriat de mine însumi,

uşa celulei mele uşor o-ntredeschid.

————————————–

Anatol COVALI

București

8 aprilie 2019

Adună-ncet mirificele stele
şi pune-le la loc ca să le-admir
cum fiecare parcă-i un safir
de când sângele meu sclipeşte-n ele.

Nu căuta Luceafărul. Se pare
că undeva prin suflet s-a ascuns.
Lasă-l, Te rog, să creadă c-a ajuns
unde-a dorit, în punctul de plecare.

Mă-ncheg cu greu. Au fost stele fatale,
dar un alt aer însetat respir
şi sunt convins c-al meu etern nadir
va fi zenit în cerurile Tale.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 aprilie 2019

În tristele plângeri
aşează-i pe îngeri

şi pune-i să spele din noi vrăjmăşia.

Privirea Ta pură
să semene-n ură

flori care să poarte-n culori duioşia.

Să-nceapă să cânte-n
speranţele frânte

şi pacea şi dragostea şi armonia.

Te-ndură de-o ţară
ce Ţie, Fecioară,

îţi poartă-o iubire ce-i cât veşnicia

şi-ntinde-a Ta mână
şi apăr-o până

n-a pus stăpânire pe ea barbaria.

Te roagă-mpreună
cu noi, Maică bună,

ca bun să rămână cu noi şi Mesia.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 aprilie 2019

ce apune-n
urâciune

când de-abia este gustată,

viaţa crudă
ce ne-asudă

când ne spintecă pe roată

fără milă,
ca în silă

să ne-arunce dezgustată,

viaţa care
doar apare

şi deja e terminată,

când la urmă,
brusc se curmă,

şi-i cu lacrimi regretată,

viaţa ciuntă,
rea sau cruntă,

este totuşi minunată!

————————————–

Anatol COVALI

București

5 aprilie 2019

mustind de regrete
ce vin doar în cete

ca să tot repete noaptea mea damnată.

Clipa care vine
dorind ca în mine

să zburde in fine, e-o clipă ciudată,

nu mai este plină
de dulcea lumină,

ci e de rugină mâzgălită toată.

Clipa de acuma
e rece ca bruma

uşoară ca spuma, moale ca o vată,

iar încinsu-i aer
este tors din caer

de suspin şi vaier şi plâns câteodată.

Clipă după clipă,
fâlfâit de-arìpă

în a mea risipă neînaripată.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 aprilie 2019

Nimic nu-i stă-mpotrivă
când nu doarme-n zăbavă
şi dac-a vieţii navă
n-o lasă în derivă.

Numai de el depinde
dacă rămâne teafăr
şi ultimu-i luceafăr
se stinge sau se-aprinde.

Omul e-atotputernic
şi-nvinge-n toate straşnic
şi când e bun şi paşnic
şi când este nemernic.

Destinul se supune
în faţa celui care
oricând în viaţă are
o altă opţiune.

Omul poate respinge
chiar moartea într-o joacă
şi e învins doar dacă
pe sine se învinge.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 aprilie 2019

Te-a-mbrăcat Cel Sfânt în curcubeie
şi cu drag te-a binecuvântat,
dar copiii tăi într-o scânteie
sufletul solar ţi l-au schimbat.

Plâng străbunii noştri de ruşine
că urmaşii lor n-au nimic sfânt,
îşi bat joc necontenit de tine
când privesc destinul tău înfrânt.

Nu există nicio perspectivă.
Te-au adus în cel din urmă hal.
Pari o navă care în derivă
n-o să mai atingă niciun mal.

————————————–

Anatol COVALI

București

1 aprilie 2019

Nu voi profera nicicând injurii,
blestemând al vieţii crunt deşert,
ci gonind din gând demonii urii
am să mângâi răul şi-am să iert.

N-am să plâng şi am să cred cu-ardoare
că speranţa este un balsam
şi chiar ros de suferinţi amare
îndoieli în suflet n-o să am.

Nu voi renunţa să cânt cuvinte,
ţesând aripi noi pe trupul lor,
ca să zboare spre-ale mele ţinte
ce zâmbind clipesc din viitor.

————————————–

Anatol COVALI

București

31 martie 2019