Într-o scrisoare primită recent, Daria Simion, fiica cunoscutei pictoriţe Alma Redlinger, se referă la un nud expresiv, făcut în tinereţea artistei şi care este, de fapt, schiţa lucrării „Agat”. Lucrarea este executată nu de mult, la vârsta de peste 90 de ani ai prolificei plasticiene şi e cuprinsă în albumul de grafică aniversar. Este un bun prilej de a aminti şi alte lucrări ale unor maeştri ai picturii, opere purtând pecetea tinereţii, dar care permit aprecierea fortei imaginative şi recunoaşterea artistică de mai târziu.
De altfel Alma Redlinger a fost una din elevele lui M.H.Maxy, profesor, pictor şi scenograf care în perioada persecuţiilor rasiale din România anilor ’40 a iniţiat şi condus o şcoală de artă destinată talentelor care nu erau primite în institutele abilitate. Perioada antebelică şi următoarea au fost anii de creaţie de cea mai profundă factură avangardistă. Iată un autoportret pictat în stil constructivist semnat de maestrul Maxy.
Tot el, exprimându-se despre Marcel Iancu, constata o contradicţie între spiritul ce se vrea static în arhitectură şi aportul atât de temperamentos şi dinamic al picturii acestuia. Fapt ce se poate cu uşurinţă constata în „Fata cu ziarul”, dar şi în alte lucrări oarecum asemănătoare, cum ar fi „Portret de fata” sau emblematica „Ţărancă cu ouă”.
Samy Briss, într-o serie de picturi adunate sub genericul Amintiri din copilărie, dar şi în multe altele, conectează două lumi contrastante: viaţa de tânăr în larga comunitate evreiască de la Iaşi, inclusiv pogromul din 1941, care lasă o puternică impresie asupra creaţiilor lui de început şi cele de mai târziu şi lumea modernă. Juxstapunerea tradiţiilor evreieşti cu influenţa artei populare româneşti îi conferă un status universal.
Baruch Elron care a reluat în pictura lui remarcabilă, tematica timpului care trece inexorabil, rămâne mereu tânăr, credincios vechei zicale care susţine că „vita brevis, ars longa”. In opera lui suprarealistă vom găsi cu obstinaţie reflectarea intelectuală şi emoţională a vieţii, cu privirea îndreptată spre trecut dar şi spre viitor. Elementele care emit spiritualitate şi vitalitate captează inima şi imaginaţia privitorului.
——————————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel