Ştiam că pot. S-au dus meandre
şi rătăciri şi-nnegurări
şi-au apărut speranţe tandre
care mă poartă spre noi zări.

Ştiam că pot. Nicio durere ,
nicio tristeţe, niciun plâns
nu au de-acuma vreo putere,
căci nu mai pot să fiu constrâns.

Ştiam că pot. În viaţa nouă,
care începe de acum,
preschimb orişice brumă-n rouă
şi cărăruile în drum.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 iunie 2019

Pasărea Phoenix încă-îmi mai zâmbeşte
cu ochii-atât de puri şi-atât de vii
şi-a ei privire tandră-îmi ocroteşte
c-o dragoste deplină orice zi.

Pasărea Phoenix zilnic mă îndeamnă
să-mi spăl suflet şi inimă oricând
trece prin mine o ciudată toamnă
ce-aruncă cu noroi în orice gând.

Pasărea Phoenix stă pe al meu umăr
şi gânguritu-i arde-n eul meu
ruguri imense, ruguri fără număr
în care vom fi scrum şi ea şi eu !

————————————–

Anatol COVALI

București

2 iunie 2019

Clipele îmi bântuie
gândurile.

Trebuia totuşi sã prind
acea pasãre
ce mi se aşezase pe umãr.

Înaintez prin târziu
atent sã nu sperii
începuturile.

Cât îmi pare de rãu
cã nu i-am înţeles
gânguritul.

În zãri
cerul a început
sã se întunece.

Umãrul pe care a stat
pasãrea stranie
mã doare…

Atât de vast dorul
umbrit de amintire.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 mai 2019

Ne-am întâlnit
la jumãtatea drumului
şi luându-mã de mânã
s-a întors înapoi.

La început
nu am simţit nimic.

Apoi încet, încet
trãsãturile mele
au început sã semene
cu ale sale,
pânã când mi-am dat seama
cã de fapt merg
de unul singur,
pentru cã între timp
ea se furişase în mine
în chip de cariu.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 mai 2019

Timpul a devenit un punct
care de-abia se mai vede.

Zarzãrii au început
sã se scuture.

E atâta verde în jur
cã îmi ameţesc gândurile.

Merg obosit.

Dupã mine amintiri în cârje.

Caut şi nu gãsesc.

Aflu, dar nu mai ştiu
la ce-mi foloseşte.

Alunec în mine
şi nu vãd nimic
de care sã mã pot prinde.

Simt mâl în sânge.

Aerul pe care-l respir
e câlţos şi fierbinte,
în vreme ce-n iureş, pe lângã mine,
trec orele.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 mai 2019

Venim pe lume spre a înţelege
ceva ce altădat n-am înţeles,
ca să-nvăţăm neghina cum se-alege
din roadele pe care le-am cules.

Venim pe lume pentru-a da întruna
şi nu pentru-a lua mereu prin rapt,
din adevăr să alungăm minciuna,
să fim ce-am fost la început de fapt.

Venim pe lume ca să nu dispară
tot ce în Univers este perfect,
ca să fim iar cum am fost prima oară,
când va pieri şi ultimul defect.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 mai 2019

Otrăvite-s toate.
Mucegai, neghină.
Ceaţă în lumină.
Ploi întunecate.

Am dorit palate
şi e viaţa plină
de-o lume-n ruină
şi de nedreptate.
.

Este frig. E seară.
Numai visuri moarte.
Geamurile-s sparte.
Pâinea e amară.

Speranţele zboară,
ura ne dsparte,
dragostea-i departe,
toate par povară.

Mustind de decepţii
privim cum în viaţă
se-nghesuie-n faţă
hoţii şi inepţii,

că nu sunt excepţii,
şi că ne e greaţă
văzând că prin ceaţă
umblă şi-nţelepţii?!…

Nu mişcăm în fronturi
fiindcă-n resemnare
nimeni nu mai are
visuri, orizonturi.

Copleşiţi de ghionturi
traversăm sahare,
zâmbind când ne doare
că-ndurăm afronturi.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 mai 2019

Nu ştiu ce viaţă mă aşteaptă,
căci sunt convins c-am să trăiesc,
dar cred că judecată dreaptă
în Univers am să găsesc.

Nu ştiu ce voi lua cu mine
în tolba mea cu amintiri,
căci cele bune par puţine
chiar dacă-s pline de rodiri.

Nu ştiu,dar ştiu că-acea plecare
mă va mâhni, fiindcă ador
pământu-acesta drag pe care
am putut fi făuritor.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 mai 2019

Ce scurtă este viaţa ! Ce meschină
este recolta ei de împliniri.
Dar ce frumoase-s primele iubiri
când totul este cântec şi lumină !

Nedreaptă este viaţa ! Dăm durerii
un bir necontenit, plătind peşin.
Dar e ceva mai splendid, mai divin
decât tandreţea blândă-a mângâierii ?

Urâtă este viaţa ! Ne dezbină
şi ne târăşte prin nenorociri.
Dar ai dori alt aer să respiri,
să nu-ţi mai simţi de ea fiinţa plină ?

————————————–

Anatol COVALI

București

18 mai 2019

Miresmele ascunse în lumină
te-mbată doar în codru sau pe plai,
iar bolta este pură şi senină,
albastră de te lasă fără grai.

Te-aşezi pe iarba verde şi curată
şi-asculţi concerte care n-au cusur,
cu inima de ele fermecată,
cu sufletul vrăjit de ce-i în jur.

Şi eşti alt om.Orice frământ din tine
se linişteşte când devii alt eu
şi auzi paşi foşnind şi simţi că vine
să-ţi stea alături însuşi Dumnezeu.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 mai 2019