Sufletul meu se scaldă în lumină,
iar inima a-ntinerit şi cântă
simţindu-se de împlinire plină,
în timp ce mintea-n visuri se avântă.

Sunt fericit cum n-am mai fost vreodată,
pentru că simt în mine-o tinereţe
ce zi de zi e tot mai minunată
şi vrea neîncetat să mă răsfeţe.

Păşesc spre viitor zâmbind. Privirea
mi s-a înseninat şi străluceşte
de bucurie tandră că-mplinirea
orice tristeţi din mine izgoneşte.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 mai 2019

În curtea unei noi rodiri
vrea viaţa mea să joace,
să gust puţin din fericiri,
să fac tot ce îmi place.

Tot ce-n trecut a fost coşmar
aş vrea să mai existe
doar ca ierbar sau insectar.

Vreau zile optimiste,
speranţe având cerul clar
şi-n loc de drumuri piste.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 mai 2019

Dar nu e nici un spectator
care să râdă, să aclame
acele comedii sau drame
în care-s sufletele lor.

Stau trişti pe scena lor actorii,
îngânduraţi şi resemnaţi
că nu mai sunt aplaudaţi
măcar ca nişte foste glorii.

Doar câte-o clipă de extaz
şi-atât! Ce este între clipe
e numai frângere de-arìpe
şi pângărire de obraz.

Şi poate fi numită viaţă
acest destin crucificat,
când dintre lacrimi, ne-ncetat,
urli acelaşi: Râzi, paiaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

1 mai 2019

Mâhnirea Lui în sânge îmi palpită
şi zbuciumu-i îmi taie răsuflarea,
când dragostea-i curată şi-infinită
îmi mângâie-n fiinţă destrămarea.

Se-ascunde-ades în ochii mei şi plânge
înduioşat de-atâta suferinţă,
uimit de disperarea ce mă frânge,
certându-mă că stau în umilinţă.

Şi-ntr-un târziu, când întristat se duce,
cobor în bezna sufletului iară
şi pe-a durerii nefirească cruce
mă răstignesc a nu ştiu câta oară.

————————————–

Anatol COVALI

București

1 mai 2019

Nici nu mai ştim cum arătam atunci
când am intrat cu chiote demente
să ne-mbătăm în tristele spelunci
din ce a fost trecut, cu ce prezent e.

Şi dacă-am vrea să mai ieşim de-aici
am fi de fapt doar nişte biete umbre
prea slabe, prea molâi şi mult prea mici
să stea-mpotriva vremurilor sumbre.

Dar nici nu vrem, căci unde mai găsim
atâta frenezie ca-n beţia
ce-a prefăcut în cruci de ţintirim
iubirea, armonia, bucuria.

Drogaţi de cât eşec ne-a biruit
holbăm spre viitor priviri buimace
ne-nţelegând de ce necontenit
în întuneric totul se preface.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 aprilie 2019

Cu sufletul zdrobit, cu umilinţă,
şi-adânc cutremurat de jertfa Ta,
privesc, Iisuse, marea suferinţă
prin care ai trecut spre-a ne salva.

Cât de umilitoare şi ce multe
au fost cele ce blând le-ai îndurat:
scuipări, batjocuri, palme şi insulte
si biciuirea trupului curat.

Cununa Ta de spini o simt pe frunte,
piroanele mă ard îngrozitor,
şi ale Tale suferinţe crunte
îmi curg în suflet, Doamne, şi mă dor.

Te-au pus între tâlhari, ca să-njosească
menirea pentru care ai venit,
însă lumina Ta dumnezeiască
a lor cumplită ura-a biruit.

Te văd murind şi sufletu-mi îngheaţă,
privesc plângând cum în mormânt eşti pus
şi dacă nu aş şti că Tu eşti viaţă,
aş cădea mort, de moartea Ta răpus.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 aprilie 2019

Şi masa e bogată, nu m-am zgârcit deloc.
Vin nobil şi bucatele alese
aşteaptă-a fi gustate de prinţi şi de prinţese,
iar muzica e bună pentru joc.

E miezul nopţii. Singur!… Uşa-i deschisă, dar
niciunul n-a venit c-o vorbă bună.
Şi plouă-n suflet lacrimi şi fulgeră şi tună
regretele târzii, cu gust amar.

N-acuz pe nimeni. Numai mă-ntreb cu ce-am greşit
şi nu găsesc răspunsul ce mă roade.
Sunt trist că şi tâlharii refuză să mă prade
râzând de ceea ce-am agonisit.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 aprilie 2019

Mă simt alt om, cum nu am fost vreodată,
pentru că-n mine zburdă mândrii cerbi
care-au păscut iubire-adevărată
în pajiştile codrilor superbi.

Şi chiar de ninge-n mine şi e iarnă,
în suflet port o primăvară ce
a început de-un timp nu fulgi să cearnă,
ci mici petale-n care viaţă e.

Nu mai mi-e frig, nu tremur în derută,
pentru că-n suflet bunul Dumnezeu
îmi mângâie duios şi îmi sărută
destinul ce-a crezut în El mereu.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 aprilie 2019

Parcă erau şi umbre stând de pază
să vadă de-o să fie un liman.
Şi era frig în trista mea amiază
când încercam să fiu cât mai uman.

Urcam sau coboram? Nu sunt în stare
să reconstitui timpu-n acel loc,
fiindcă e ceaţă-n fiecare zare
şi prea mult fum din al speranţei foc.

Însă-am zburat precis, căci simt în locul
unde-am avut arìpi, răni ce mă dor,
din clipa când, brutal, m-a frânt sorocul
şi-am devenit un simplu muritor.

Era lumină, fiindcă simt în sânge
dorinţi ce vor să prindă nou contur,
chiar dacă viaţa ninge-n timp ce plânge
şi-mi este greu să redevin azur!..

————————————–

Anatol COVALI

București

23 aprilie 2019

Vibrez ca-ntr-un cutremur şi mi-e teamă
să nu mă sparg, să nu mă risipesc.
Dar simt în suflet aripi mari cum cresc
când dragostea cu patimă mă cheamă.

Continuă ploi reci din plâns să toarne,
însă încalec mândri armăsari
şi ai tristeţii tauri tari şi mari
cu sete îi izbesc chiar între coarne.

Şi fericirea veselă m-aclamă
lăsându-mă să o iubesc firesc,
în timp ce norii grei, din plâns se-opresc
şi limpezindu-mi cerul se destramă.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 aprilie 2019