Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

Pandemia fricii. De trei luni suntem bombardați zi de zi cu informații apocaliptice privind numărul de infectați de Covidus – 19 și de morți. Zeci de mii de infectați la nivel național, milioane la nivel mondial. Sute de morți în fiecare zi în țară, sute de mii de morți în lume. Numai la un război se mai înregistrează asemenea dezastre umane. Pe lângă cei morți de pandemia datorată coronavirusului, alți mulți, știuți sau neștiuți, mor din cauza altor boli, fiindcă nu au acces în spitale, fiindcă nu pot să se deplaseze la spitale mai bune și medici mai pregătiți. Zi de zi suntem bombardați cu informații privind amenzile enorme, ce se dau celor ce încalcă dispozițiile ordonanțelor militare de urgență sau de alertă….!

Bucuria ieșirii din iarnă nu am simțit-o! Bucuria Sfintelor Sărbători ale Paștelui nu am trăit-o! Cei ce au avut copii, sau părinți, sau frați în străinătate le-au dus dorul și le-au împărtășit suferința și lacrimile la telefon. O prăpastie de netrecut s-a  adâncit între oameni de aproape și de departe. Nu mai ai voie să dai mâna cu prietenii și cunoscuții, să te săruți cu cei dragi.  Umblăm cu măști pe față, de nu ne mai cunoaștem unii cu alții.  Ne ferim unii de alții, ca niște ciumați. Păstrăm distanța de doi metri unul de altul, acolo unde ne mai întâlnim, unde ne mai grupăm pe la magazine, prin piețe, pe aiurea. Copiii de trei luni nu se mai duc la școală, sunt ținuți în casă sub teroarea lui bau-bau de afară. Unii sunt la izolare, alții la carantină,  așteptând cu înfrigurare ziua când vor fi dirijați spre spitale, ori spre casă. Cei trecuți de 65 de ani sunt avertizați de trei luni să nu iasă din casă…., parcă n-ar mai avea nevoi, necazuri, viață cu toate hățișurile și greutățile ei. Stai în casă…!

Temeri erau multe și înainte de această pandemie. O minimă cultură să fi avut și tot erai conștient că roiesc în jurul nostru milioane și milioane de microbi, care de care mai periculoși. Toți ne asediază sărmana noastră ființă și încearcă să dea năvală înăuntru prin gură, prin nas, prin piele. Îți era teamă de chimicalele de tot felul, ce ți se dau prin alimente, prin băuturi, prin aer, prin apă; îți era teamă de ziua de azi, dar mai ales de ziua de mâine, de lipsuri, de boli, de greutăți de tot felul. Mai presus de toate acestea, îți era frică de singurătate.

Bătrânețea se apropie grăbită de fiecare dintre noi și ne găsește mai mult sau mai puțin pregătiți. Dacă n-am avut copii, singurătatea ne-a însoțit toată viața; dacă avem, ne uităm cu durere cum își iau lumea în cap și pleacă în cele patru vânturi după o viață mai bună, după un câștig mai consistent. Ei pleacă, părinții rămân, le duc dorul, le simt lipsa și se gândesc cu groază la vremea când nu va avea cine să le dea un pahar cu apă sau o coajă de pâine! Sunt părinți care au fost găsiți morți în casă, după multe zile de la deces, cu televizorul aprins și telefonul în mână. Încă mai așteptau copiii să le vină de departe!

Ți-e teamă că te vei infecta și tu cu boala nenorocită ce ne bântuie, vei muri și vei fi băgat în sac sigilat, în sicriu zlăpătuit și dus direct la cimitir, fără slujbă creștinească. Ți-e teamă că vei muri chiar și de moarte obișnuită, dar la înmormântarea ta nu vor putea să vină decât câțiva cunoscuți, nu vor putea să-ți facă pomană creștinească, nu vei putea să fii nici în moarte în rând cu lumea….!

Ți-a teamă ca om de propria ta securitate, când auzi că adevărate haite de bandiți, fie proaspăt eliberați din pușcării, fie întorși din străinătate, bântuie orașele și satele, făcând spargeri, jafuri, omoruri, violări și incendieri. Ești bătrân, ești singur, ești slăbit de boală sau de foame. Mai trebuie să-ți intre un bandit în casă ca să-ți ia și bruma de economie adunată cu greu pentru cruce și pomană, să te sugrume, să te violeze, ori să te ciopârțească mișelește…!

Ți-e teamă să nu-ți fie răpiți copiii și nepoții de bandiți de drumul mare, traficanți de carne vie și vânduți ca sclavi sau animale pe cine știe ce piețe ale lumii.

 Ți-e frică simțind în nări miros de praf de pușcă, auzind cum marile puteri își încordează mușchii ca să se impresioneze reciproc, gata să se ia la trântă. Dacă ai trăit coșmarul ultimului război, știi bine ce a însemnat acela, câte nenorociri a adus, câte vieți a secerat, câte destine a distrus, cât sânge și câte lacrimi au curs atunci. Știi bine ce au însemnat atunci lipsurile de tot felul, privațiunile și umilințele, lupta pentru supraviețuire. Ferească Dumnezeu de alt dezastru, care s-ar putea dezlănțui astăzi!

Ți-e teamă de ziua judecății, de păcatele pe care, ca om, le-ai săvârșit de-a lungul vieții cu știință, cu neștiință, cu voie sau fără de voie. Vei da răspuns pentru toate în fața Marelui Judecător. Te întrebi ce vei răspunde și, mai ales, de sentința ce se va pronunța…!

Erai obișnuit să aștepți zilele de duminică și de sărbătoare, când îți reîncărcai bateriile. Te primeneai cu hainele ,,bune”, luai un buchet de flori în mână din grădinița ta și plecai pe drumul bisericii. Aici te întâlneai cu alți semeni de-ai tăi, cu care ai crescut, cu care ai fost la școală, la armată, cu care ai muncit cot la cot și umăr la umăr. Îți descărcai sufletul ca unor frați, aflai ce necazuri și griji mai au și ei. Erai încurajat și încurajai și tu pe alții și nu te mai simțeai atât de singur…!

În zilele de duminică și sărbători te întâlneai cu semenii, cu cei de o credință și de o nădejde cu tine, dar, mai ales, te întâlneai cu Dumnezeu. E pretutindeni Dumnezeu, și pe drum, și acasă la tine, și în grădină, și la fântână, și pe izlaz. La biserică, însă, este acasă la El, iar tu te duci și-i faci câte o vizită, de câte ori pășești pragul bisericii. Vizitele se fac între rude, între prieteni, între apropiați. Și cei ce se duc la biserică se socotesc rude, prieteni și apropiați ai lui Dumnezeu. Acolo Îl simt pe Hristos mai aproape de ei ca oricând, simt adierea Duhului Sfânt mângâindu-i cu fiecare rugăciune, ectenie și cântare, simt că deasupra tuturor tronează Atotputernicul Tată Ceresc, Creatorul și Conducătorul lumii. În biserică ai curajul să-L săruți pe Dumnezeu și sfinții Lui din Sfintele Icoane. În biserică îți ușurezi conștiința de păcate la scaunul Sfintei Spovedanii. În biserică Îl primești pe Domnul Hristos în ființa ta prin Sfânta Împărtășanie și pleci cu El acasă. Este extraordinar! Tu îi faci vizită lui Dumnezeu acasă la El, iar El îți întoarce vizita și vine în casa sufletului tău și prin aceasta acasă la tine. Numai prietenii apropiați fac astfel de schimb de vizite. Cum poți să te mai simți singur, când Dumnezeu este cu tine? Cum poți să mai fii singur, când vezi că atâția semeni ai tăi te primesc cu drag în mijlocul lor, sunt atenți la cele ce le destăinui tu, îți spun ție toate secretele și necazurile lor? În biserică te simți ca-n familie: o mare familie, formată din zeci și chiar sute de membrii, iar în capul mesei șade Tatăl acestei familii, Domnul Iisus Hristos.

În mijlocul acestei familii te simți mai puternic în fața greutăților vieții, mai puternic în fața microbilor și bolilor, în fața suferinței. În biserică îți încarci bateriile sufletului și speranța renaște în inima ta. Nu mai ești singur: Dumnezeu este cu tine; ceilalți membrii ai comunității, ai parohiei din care faci parte sunt alături de tine, te înțeleg și-i înțelegi. Lui Dumnezeu și semenilor de acolo, din biserică, le poți cere ajutorul fără teamă, fără jenă, așa cum l-ai cere copiilor și fraților tăi. Acolo, în biserică, pentru câteva ceasuri, cerul se unește cu pământul întru legătura dragostei și a rugăciunii.

Cel care își face o obișnuință din a merge în duminici și sărbători la biserică trece mai ușor peste necazuri și peste greutăți. Omul acela este împăcat cu Dumnezeu și cu oamenii. Indiferent cât de mult l-ar încerca viața, cât l-ar nedreptăți societatea, din sufletul lui nu se epuizează niciodată speranța. Întotdeauna va găsi resurse sufletești ca să depășească momentele grele ale vieții, întotdeauna optimismul îl va blinda în fața loviturilor vieții. Mergerea la biserică în duminici și Sărbători o putem asemăna cu încărcarea unei baterii, care ajută apoi un mecanism să mai funcționeze o perioadă de timp. Nicăieri în altă parte rugăciunea nu este mai puternică decât în biserică, unde se unesc glasurile a zeci sau sute de credincioși cu ale preoților.

S-au luat măsuri de ,,relaxare”, în  ceea ce privește participarea la biserică. Slujbele să se facă în curtea bisericii, credincioșii să stea la distanță de doi metri unul de altul, cu mască pe față, să nu sărute icoanele, să evite Sfânta Împărtășanie etc. Nu la toate bisericile sunt ,,altare de vară”. Totul este improvizat. Ori bate vântul și-ți risipește tot și toate, ori vine ploaia și-ți dă slujba peste cap. În curtea bisericii nu sunt întotdeauna pomi ca să se adăpostească credincioșii sub ei, la umbră. Sunt oameni bătrâni, bolnavi, unii cardiaci, care nu pot suporta căldura de vară, care se sufocă, fac infarct, insolație. Afară nu este cadrul și mediul prielnic pentru slujbă. Locașul de cult are rolul lui incontestabil ca spațiu liturgic. Oricum, la bisericile de sat nu vin sute de credincioși, ca să fie aglomerație, așa încât ar putea foarte bine să fie permise slujbele în biserică, cu respectarea riguroasă a regulilor stabilite de medici în astfel de împrejurări. Sunt sate în care nu a fost nici un caz de infectat, izolat sau carantinat, așa încât păstrarea acelorași restricții ca în localitățile unde a fost dezastru nu se justifică.

Suntem conștienți că autoritățile politice și medicale au tot interesul să ne apere viața și sănătatea. Același interes îl au și autoritățile bisericești și noi înșine. Apar însă probleme deosebit de delicate și spinoase de psihoză socială și trebuie să se țină cont de ele. În cele de mai sus am prezentat câteva aspecte, dar ele sunt mult mai multe. Tocmai de aceea, rugăm factorii în drept să ia în calcul și aceste aspecte, fiindcă ele pot duce la consecințe deosebit de grave, tot de sănătate și avem cu toții datoria să nu rămânem indiferenți față de ele.

*

Sfaturi părintești. Vom reda câteva fragmente din cartea Etica a Cuviosului Nil Dorobanțu(1920-1977), scrise în anii ʼ50, când era el însuși nedreptățit, întemnițat și hăituit de organele de securitate și de miliție. Rândurile lui reprezintă glasul unui om cu o înaltă pregătire intelectuală, cu o trăire creștinească intensă, e strigătul tulburător adresat mai-marilor zilei.

,,Dacă toate sistemele etice, de la morala nicomahă, nu au fost periculoase, a voastră, a ateilor, e cea mai primejdioasă, de vreme ce o impuneți cu tiranie samavolnică, dictatorială, demonică. Voi nici Sfintele Sărbători nu le respectați, ci în derâdere țineți noaptea walpurgică de 1 Mai sau alte vremuri idololatre eronate și nici pe creștini nu îi lăsați să-și împlinească datoriile. Dar atunci ce morală aveți? Ați distrus familia și ierarhia, nația și omenia, ați spulberat orice datorii ale inferiorilor față de superiori, încât toate valorile sunt răsturnate siluitor sălbatic. Ați ucis și ați nimicit viața, ba încă și speranța în viața veșnică. Ați lipsit omenirea de orice reazim, de nădejde, credință, iubire, înțelepciune, cumpătare și bărbăție, că îi îndemnați pe toți să fie curajoși la crimă și vicii. Ați distrus legitimitatea dreptului de proprietate și ați născocit retribuția după muncă, după capacități și după nevoi, dar toate sunt scornituri neplinite. Minciuna e în vigoare, iar Adevărul e mereu prigonit, întemnițat și răstignit. Nu aveți nici o milă și nu pomeniți de îndurare, că întemnițați și pe săraci, cerșetori, bolnavi etc. Iar egalitatea și dreptatea e numai pentru dulăi, nu și pentru căței. Ați uzurpat datoriile către suflet și către Hristos și v-ați dedat cu totul la distracții, ca să distrageți omenirea de la preocupările cerești. Iar de mai vrea cineva cer, să privegheze, nu poate, că trebuie să audă lătratul celor trei câini din cosmos, să urmărească falsa planetă sau sateliții voștri pârliți, cu care induceți în eroare pe omul-vierme ateu. Iată falsele minuni ale civilizației ateiste demascate, cu care e scris de mii de ani  că o să înșelați chiar pe cei aleși(…).

Datoriile voastre sociale? Să exterminați societatea, ca să faceți dreptate satanei. Așa că, martirizând pe creștini, dezvoltați omul uriaș robot și fiara la normă și la ură. Patria? E a celor ce muncesc pe sfinți și a tiranilor exploatatori. Biserica? Ați făcut-o nu numai grajd, siloz, spital, ci, precum e scris, peșteră de tâlhari, de pe amvonul căreia se predică ateismul, iconoclasmul, apostazia, sperjurul, profanarea și colhozul ateu. Ruga? Să munciți și să huliți. Fericirile evanghelice? Să fii bogat, să râzi, să n-ai milă, să faci nedreptate însetând și flămânzind pe sfinți până la inaniție, să faci revoluție zicând că e pace, să prigonești sub masca luptei contra discriminării, să hulești, să minți etc. Iată cum ați căutat să răsturnați cele nouă fericiri ale lui Hristos, dar vă va răsturna Hristos pe voi, hulitorilor! Sfaturi evanghelice? La sfatul popular: desfrânarea, îmbelșugarea comună, anarhia, haosul, ascultarea de antihriști și de apostați, exploatarea fecioarelor minore și apoi majore, alungarea monahilor și monahiilor în câmpul muncii etc., spre molipsirea calamităților demonice. Iată la ce reduceți etica procletă. Și atunci, cum vă lăudați cu morala socială și comună? Așadar, pe scurt, putem afirma că nici etică, nici logică, nici psihologie, nici filozofie și nici vreo știință oarecare nu aveți în mod real, ci doar o falsă politizare a tuturor disciplinelor, precum am și documentat pe rând, mai întâi în Critica Psihologiei, unde nu pronunțați măcar o dată cuvântul suflet!” Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 422(16 –31 Mai)” →

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Sindromul scenaritei. Din 1989 până astăzi asistăm la o degradare morală îngrijorătoare în societatea noastră. Ea îmbracă cele mai diverse forme. Zi de zi auzim la televizor cât de mult au furat aleșii noștri, parcă ar fi la un concurs de corupție. Oamenii cinstiți și demni pe care-i alegem la urnă sunt de nerecunoscut peste câteva luni, după ce ajung sus-sus. Ajungi să ai senzația că nimeni și nimic nu mai este cinstit și integru, că nimeni nu mai este interesat de destinele țării, că toți își urmăresc propriile interese și în primul rând propria îmbogățire. Ajungi să ai senzația că țara e vândută bucată cu bucată unora și altora, că unii și alții de aproape și de aiurea sunt pe punctul de a ne ocupa și de a ne stăpâni. Cui folosește?

Situația nu privește numai partea internă, ci și cea externă. Afli că majoritatea din conducătorii marilor puteri ale lumii sunt corupți, că fac parte din tot felul de structuri mafiote, că au ,,dosar” pătat de tot felul de păcate grele. Aflăm că sunt organizații și grupări oculte mondiale, care urmăresc distrugerea unei părți din populația globului prin războaie provocate artificial, prin medicamente falsificate, prin vaccinuri dubioase etc. etc. Cui folosește?

Parcă au dispărut modelele pozitive din structurile înalte ale societății.  Posturile de televiziune încearcă să ne vâre sub nas false modele și repere morale și artistice. Marii artiști de altădată fie au plecat dezgustați dintre noi, fie s-au retras consternați și uitați. Avem o cultură bogată și cu toate acestea vezi tot felul de însăilări puerile, fie că e vorba de filme, fie de piese de teatru. Sunt lăudate cărți în care autorii folosesc un limbaj de care ți-e scârbă și ți-e rușine să te atingi. Cu cât folosesc mai mult cuvinte triviale, cu cât descriu mai mult scene scabroase, cu atât sunt socotiți mai talentați. Cui folosește?

În lumea de rând sunt nenumărați Gică-contra, care continuă la nivelul lor denigrarea. Te trezești tras de mânecă de unul sau de altul, mai mult sau mai puțin neisprăviți, care-ți șoptesc câte toate despre cutare și despre cutare personalitate politică din interiorul sau din exteriorul țării. Acești oameni mărunți, care nu au reușit să se remarce cu nimic în viața personală, știu totul și mai mult decât atât despre oamenii politici din țară și din străinătate. Toți, dar absolut toți sunt personaje negative din cei prezentați. Acești indivizi nu sunt în stare să-ți dea un singur exemplu pozitiv, în schimb, cum aud de un nume, știu totul despre acel om și, din păcate, nimic bun. Totul e sumbru, totul e fals și perfid. Acești indivizi  se pricep la toate: la fotbal, la politică, la justiție, la medicină, la orice, numai să-și rânduiască propria viață nu se pricep.

Mai deunăzi auzeam pe unii denigrându-ne instituțiile și conducătorii pentru măsurile ce le-au luat în cazul actualei pandemii. Nimic n-a fost bun, totul a fost aberant. Iohanis e protestant, Orban catolic, Raed Arafat musulman și toți au uneltit la distrugerea Bisericii Ortodoxe. Microbul nici n-a existat, ci a fost doar o invenție. Te crucești auzind asemenea aberații. Oamenii aceia au făcut tot ce le-a stat în putință să stopeze răspândirea bolii, să ne protejeze viața și sănătatea. Așa se explică faptul că în țara noastră au fost foarte puțini morți în comparație cu alte țări. Măcar de ar avea acești indivizi minimum  de respect față de memoria medicilor și asistenților morți pe câmpul de luptă, față de memoria celor peste o mie de morți. Acești indivizi zvoniști și răspândaci știu de acum că vaccinul care se va inventa va conține substanțe otrăvitoare, cip-uri care ne fură identitatea și multe altele! Indiferent ce-ar fi și ce s-ar zice, întotdeauna Gică-contra găsește o poveste, o explicație care încearcă să demoleze varianta oficială.

Am auzit un banc, care mi se pare foarte potrivit în acest context. Într-un avion călătoreau alături o studentă cu un domn. Nu se cunoșteau. Domnul voia cu orice preț să intre în vorbă cu fata. La un moment dat i-a propus să poarte o conversație. ,,- Despre ce vreți să vorbim?”- l-a întrebat fata. ,,- Uite, spre exemplu, despre încălzirea globală, despre înarmarea nucleară și orice altceva!” a zis domnul plin de sine. ,,- Domnule, i-a zis fata, am și eu o nelămurire, poate poți dumneata să-mi dai o explicație!” ,,- Bineînțeles, domnișoară!” ,,- Domnule, vaca, oaia, capra și calul mănâncă aceeași iarbă verde, același fân. Cu toate acestea, balega vacii are aspect de plăcintă, a calului seamănă cu ouăle, iar a oilor și caprelor cu măslinele. Poți dumneata să-mi spui de ce?” ,,- Domnișoară, să-ți spun drept, la asta nu m-am gândit! Nu știu să-ți dau răspuns!” ,,- Păi, bine domnule, dacă nu știi să spui două vorbe despre o balegă, nu ți-e rușine să vorbești despre încălzirea globală și despre înarmarea nucleară?”

Un nea Gică-contra a rămas foarte stupefiat deunăzi, când s-a oferit să-mi trimită tot felul de materiale privind oculta mondială și tot felul de mașinațiuni secrete din cercurile înalte ale lumii și eu am refuzat. I-am spus că nu mă interesează. M-a întrebat de ce nu mă interesează, fiindcă e vorba de existența lumii, a planetei. I-am răspuns: ,,Dacă Dumnezeu m-ar fi considerat capabil să conduc și să judec lumea, m-ar fi pus într-un post corespunzător, dar pe mine m-a pus să fiu un simplu popă de țară. La judecata de apoi nu mă va întreba de ce n-am rezolvat problemele mondiale, ci de ce n-am făcut slujba cum trebuia, de ce a murit cutare din parohia mea nespovedit și negrijit, de ce s-a spânzurat cutare din parohia mea, de ce n-am lucrat suficient pentru mântuirea lui cutare enoriaș, de ce nu m-am pregătit eu însumi pentru propria mântuire, de ce am pierdut vremea tăind frunze la câini și  altele asemenea.

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 421(1 –15 Mai)” →

 Tristețea unui Prohod. În Vinerea Mare, vinerea de dinaintea Sfintelor Paști, seara, se oficiază denia cu Prohodul. Acesta este o cântare închinată Mântuitorului, patimilor și morții Sale. Este o cântare în trei părți, cu un conținut foarte bogat ca idei și învățături, dar și o melodie foarte suavă, mângâietoare, o tânguire demnă, în care se întrezărește speranța Învierii. În timpul Prohodului, în mijlocul bisericii se află o masă, pe care este așezat Sfântul Epitaf, care reprezintă icoana punerii în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf este înconjurat cu flori aduse de credincioși. La sfârșitul Prohodului, Sfântul Epitaf este ridicat de preot și cântăreț sau un enoriaș și cu el se înconjoară biserica. La ieșirea din biserică toți enoriașii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, iar la întoarcere intră în biserică trecând iarăși pe sub Sfântul Epitaf. Această trecere semnifică moartea și învierea noastră. În timpul când se înconjoară biserica bat clopotele, iar în cele patru puncte cardinale se fac opriri și preotul rostește ectenii pentru diferite trebuințe din viața omului și a comunității, ectenii pentru vii și pentru morți. Slujba se termină pe o notă optimistă, prin Sfânta Evanghelie a Învierii și Binecuvântările Învierii. Așadar, Domnul Hristos cel răstignit, mort și  îngropat înviază, dăruindu-ne și nouă garanția învierii noastre.

În parohia noastră slujba Prohodului are vechi tradiții. Am participat la cea din Bârda din copilărie, iar la cea din Malovăț încă de pe când eram elev la școala generală și la seminar. În ambele sate participarea enoriașilor era masivă. Se umplea biserica de lume, se împărțeau cărticele cu cântările Prohodului, se formau 2-3 grupuri mari și cântau alternativ. Cântau oameni în vârstă, bărbați și femei, tineri, copii. Grupele se formau  de obicei după sex, de-o parte bărbații, de-o parte femeile, dar erau și amestecate. Cântările erau foarte cunoscute, foarte populare, cred că erau unii care le știau pe de rost. Se cânta cu un entuziasm, cu voință și o solidaritate rar întâlnită. Vibrau geamurile bisericii. Fiecare simțea ceva din fiorul momentului, fiecare se simțea în momentele acelea solidar cu Domnul Hristos, își asuma suferințele Lui, parcă încerca să-I facă crucea mai ușoară. Mi-au rămas în amintire, încă din copilărie, multe chipuri ale celor ce au cântat în mod constant la Prohodul de la cele două biserici. De când am venit preot în cele două sate am făcut cu bucurie efortul de a oficia slujba Prohodului în ambele sate, uneori aceasta întinzându-se și după ora 24, pentru a păstra nealterată o tradiție atât de frumoasă și creștinească.

Prohodul din Vinerea Mare îl putem asemăna cu priveghiul ce se face când moare cineva dintr-ai noștri. În nopțile precedente înmormântării, la casa mortului se perindă zeci și sute de consăteni, uneori rude și cunoscuți și din alte localități. Aduc flori și lumânări, le dau de pomană deasupra mortului pentru mortul respectiv și pentru rude  ce au decedat mai demult. Mortul devine în acele momente mesagerul care este însărcinat de cei vii să ducă în lumea de dincolo ,,mesajele”, ,,scrisorile” celor vii. Participarea la priveghiu este un semn de dragoste, de respect față de mort, dar și de solidaritate față de familia mortului aflată în suferință, în doliu. La priveghiu participanții spun amintiri legate de mort, de viața lor, uneori se mai fac și glume, așa încât durerea celor din familia mortului nu mai este așa mare. Cei participanți își exprimă solidaritatea, compasiunea cu familia îndoliată participând la priveghiu.

Dacă asemănăm Prohodul cu priveghiul, trebuie să observăm că la priveghiu vin rude, prieteni, consăteni ai mortului, adică apropiați, nu străini. Cei ce participă Vineri seara la Prohodul Domnului Iisus Hristos se socotesc prieteni, rude și apropiați ai Lui. Este extraordinară apropierea. Este de fapt traducerea în faptă a mesajului biblic: ,,Voi sunteți frații Mei!” Iată cum românii au reținut această afirmație a Mântuitorului și i-au dat curs în modul cel mai practic: participarea la Prohod, la priveghiu, la înmormântarea Domnului Iisus Hristos. Dacă participarea la Pohod se face cu atâta tragere de inimă, cu atâta credință, nădejde și dragoste,  cu siguranță că Domnul Iisus Hristos nu rămâne indiferent la această atitudine. Cu siguranță că și El își va aduce aminte la timpul potrivit că aici, în satele și orașele noastre, în sânul poporului român, are atâția prieteni și frați, care au fost alături de El cu dragostea și compasiunea lor în momentele cele mai grele ale activității Sale pe pământ.

Anul acesta a fost, din păcate, ca niciodată! Au participat preotul, cântărețul și paracliserul. Au oficiat slujba  ca atunci când bisericile erau ticsite de lume, au cântat  Prohodul, dar n-a mai fost farmecul și măreția din anii trecuți! Nimic nu e mai trist decât slujirea unui preot într-o biserică goală! Am cântat Prohodul cu lacrimi în ochi și cu Dvs. în suflet. Parcă vă  vedeam chipurile alături. Cu siguranță că erau gândurile Dvs. și dorința de a fi participat prin prezență fizică, reală.

           Dumnezeu să ne ajute ca în anii viitori să reluăm tradiția cântării Prohodului cu toată măreția și frumusețea ei, liberi și nestingheriți de nimeni și nimic. Dumnezeu să ne ajute!

*

  Războiul cu pandemia(II).  În numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale” vă relatam  măsurile luate de autoritățile austriece la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea pentru a stopa răspândirea  epidemiilor de ciumă și de holeră. Unele dintre acestea sunt valabile și azi.

În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva forme ale luptei contra acestor epidemii la nivelul populației  românești în general și mehedințene în special.  Sunt multe tradiții legate de această luptă. Era o luptă disperată pentru viață. Iată câteva din aceste forme ale luptei contra unor boli molipsitoare:

• Un anumit număr de flăcăi, diferit de la localitate la localitate, purtând cămăși albe de in, lungi până la pământ, ca niște stihare preoțești, cusute de fete din sat, mânau un număr de până la nouă perechi de cai sau de boi negri, care trăgeau un plug. Cu plugul croiau una sau trei brazde pe hotarul satului, de jur-împrejurul hotarului, pentru ca boala să nu pătrundă în localitate;
• La hotarul satului se construiau troițe, adică niște cruci acoperite, ca niște străjeri meniți să apere satul de epidemie. În fața lor se închinau trecătorii, cei care mergeau la munca câmpului etc. La fel se făceau troițe și la răscrucile drumurilor;
• Se organizau ,,ciumărci” în sate. Acestea erau niște manifestări religioase în zile de vineri. Fiecare sat avea ,,ciumarca” lui, adică ziua lui, care nu coincidea cu a satelor din jur. În acea zi se făcea de dimineață slujbă la biserică însoțită de rugăciuni pentru ferirea de boli molipsitoare. După-amiază, fiecare locuitor al unui sat în care se oficia în acea zi ,,ciumarca” pregătea masă ca la praznic sau la nedeie. Mâncarea era, bineînțeles, de post. La acea masă veneau călători, săraci, dar și rude și prieteni din alte sate. Altfel spus, luptau cu epidemia prin rugăciune, post și fapte bune(milostenie). Sfânta Cruce era armă de căpătâi. Iată că istoria se repetă!

*

          Sfaturi părintești. Redăm mai jos un fragment din scrierea Sfântului Ioan de Kronstadt, intitulată Lumea ca o casă:

           ,,Lumea este o casă. Arhitectul și Stăpânul acestei case este Creatorul, iar Tatăl creștinilor care locuiesc în ea este Dumnezeu. Mama, în această casă, este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Mergi întotdeauna în prezența Tatălui tău, cu iubire și ascultare; la fel în prezența Mamei noastre a tuturor, a Maicii Domnului, cu sfânta iubire, cu venerație și ascultare. În nevoile tale materiale și spirituale, în nenorociri, necazuri, boli, întoarce-te spre ea cu credință, nădejde și dragoste. Fii sfânt, așa cum Domnul Dumnezeul tău sfânt este; ca și stăpâna noastră, Maica Domnului și maica ta de asemenea, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Femeie, iată fiul tău… Iată mama ta” (Ioan XIX, 26-27). Pentru ca noi să nu ne îndoim de dreptul nostru de a o numi Mamă a noastră pe Maica Preaînălțată a Dumnezeului Preaînalt – Stăpâna, Preasfânta, Preacurata, nemărginit fericita –, dumnezeiescul ei Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a îngăduit în mod expres tuturor acelora care țintesc spre sfințenie să o numim Maica noastră: „Iată mama ta”. Căci în persoana Sfântului Ioan Teologul, nouă, creștinilor, ni se adresează aceste cuvinte. Da, ea este cu adevărat cea mai blândă, cea mai atentă dintre mame, care ne conduce pe noi, copiii ei, spre sfințenie”.

*

 Ce fericiți am fost, dar n-am știut! Am găsit pe internet o poezie cu acest titlu semnată de Domnul  Marius Mihai Coșerariu, care descrie foarte exact situația în care ne aflăm în prezent în plină pandemie. Iat-o:

,,Ce fericiți eram și ce bogați
Și ne-ntâlneam cu toții-n sărbători,
Bunici, părinți, nepoți, surori și frați,
Ne bucuram de viață și de flori!

Mergeam pe stradă liberi și zâmbeam
Și alergam cu pletele în vânt,
În brațe ne luam și ne iubeam
Și Soarele zâmbea peste pământ.

Ce bine mai era și-aveam de toate
Și dragoste și dreptul la sărut,
Și liniște, credință, libertate,
Cât de frumoși eram, dar n-am știut!

Prin parcuri se plimbau îndrăgostiți,
Ținându-se de mână, fără teamă,
Prin cafenele, oameni fericiți,
Dar n-am știut, ori n-am băgat de seamă.

Duminica-n Biserici era plin
De oameni credincioși până-n pridvor,
Ce se rugau la Cer, cu har divin,
Cântând smeriți cu îngerii în cor.

Dar astăzi, iată, stăm închiși în case,
Să ne-apărăm de viruși inventați,
În amintirea zilelor frumoase,
Când nu știam cât eram de bogați.

Distanța dintre noi e tot mai mare,
Iar dorul de cei dragi e un calvar,
Trăim închiși, ca într-o închisoare,
Zâmbim la geamuri, dar zâmbim amar.

Ne plângem soarta cruntă-n izolare,
Carantinați între pereți de gheață,
Vorbim timizi prin masca protectoare
Și așteptăm o nouă dimineață.

Ce fericiți am fost, dar n-am știut,
Zadarnic regretăm, dar e târziu,
Acum privim cu jind către trecut,
Iar Cerul pare tot mai cenușiu!

 

*

       Mesaje. Datorită pandemiei prin care trecem, ordonanțele militare s-au succedat neobișnuit de repede și nu mai aveam timp să vă transmitem cum le aplicăm în teritoriu. Din cauza aceasta am recurs la mesaje transmise pe platformele de socializare. Acțiunea a dat roade, fiindcă aceste mesaje au fost citite de foarte mulți din parohie și aceștia le-au transmis mai departe, așa încât am putut să respectăm ordonanțele  întru totul. Dovadă că nici preotul, nici vreunul dintre Dvs. nu a fost sancționat de către autorități, deși am fost ținuți sub lupă tot timpul. Trei din aceste mesaje le-am dat în numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale”. În continuare vom reda următoarele, pentru ca ele să fie cunoscute de către Dvs. toți. Să sperăm că starea de urgență va fi ridicată cât mai curând, lucrurile vor intra în normalitate și toate aceste măsuri se vor anula.

          Iată-le:

          IV – 13.04.2020 . Dragii mei enoriași! Ordonanțele, indicațiile și informațiile curg în avalanșă, așa încât lucrurile se schimbă aproape de la o zi la alta. Cele scrise în ,,Scrisoarea pastorală” de multe ori sunt depășite înainte ca ,,scrisoarea” să ajungă la Dumneavoastră.

            Din discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre Dumneavoastră, am înțeles cât de îngrijorați sunteți în legătură cu slujbele de Sfintele Paști. În prezent sunt în măsură să vă fac cunoscute precizările necesare legate de aceste slujbe, în funcție de îndrumările date de către autoritățile noastre bisericești și civile. Iată-le:

• Slujbele din Săptămâna Sfintelor Patimi vor fi oficiate de către preot, fără prezența credincioșilor;
• Slujbele din noaptea și zilele Sfintelor Paști se vor oficia de către preot, fără prezența credincioșilor;
• Pâinea numită ,,Paști” va fi sfințită în Joia Mare, după Sfânta Liturghie;
• Această pâine numită ,,Paști” va fi distribuită Dumneavoastră în Vinerea și Sâmbăta Sfintelor Patimi, între orele 11-13;
• Veți veni câte unul din familie sau cel mai potrivit ar fi ca să veniți unul pentru mai multe familii, purtând mască și mănuși, la distanță de 2 metri unul de altul, și veți ridica Paștele în punguțe de plastic sigilate;
• În noaptea Sfintelor Paști, la ora 0,00, când începe slujba și încep să bată clopotele, sunteți rugați să ieșiți și Dumneavoastră la fereastră, pe balcon sau în pragul casei cu lumânare aprinsă în mână, să cântați așa cum știți Dumneavoastră ,,Hristos a înviat!”. După aceasta, sunteți rugați să vă adresați rudelor Dumneavoastră din casă, vecinilor, cu salutul creștinesc ,,Hristos a înviat!” sau să răspundeți ,,Adevărat a înviat!” dacă dumnealor vi s-au adresat mai înainte!
• Sunteți rugați să urmăriți la televizor pe postul Trinitas TV slujba de Sfintele Paști ce se oficiază la patriarhie, iar dacă nu aveți televizor să ascultați slujba la postul de radio ,,Lumina”;
• În ziua Sfintelor Paști, Duminică dimineața, între orele 8-9, se va împărți lumina Sfintei Învieri. Pentru aceasta se vor deplasa 1-2 tineri(băieți și fete sub 65 ani) din fiecare mahala, cu declarație pe proprie răspundere semnată și datată, vor lua lumina de la biserică și vor împărți-o consătenilor din mahalaua lor, care vor aștepta la porți cu lumânări sau candele, pe care le vor aprinde;
• Nu se vor face parastase în noaptea sau dimineața Sfintelor Paști.

              Rugați-vă cât puteți mai mult să ne ocrotească Dumnezeu și să îndepărteze această nenorocire din lume.

             Vă anunț cu acest prilej că până în prezent în comuna Malovăț nu avem nici un bolnav de COVID-19, deși celelalte comune vecine au mai mulți . Nu mai avem nici izolați la domiciliu. Cei 47 de izolați au ieșit din această situație și s-a dovedit a nu fi fost infectați. Să sperăm că ne va feri Dumnezeu pe toți până la sfârșit!

             Să avem convingerea că respectând toate ordonanțele și indicațiile autorităților luptăm pentru viața și sănătatea noastră și a celor dragi ai noștri, pentru stoparea acestei cumplite boli molipsitoare care a băgat spaimă în toată lumea. Teama de amenzi și de dosar penal să fie pe planul doi.

            Vă doresc din toată inima să petreceți Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii în casele Dumneavoastră și să ne ajute Dumnezeu să ne regăsim în biserica Sa la Sfintele Slujbe cât mai curând!

          V –  15.04.2020. Dragii mei enoriași!  Situația de stare de urgență în care se află țara noastră a impus și impune noi legi, ordonanțe și reglementări privind viața și activitatea noastră, inclusiv activitățile religioase.

             Deoarece nu mai aveți voie să veniți la biserică și să vă comunic cele necesare, iar ,,Scrisoarea pastorală” ajunge la Dvs. cu mare greutate, e nevoie să vă fac câteva precizări referitoare la unele servicii religioase, astfel:

1. Botezul ca Sfântă Taină se poate oficia în orice zi și la orice oră. Drept urmare, dacă cineva dintre Dvs. dorește să boteze copilul în această perioadă de restricții legate de boala molipsitoare cauzată de COVID-19, vă rog să respectați următoarele:

• Veniți la biserică în grupuri mici, de câte trei persoane, cu distanțe mari între grupuri. E recomandat să veniți cu mașina, pentru a nu expune copilul prea mult;
• În biserică, la slujbă, nu pot participa mai mult de 8(opt) persoane;
• Petrecerea de după botez nu o puteți face. În primul rând localurile nu contractează asemenea petreceri, iar acasă nu aveți voie să organizați petrecerea. Vă recomand să oficiem Sf. Botez, dar să amânați petrecerea după ce încetează perioada stării de urgență.

1.  Cununia ca Sfântă Taină se poate face în perioadele menționate în calendar.  Vă rog să țineți seamă de următoarele:

• Venirea la biserică sub formă de pietoni nu o puteți face decât în grupuri de trei persoane, iar între grupuri trebuie distanță mare. E bine să veniți cu mașina;
• În biserică nu pot participa mai mult de 8(opt) persoane la slujbă;
• Petrecerea nu o puteți face la local, fiindcă restaurantele nu au voie să contracteze asemenea evenimente. Nu aveți voie s-o faceți nici acasă.
• Vă recomand să faceți cununia civilă la primărie, cununia religioasă la biserică, iar petrecerea s-o amânați până ieșim din această perioadă de restricții;

1. Înmormântările sunt de două feluri:
2. Înmormântarea unui decedat din cauza virusului COVID-19 se derulează după reguli stricte, astfel:

• La spital decedatul este introdus în sac dublu de plastic și pus în sicriul care se sigilează;
• De la spital vine o mașină cu sicriul, urmată de o alta cu câțiva membrii ai familiei și o alta cu polițiști/jandarmi;
• Mașinile merg direct la cimitir, fără oprire;
• La cimitir așteaptă preotul, care va face o foarte scrută slujbă, după care imediat se face înhumarea;
• Slujba întreagă a înmormântării se face cu prilejul primului parastas dedicat acelui mort.

 Să ne ferească Dumnezeu să avem astfel de cazuri! Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 419(1 –15 Aprilie)” →

Dragii mei enoriași!

  Spovada lui Adam. Cu toții știm istorioara din primele capitole ale Bibliei privind crearea celor dintâi oameni, Adam și Eva. Ne amintim că omul a fost creat într-un mod deosebit de celelalte viețuitoare, fiind dotat cu trup și suflet. Trupul era material și muritor, iar sufletul spiritual și nemuritor. Datorită celor trei forme de manifestare ale sale, rațiunea, voința și sentimentele, omul a ajuns nu numai să stăpânească întreaga natură, dar  astăzi poate să vagabondeze printre stele. Nici o altă viețuitoare nu a fost capabilă de creație și progres cum este omul. El avea un statut special, acela de rege al creației lui Dumnezeu și un loc aparte în planul lui Dumnezeu. La început Dumnezeu a proiectat  astfel: ,,Să facem om după chipul și asemănarea noastră”.  Prin suflare divină i-a dat omului chipul, adică sufletul, scânteie dumnezeiască, dar, înainte de a-i da și asemănarea, l-a supus la un examen, pe care, din păcate, omul nu l-a trecut. Era vorba de examenul ascultării. Dacă omul ar fi trecut cu bine acel examen, Dumnezeu i-ar fi dat și asemănarea cu El, adică nemurirea, desăvârșirea, sfințenia și toate celelalte atribute ale dumnezeirii. Era prea frumos..!

  Consecințele pierderii ,,examenului” au fost drastice: moartea trupească, boli și suferințe, bătrânețea, dureri la nașterea pruncilor; și pentru natură au fost consecințe mari. Astfel, animalele nu l-au mai recunoscut pe om ca stăpân al lor și au început să lupte împotriva lui, pământul n-a mai rodit de la sine plante folositoare omului, ci ,,spini și pălămidă va rodi pământul pentru tine”, după cum a spus Dumnezeu primilor oameni. Munca pentru aceștia și pentru toți urmașii lor a devenit din plăcere o trudă, conform hotărârii divine: ,,Întru sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea!” Asemănarea cu Dumnezeu n-a mai fost dată omului. Ea a rămas ca o aspirație, ca un ideal, pe care trebuie să-l avem toată viața. Niciodată nu știm dacă atingem această treaptă a evoluției noastre spirituale, dar noi ne străduim mai mult sau mai puțin. E posibil să fi atins-o sfinții.

Grea a fost pierderea lui Adam. Parcă auzim o veche colindă: ,,Un amar și-o grea durere,/Lacrimi fărʼde mângâiere…”

De la bun început precizăm că nu mărul acela a fost otrăvitor, ci otrăvitoare a fost neascultarea, încălcarea poruncii lui Dumnezeu, încălcarea legii. Chiar atât de grea a fost greșeala lui Adam, ca ea să se transmită tuturor urmașilor până la sfârșitul veacurilor?  Este Dumnezeu atât de dur, ca să nu poată ierta o nimica toată?  Sunt întrebări și judecăți omenești.

Să observăm mai bine istoria lui Adam. În momentul când el este descoperit de Dumnezeu că i-a încălcat porunca, începe să se disculpe, să-și motiveze fapta, să găsească circumstanțe atenuante: ,,- Eva m-a îndemnat, Doamne!” Adică femeia pe care Tu mi-ai dat-o! Dacă nu mi-ai fi dat-o, eu n-aș fi păcătuit. Altfel spus, în gândirea lui Adam Dumnezeu era vinovatul sau cauza răului și a ispitei. La fel gândea și Eva: ,,Șarpele m-a amăgit!” Dar și șarpele era dintre viețuitoarele create de Dumnezeu. Că acela care-o ispitise pe Eva era însuși diavolul deghizat în șarpe, Eva nu avea de unde să știe. În spatele răspunsului ei putem să-i înțelegem gândul: ,,Șarpele m-a amăgit, dar pe el Tu l-ai făcut așa viclean și răuvoitor. Ca atare, dacă Tu nu l-ai fi făcut așa, eu n-aș fi încălcat porunca!” Semănau bine Adam cu Eva, nu?

   Nu observăm nici la Adam, nici la Eva nici cea mai mică părere de rău sau regret pentru fapta săvârșită împotriva legii, pentru încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Mai mult, ei își motivează fapta, se iau la ceartă cu Dumnezeu. Nu vedem la niciunul din cei doi nici cea mai mică încercare de a-și cere iertare. Lacrimile vin după alungarea din rai. ,,Și au plâns cu amar!” spune Sfânta Scriptură. Asta însă după izgonirea din rai, când era deja prea târziu. Îi iubea Dumnezeu? Cu siguranță! Știau și ei asta și au dat dovadă de prea multă încredere, făcând abuz de această iubire. S-au comportat ca niște copii răsfățați, care nu mai vreau să asculte de părinți, le întorc vorba, le încalcă toate sfaturile, le vorbesc urât  și toate celelalte năzbâtii, care-l scot pe părinte din fire. Unii părinți în astfel de situații, pentru a corecta pe copiii lor ,,năzdrăvani,” le mai aplică unele corecții cu palma, cu nuielușa. Nu înseamnă că nu-i iubesc în acele momente, ci dimpotrivă, tocmai fiindcă îi iubesc voiesc să-i corecteze. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi dat un statut special, nu i-ar fi dotat cu chipul Său, adică cu suflet rațional, nemuritor. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe primii oameni nu le-ar fi promis atunci că le va trimite un răscumpărător, un mântuitor ca să-i scoată din robia păcatului și a morții. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi trimis proroci să le țină trează promisiunea ce le-o făcuse strămoșilor. Dacă nu i-ar fi iubit pe oameni nu L-ar fi trimis pe Însuși Fiul Său să se dea morții și încă moarte pe cruce, să se aducă pe Sine jertfă pentru păcatele întregii omeniri. Ce dovadă mai mare de iubire putea să le dea Dumnezeu oamenilor decât aceasta?

Putea Dumnezeu să-i ierte pe primii oameni? Cu siguranță! Iartă pe David pentru crimă; iartă pe regele Manase; iartă pe tâlharul de  pe cruce; iartă pe vameșul din templu care se ruga; iartă pe cei care-L pălmuiau, Îl  scuipau, îl băteau pe drumul Golgotei; iartă pe Petru, cu toate că se lepădase cu jurământ de El de trei ori. Iartă nenumărați oameni de păcatele lor și mulți dintre aceștia au ajuns sfinți.  L-ar fi iertat, cu siguranță, și pe  Iuda, dacă acesta, în loc să cadă în deznădejde, și-ar fi cerut iertare.

Și în cazul lui Adam și în cazul celorlalți, cum și în cazul tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, Dumnezeu ne cere atât de puțin și ne dă în schimb atât de mult….!

Dacă și-ar fi cerut iertare, Adam ar fi câștigat raiul și nemurirea.  El a făcut o spovedanie înaintea lui Dumnezeu, dar n-a făcut-o bine. Câți din noi nu semănăm cu Adam, când venim la Sfânta Spovedanie. În loc să ne căim de relele făcute, să le mărturisim cu speranța că ni le va ierta, de multe ori nici nu vrem să le spunem: ,,- N-am nici un păcat, părinte!” sau ,,Le-am uitat, părinte!” Alții vin la spovedanie și, în loc să-și spună păcatele, încep să-l imite pe fariseul din Evanghelie: ,,Părinte, eu n-am omorât, n-am bătut, n-am furat, n-am desfrânat…..!” Asemenea lui Adam, avem nevoie de ascultare de poruncile lui Dumnezeu în primul rând; dacă le-am încălcat, avem nevoie de umilință, de smerenie, de părere de rău, de hotărârea de a nu mai repeta faptele respective.  Nu ne ducem la spovedit ca să negociem cu Dumnezeu, ci ca să-I cerem iertare. Să-i cerem ca unui părinte și cu convingerea că nu reușim noi să păcătuim cât poate El să ierte.

Mai mult, dacă am avea curajul să ne cerem iertare de la semenii noștri și, la rândul nostru, să-i iertăm pe semenii noștri, s-ar schimba fața lumii. Câte certuri și scandaluri nu încep de la lucruri mărunte, de la imputații de genul: ,,- Adică vrei să spui că eu sunt vinovat/ă!” ,,- Păi, da, eu sunt întotdeauna vinovat/ă!” Și de aici începe tărăboiul. Dacă unul dintre parteneri ar spune celuilalt: ,,- Dacă tu socotești că eu sunt vinovat/ă, te rog iartă-mă! Eu nu te învinuiesc pe tine cu nimic. Toată vina îmi aparține mie!” În fața unei asemenea replici, celălalt s-ar simți dezarmat. În piesa de teatru Vlaicu Vodă a lui C. Davilla, se spune la un moment dat: ,,Cea mai mare răzbunare este când dușmanul tău/E silit a recunoaște că ești bun, iar dânsu – i rău!” Iertați și cereți-vă iertare și veți scăpa de multe necazuri și mult se va bucura și Dumnezeu de Dvs.!

Dacă Duminica Izgonirii lui Adam din rai este pusă la granița dintre perioada de dulce și Postul Sfintelor Paști, nu a fost pusă întâmplător. Fiecare dintre noi este un Adam, care a mai și greșit. Să nu încercăm să negociem cu Dumnezeu, sau să ne certăm, sau să ne justificăm faptele și să dăm vina pe alții, ci să ni le asumăm în întregime și, cu părere de rău, cu smerenie, cu dorința de a nu mai repeta cele rele, să mergem la Sfânta Spovedanie  cu toată încrederea. De felul cum ne vom prezenta acolo putem să câștigăm și noi raiul și viața veșnică.  Păcatele nu le-am săvârșit fiindcă ,,așa-i viața!” ori ,,așa au făcut toate femeile”, când e vorba de un avort, spre exemplu, ci să ni le asumăm cu curaj.  Sunt păcatele noastre. Să facem efortul de a ne scăpa de ele. Păi, nu se merită? Sigur că da!

*

Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva cuvinte ale Sfântului Tihon de Zagorsk, foarte potrivite pentru vremea postului: ,,Vezi ori auzi că o soție cinstită și credincioasă pe nimeni altul nu iubește decât pe bărbatul ei și nimănui nu se străduiește a-i face pe plac decât lui. De la însoțirea cea trupească, îndreaptă-ți mintea spre cea duhovnicească, în care creștinii s-au logodit prin credința cu Mirele Ceresc, Hristos Domnul. Despre aceasta Sfântul Pavel le vorbește astfel credincioșilor din Corint: „V-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor., XI, 2). Cugetă dar cum trebuie creștinii să-și păzească dragostea pentru Mirele lor cel Ceresc! Cugetă cum se cuvine să se depărteze de iubirea necurată a acestei lumi, să se alipească numai de Hristos, să-I fie Lui bineplăcuți, ascultători și vrednici de a fi îndrăgiți, să plinească sfânta Sa voie și să nu iubească pe nimeni afară de El și pentru El, dacă voiesc Lui să-I rămână credincioși! Trufia, iubirea de slavă, de plăceri trupești și de argint, precum și celelalte pofte ale acestei lumi sunt întocmai ca o curvă, de care creștinul își alipește sufletul iubind cinstirea, slava, argintul, aurul, plăcerea și celelalte împătimiri și Îl părăsește astfel pe Hristos, Mirele cel nemuritor, dându-și sufletul său dragostei lumești ca unei mârșave curve. O! Cât de greu păcătuiesc creștinii împotriva lui Hristos, Care i-a iubit și S-a dat pe Sine pentru ei, cei ce nu I-au păstrat acea credincioșie pe care, intrând în creștinătate, au făgăduit a o păzi până în sfârșit! Astfel, de bună voie și spre marea lor nenorocire, ei se lipsesc de toate acele bunătăți duhovnicești de care au fost învredniciți la Botez. Nu în zadar Sfinții Apostoli ne îndepărtează pe noi de la iubirea acestei lumi. „Nu iubiți lumea, nici pe cele ce sunt în lume”, ne grăiește Sfântul Ioan (I Ioan,  II, 15). „Dragostea lumii acesteia vrăjmășie este față de Dumnezeu. Așadar, cel ce vrea să fie prieten cu lumea I se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iac., IV, 4). Atât de vătămătoare este iubirea lumii, încât cel care a îndrăgit-o Îi este vrăjmaș lui Dumnezeu – lucru de care ne înfricoșăm și numai gândindu-ne la el, cu toate ca omul orb nu poate să-l priceapă!”

*

Mai redăm, de asemenea, câteva observații despre post ale unui om de știință,  Dr. Paul C. Gragg, specialist în probleme de prelungire a vieţii:

,,Postul este mai uşor decât oricare dietă; Postul este adaptabil unei vieţii tumultoase; Postul reprezintă modul cel mai rapid de a pierde kilogramele în plus; Postul oferă corpului o odihnă fizică; Postul este utilizat cu succes în tratamentul multor boli fizice; Postul poate duce la o pierdere în greutate de până la 5 kg. sau mai mult în prima săptămână; Postul reduce colesterolul şi nivelul tensiunii arteriale;  Postul reprezintă o experienţă de liniştire, reducând adesea tensiunea nervoasă şi insomnia; Postul conduce la formarea unor obiceiuri îmbunătăţite de dietă; Postul induce frecvent o senzaţie de euforie, o “înălţare” naturală; Postul măreşte plăcerea de a mânca; Postul contribuie la refacerea şi la încetinirea procesului de îmbătrânire; Postul are un rezultat energic şi nu debilitează; Postul conferă adesea o vigoare sexuală; Postul ajută procesul de eliminare; Postul ajută la modificarea sau la renunţarea la obiceiurile de a fuma, de a bea şi de a folosi medicamente sau droguri; Postul reprezintă un regulator care educă corpul spre a consuma numai atât cât îi este necesar; Postul ne oferă timp liber, întrucât renunţăm la orele pierdute la cumpărături, în bucătărie şi la masă; Postul eliberează corpul de toxine, făcându-i un duş interior; Postul nu privează corpul de substanţele nutritive esenţiale; Postul poate fi utilizat pentru a descoperi sursele alergiilor în alimente; Postul este utilizat cu eficacitate în tratamentul schizofreniei şi a altor boli mintale; Cu o supraveghere corespunzătoare, postul poate fi tolerat uşor până la 4 săptămâni; Prin post nu se acumulează apetitul; chinurile de foame dispar după o zi sau două; Postul reprezintă o rutină în regnul animal; Postul reprezintă o experienţă obişnuită a omului de la începutul experienţei sale; Postul este un ritual în toate religiile; numai în Biblie se fac 77 de referiri; Postul în condiţii corespunzătoare nu prezintă nici un pericol; Postul nu reprezintă inaniţie, ci este cura de vindecare a naturii.”

*

          Te duci, copilărie! Redăm mai jos o emoționantă poezie a lui Radu Pietreanu, în care, cu siguranță, se vor regăsi mulți dintre Dumneavoastră, dacă nu chiar toți:

 

,,Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini,
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini!
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci!

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist;
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist,
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi!

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea, vânzând-o pe dolari!
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, și devenim haini!

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei!

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea!

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de

                                                               nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc.
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, și devenim mai răi!

Mă zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș;
Eram atât de veseli fugind prin porumbiști,
Te duci, copilărie, si devenim mai triști…!

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus!
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, și devenim fragili!

Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aș da orice pe lume să redevin copil!”

*

File de jurnal – 25 iul. 1982(II). ,,Mă  simt foarte epuizat. Aș putea spune că sunt bolnav psihic. În același timp ficatul își face tot mai des simțită prezența. Zilele acestea n-am mai lucrat aproape nimic la Bibliografia Revistei ,,BOR”, deși dorm mai puțin ca oricând. Situația cu pictorii m-a scos din circuitul obișnuit. Numai de asta n-aș fi avut nevoie acum!

Mama a împlinit ieri 52 de ani. Uitasem de evenimentul acesta, așa că nu i-am oferit nimic. I-am urat cele cuvenite și i-am promis că-mi voi face datoria când ajung în București sau Timișoara. Până atunci, ,,La mulți ani, măicuță!”

Azi făcui slujbă la Bârda. Veni puțină lume. Mersei apoi la Malovăț și făcui un botez la Ioniță Glavan. Mașina îmi făcu două pene. În sat era și o nuntă a lui C. G.(…). Deși fusesem toată săptămâna în Malovăț nu m-au anunțat. Trimiseseră acum niște copii la Ioniță Glavan, ca să-i spună acestuia că, după ce termin botezul, să mă duc și la ei să-i cunun. Nu m-am dus, ci am plecat acasă. Au așteptat până aproape de ora 16 și m-am trezit apoi cu nașul și doi cumnați de mână că au venit cu Prof. Ilie Mărțuică, șeful orchestrei de muzicanți, cu mașina. Mi-au cerut scuze fiindcă nu m-au anunțat la timp și m-au rugat să merg să cunun tinerii. M-am dus. Mi s-a părut o pereche foarte potrivită, fiindcă amândoi sunt neserioși. Ar fi mare lucru, totuși, să se poată înțelege bine multă vreme. Vom vedea. Dumnezeu să le ajute!

Spre seară a venit o furtună puternică. A plouat mult, dar o ploaie curată, torențială. Mama era cu vitele la Crovul Neamțului. Plecase fără haine de ploaie, fără umbrelă. Am plecat cu Țelu, câinele nostru, după dânsa. Mare nebun câinele acesta! Deși ploua cu găleata, Țelu era în largul lui. Se zbenguia, lătra, se juca și făcea multe, multe tumbe. Am întâlnit-o pe mama cu vitele pe la Govăra. Era udă leoarcă. I-am dat un cojoc cu glugă și i-a prins bine. La Balta lui Giurca era legată iapa lui moșu Gheorghiță Cocoș. I-am luat-o acasă. Avea și un mânz de câteva luni tare frumos. Deși era ud leoarcă, noroiul crescuse iar ploaia nu contenea, am râs cu poftă. Țelu a dat o reprezentație cu mânzul de toată frumusețea. Alergau pe miriște, se goneau reciproc, își închipuiau tot felul de scene de atac, ce mai, parcă înțelegeau și ei că fac plăcere tuturor prin jocul lor nevinovat!

Ilie Mărțuică, dirijorul Orchestrei ,,Izvorașul” din Tr. Severin, împreună cu Pera Aurel, mi-au spus că Florin Piersic a murit în urma incidentului cu Nicu Ceaușescu. Mare păcat! Cu Florin Piersic România a pierdut un artist de mare valoare și perspectivă. Încă 30-40 de ani omul acesta putea să mai fascineze spectatorii cu măiestria sa artistică. Parcă aș fi pierdut pe cineva din propria mea familie! Se zice că ar fi fost împușcat. Dacă este adevărat, incidentul respectiv constituie o gafă foarte gravă. Nu comentez cazul, decât doar aș spune că aceasta înseamnă începutul unui sfârșit nu prea îndepărtat!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primi câteva ajutoare și donații astfel: Domnul Ing. Dumitru Mucioniu din Tr. Severin: 200 lei; Domnul Stănciulescu Cristian  din Germania, fiu al satului Bârda: 120 lei; Domnul Luca A. Gheorghe (Gogu) din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului Bârda, Doamna Suciu Aurelia-Elena din Cluj-Napoca și Domnul Toma Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei; Domnul Dr. Traian-Romeo Dumitrescu din Reșița(CS): 60 lei; Domnul Ing. Spătariu Miron-Filip din Reșița(CS) și Doamna Coman Aurica din Tr. Severin, fiică  a satului Malovăț: câte 50 lei;

Doamna Mateescu Florica  și fiul său, Domnul Mateescu Liviu, din Malovăț, Domnul Motreanu Dorin din Bârda și  Domnul Badea Constantin din Malovăț au achitat câte 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

          În cursul lunii februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 2 Febr.(Malovăț): 209 pâini; 9 Febr.(Bârda): 156 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 179 pâini; 23 Febr. (Bârda): 180 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au donat 724 pâini.  Copiilor participanți li s-au dăruit ciocolate.

           De asemenea, în luna Februarie s-a vândut pâine enoriașilor la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. astfel: 2 Febr.(Malovăț): 91 pâini; 9 Febr.(Bârda): 644 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 121 pâini; 23 Febr. (Bârda): 620 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au vândut 1.476 pâini.

            Până la 29 februarie s-au donat 250 ex. din cartea Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III. La 30 martie vom încheia acțiunea. Cei care n-au luat cartea până acum ar fi timpul să se grăbească.

*

          Plăți. În cursul lunii Februarie am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 8.640 lei protoieriei pentru lumânări;  1.600 lei tipografiei pentru cărți; 1.542 lei pentru cele 2.400 pâini donate și vândute în februarie; 840 lei protoieriei pentru icoane; 636 lei pentru impozit; 320 lei poștei pentru colete; 200 lei  transport cărți de la Craiova; 100 lei cartușe pentru imprimantă;  70 lei curentul electric; 57 lei internetul și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 415, ÎN ,,Observator”, Toronto(Canada), 22 febr. 2020, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 24 febr. 2020, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 26 febr. 2020, ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 24 febr. 2020, ediție on-line (http://www.logossiagape.ro); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul secției Române a Postului de Radio din Sydney(Australia), febr. 2020 (http://bentodica.blogspot.com); Amintiri cu Arhim. Ioanichie Bălan, în ,,Națiunea”, București, 26 febr. 2020, ediție on-line(https://www.ziarulnatiunea.ro); Prețul civilizației, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1017(27 febr.), p. 11;

*

       O carte – monument. Episcopia Severinului și Strehaei ne-a obișnuit de câțiva ani buni  cu tot felul de realizări în multe domenii de activitate. A devenit o prezență vie și necesară în viața cetății și a județului întreg. Ar fi destul să amintim doar construirea de biserici în aproape toate satele, repararea altora aflate în paragină, restaurarea vechilor mănăstiri și construirea altora noi, construirea măreței catedrale din centrul municipiului severinean, Postul de radio ,,Lumina”, care emite non-stop, revistele pentru preoți, copii și credincioși, activitatea pastoral – misionară și cea filantropică, activitatea editorială complexă, câte 2-3 simpozioane naționale și internaționale  în fiecare an, corul ,,Chinonia”  și lista ar putea continua….

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 416(16 –29 Februarie)” →

Dragii mei enoriași!

 Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească! La mulți ani!

*

                Crăciunul din noi. Una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății este Nașterea Domnului. Există atestări privind sărbătorirea ei încă din sec. I-II. O vreme a fost sărbătorită împreună cu Boboteaza, apoi separat. În limbajul bisericesc ea este numită Nașterea Domnului. În schimb, în popor, atât la români,  cât și la alte câteva popoare este numită Crăciunul. S-au scris multe studii privind această denumire. A curs multă cerneală, dar oamenii de știință încă n-au ajuns la o înțelegere privind denumirea aceasta de Crăciun. Cei mai mulți înclină să creadă că denumirea ar veni de la cuvântul latin ,,creatio, creationem” , adică ,,a crea”, ,,creație”. Ei explică introducerea acestui termen prin faptul că la sfârșitul veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea s-a răspândit o erezie puternică, arianismul, erezia lui Arie, care a fost combătută la Sinodul I ecumenic de la Niceea, dar ea a continuat să supraviețuiască mult timp după aceea. Adepții ereticului Arie susțineau că Mântuitorul nu a fost Dumnezeu adevărat și un om mai dotat decât ceilalți. El nu a fost născut din Tatăl, așa cum se naște cuvântul din gând, lumina din lumină, ci a fost creat, la fel ca ceilalți oameni. Așadar, pentru ei, Nașterea Domnului este ,,Nașterea celui creat”, ,,Nașterea creatului”. Termenul s-a implantat în vorbirea populară și a rămas până astăzi.

             Că au sau nu dreptate cei ce susțin această teorie se va vedea. Ne permitem să înaintăm o altă explicație, pe care nu am întâlnit-o în alte scrieri. Este o opinie personală și socotim că ar merita cunoscută. Nu a plecat nimeni de la folclor ca să explice acest termen. O facem acum. În folclorul românesc există o legendă privitoare la Nașterea Domnului, care n-are corespondent în textul Sfintelor Evanghelii. Legenda are câteva variante și ea spune așa: Maica Domnului trebuia să nască. Era în căutare de adăpost. Într-o variantă de legendă se spune că era în Betleem, în alta că rătăcea printr-o pădure. A bătut la o poartă în prima variantă; a găsit o casă în pădure într-a doua variantă. Era casa lui Crăciun, un om foarte rău, ursuz, lacom, gata de scandal, care o persecuta foarte mult pe soția sa. Crăciun nu era acasă. I-a deschis Maicii Domnului soția lui Crăciun. A primit-o. A ascuns-o în grajd și acolo a născut. Iată că a sosit acasă și Crăciun. A aflat de Maica Domnului și s-a supărat rău. A bătut-o pe soție iar în final i-a retezat mâinile cu securea. Maica Domnului s-a cutremurat de atâta răutate, a luat mâinile tăiate ale femeii lui Crăciun, i le-a pus la loc și mâinile s-au vindecat în acel moment. Crăciun a fost atât de impresionat de minunea săvârșită de tânăra mamă, încât s-a transformat, devenind de nerecunoscut: om bun, blând, primitor de străini, milostiv, credincios. Minunea săvârșită în fața lui i-a topit gheața urii și a dușmăniei din suflet și el a redevenit om adevărat, iar peste ani va deveni un bun creștin.

             Aceasta e legenda. Parcurgând mii de proverbe și comentând multe din ele cu conținut religios, am ajuns la concluzia că omul din popor, creatorul fără nume al folclorului nostru adevărat a știut teologie, multă teologie și aceasta a transpus-o în creațiile sale, precum legendele, proverbele, colindele etc. Așa a fost și în cazul de față. Crăciun este simbolul lumii vechi, lumea urii, a războaielor, a instinctelor primare, a egoismului, a individualismului, lumea în care prima legea Talionului(,,ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”). În lumea aceea atât de sterilă și rece existau și oameni care gândeau altfel, precum soția lui Crăciun, care a înțeles durerea și nevoia semenului, a Maicii Domnului, și nu a rămas indiferentă. Sigur că da! Toți marii filozofi ai antichității, precum Platon, Aristotel, Seneca, Socrate, Marc Aureliu și mulți alții vorbiseră la superlativ despre umanism, despre respectul ce-l datorăm semenului  nostru, dar vorbele lor rămăseseră semințe în pământ uscat, nerăsărite, fără de rod. Iată că vine în lume Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. El învăța că toți oamenii sunt frați, fii adoptivi ai lui Dumnezeu și trebuie să se comporte unii cu alții ca frații. El învăța că oamenii sunt egali, indiferent de ce etnie(popor) aparțin, de ce limbă, de ce religie, de ce culoare, de ce stare socială. Simplu fapt că este om îl face fratele nostru, aproapele nostru și avem datoria să-i întindem o mână de ajutor. Singur Mântuitorul și-a însoțit învățătura de nenumărate minuni, precum vindecări de boli, învieri din morți etc., care au uimit lumea. Dacă marii împărați, generali și comandanți ai lumii au cucerit, prin foc și sabie, o parte a lumii în vremea lor, pentru puțin timp, singur Mântuitorul, fără a folosi vreo armă, ci doar cuvântul și minunile a cucerit lumea pentru totdeauna. Cucerirea Lui a însemnat transformarea ei, asemenea lui Crăciun, într-o lume mai bună, mai dreaptă, mai umană, o lume creștină. Crăciun a devenit cel mai darnic dintre toți sfinții, cel mai bun cu copiii.

           În sensul acesta, Sărbătoarea Nașterii Domnului devine o sărbătoare a transformării lumii în general, dar și a fiecăruia. Venirea pe lume cu chip omenesc a Fiului lui Dumnezeu ne cheamă și pe noi, pe fiecare în parte să ne transformăm obiceiurile, viața. Prin post și rugăciune, prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, noi ne transformăm sufletește, devenim și noi asemenea copiilor, adică nevinovați și curați de păcat. Ne asemănăm și noi cu Crăciun cel din poveste, care a devenit un om de nerecunoscut. Colindele și însăși denumirea sărbătorii ne amintesc că suntem asemenea lui Crăciun cel de dinainte de a cunoaște pe Maica Domnului și pe Mântuitorul, dar că putem să devenim asemenea lui Crăciun după ce ne tratăm sufletul cu ,,medicamentele” spirituale de care am vorbit. Că sunt unii care rămân asemenea lui Crăciun cel din prima fază, iar Sărbătoarea Nașterii Domnului trece pe lângă ei ca apa pe gâscă, este adevărat! Din păcate! Că sunt unii pentru care Crăciunul nu înseamnă Nașterea Domnului, ci tăierea porcului, și pomana porcului, și prilej de îmbuibare și îndopare, de lăcomie și de beție, de dezmăț și alte blestemății, care n-au nimic comun cu învățătura Mântuitorului și cu viața unui creștin adevărat, este iarăși o realitate. Dar nu trebuie uitat cuvântul Mântuitorului: ,,Iată, Eu stau la ușă și bat! De va auzi cineva glasul meu și-Mi va deschide, voi intra și voi cina cu el!”

              Așadar, Crăciunul este prilej fericit de a-I deschide Mântuitorului ușa sufletului nostru și a-L ruga să intre, să petreacă cu noi și să rămână cu noi în viața aceasta și în cea viitoare.

*

Colindătorii. Redăm mai jos poezia lui G. Coșbuc cu acest titlu:

,,Cad fulgii mari, încet zburând,

Și-n casă arde focul,

Iar noi pe lângă mama stând

Demult uitarăm jocul.

Demult și patul ne-aștepta,

Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar și dulce

 

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,

Și boul cum sufla milos

Căldură ca să-i facă,

Drăguț un miel cum i-au adus

Pastorii de la stână

Și îngeri albi cântau pe sus

Cu flori de măr în mână.

 

Și-auzi! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,

Și vin mereu, s-opresc în drum;

S-aud acum în tindă

Noi stam cu ochii pironiți

Și fără de suflare;

Sunt îngerii din cer veniți

Cu Leroi, Domnul mare!

 

Ei cânta-nălțator și rar

Cântări de biruință,

Apoi se-ntorc și plâng amar

De-a Iudei necredință,

De spini, de-ostași, și c-a murit…

Dar s-a deschis mormântul

Și El acum e-n cer suit

Și judecă pământul.

 

Și până nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam nici unul.

Sărac ne-a fost, dar cald și drag,

În casă-ne Crăciunul.

Și când târziu ne biruia

Pe vatra caldă somnul,

Prin vis vedeam tot flori de măr

Și-n fașe mic pe Domnul”

 

*

Starea parohiei(I). La sfârșit de an, fiecare om și fiecare instituție își fac bilanțul. Își analizează fiecare succesele și poticnirile, trage concluziile necesare și încearcă să privească spre viitor cu speranță de mai bine. Așa se întâmplă și în viața unei parohii. Așa am procedat în fiecare an, având grijă să nu lăsăm ,,corabia” să se lovească de stânci, să nu se scufunde, ci să plutească mai departe, împlinindu-și astfel rostul.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!

Vă mulţumim cordial tuturor pentru tot sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2019! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit cu colindul, după datina străbună, ca nişte adevărate  familii de creştini! Vă mulţumim cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia şi posibilităţile ce le-ați avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi românească. Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici înainte! Au fost şi momente fericite şi mai puţin prielnice, dar le-am depăşit cu bine. Făcând un scurt bilanţ, putem spune că activitatea s-a desfășurat pe mai multe planuri, astfel :

• În domeniul liturgic: Am oficiat Sf. Liturghie în duminici și sărbători, toate celelalte servicii religioase după rânduială, cât și cele solicitate de credincioși. Nu cunosc vreo nemulțumire din partea vreunui enoriaș de-al nostru și nu s-a înregistrat vreo reclamație din partea cuiva în acest sens. Am avut frecvență bună la biserică. Starea morală a credincioșilor noștri este bună, cu unele excepții, în special din domeniul alcoolismului. Am înregistrat mai multe cununii ale unor familii care trăiseră în concubinaj. Sărbătorile au fost respectate în cea mai mare măsură. Sectarii au avut mai multe tentative de a se infiltra în parohia noastră, dar s-au lovit de rezistența Dvs. și n-au avut succes. Mai sunt două familii, una aparținând cultului baptist și alta martorilor lui Iehova, dar nu desfășoară activități prozelite. Am oficiat, în 2019,  10 botezuri; dintre acestea, 9 au fost din parohie și 1 din Timișoara! Am oficiat 13 cununii; dintre acestea, 12 au fost din parohie și 1 din jud. Caraș-Severin. Am oficiat  23  înmormântări.  Este alarmantă situația din Bârda. Satul se depopulează an de an. Cu aproape fiecare înmormântare rămâne și o casă pustie! Din 1978, când am venit preot în Bârda, până la  31 decembrie 2019, au rămas pustii 100 de case! Cu prilejul celor patru Posturi Mari din timpul anului, am spovedit și împărtășit 90+356+57+109+113=725 enoriași de toate vârstele. Nu socotim aici pe acei enoriași care au solicitat preotul pentru a-i spovedi și împărtăși în restul timpului, unii făcând aceasta din șase în șase săptămâni.
• În domeniul economic și administrativ, putem spune că a fost un an dificil, iar criza economică din țară și din lume s-a făcut simțită. Am reușit să menținem contribuția de cult la aprecierea credincioșilor, după principiul ,,fiecare dacă vrea și cât vrea să dea, serviciile religioase fiind gratuite”. În Malovăț au achitat 90,70%, iar în Bârda au achitat 92,40%. La nivel de parohie au achitat 91,23%. Cea mai mică a fost de 5 lei(Bârda), iar cea mai mare de 485 lei (Domnul Ilinca Alexandru din Malovăț). Preotul a fost la dispoziția tuturor, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Am putut să menținem și anul acesta serviciile religioase gratuite. Am primit ajutoare bănești de la credincioși din afara parohiei, culminând cu Doamna Dr.  Ionescu Mihaela-Aritina  din Curtea de Argeș(AG), care a donat 619 lei, cât și din partea unor fii ai parohiei noastre  din afara parohiei, sau oameni de bine complet străini de parohia noastră. Ne-am achitat la timp toate subvențiile și datoriile față de instituțiile bisericești superioare și de stat, cât și altele cu care am avut relații(tipografia, spre exemplu). Am vândut 494 kg. lumânări, 550 calendare, numeroase icoane diverse, 10 kg. tămâie  și sute de cărți diferite. Am predat fabricii de lumânări 220 kg. resturi topite. Am curățit  și erbicidat cimitirele din Malovăț și Bârda în primăvară și  în toamnă. Am construit 32 m gard din metal forjat cu soclu placat la fațada bisericii din Bârda; am cumpărat un clopot și i-am construit clopotniță la biserica de la Malovăț. Am înaintat mult cu construcția magaziei/capelă de la Malovăț. Am vopsit cu vopsea auto, aurie, metalizată trei policandre la Malovăț. Am comandat șase sfeșnice din lemn sculptat pentru biserica de la Bârda. Am făcut curățenie generală după Paști la amândouă bisericile. Salarizarea e la zi, impozitele și toate celelalte datorii achitate. Vânzarea de cărți a fost foarte deficitară. Am avut câteva comenzi mai mari din partea unor eparhii și unor mânăstiri. Reușim să trecem în 2020 cu un sold de  26.704,00 lei, ceva mai mic decât cel din 2019! Nu e mare, dar e bun de sămânță!
• În plan caritabil și social a fost un an bun. Am reușit să donăm la majoritatea slujbelor din duminici și sărbători credincioșilor participanți la slujbe și unor bolnavi și bătrâni din parohie câte trei pâini. Nu am putut să donăm pâine în marile sărbători, din cauză că brutăria n-a lucrat în acele zile. Am reușit, așadar, să donăm în 2019 pâine astfel: Ian.: 003 pâini; Febr.: 759 pâini; Mart. 1.330 pâini; Apr.: 1.158 pâini; Mai: 1.033 pâini; Iun.: 1.644 pâini; Iul.: 882 pâini; Aug.: 1.088 pâini; Sept.: 829 pâini; Oct.: 977 pâini; Nov.: 1.001 pâini; Dec.: 1.155  pâini. Așadar, în anul 2019 s-au donat 12.859 pâini, cu 241 pâini mai  puțin decât în 2018.  Vom continua și în 2020 această activitate. Dacă nu vom reuși să mai donăm câte trei pâini, vom da câte patru! Copiilor prezenți la slujbe li s-a donat și ciocolată(350 buc.). Menționăm că am vândut enoriașilor noștri cu prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. pâine astfel: ian.: 1.547 pâini; febr.: 1.541 pâini; mart.: 1.420 pâini; apr.: 1.302 pâini; mai: 1.117 pâini; iun.: 1.306 pâini; iul.: 1.268 pâini;   august: 1.312 pâini; sept.: 2.121 pâini; oct.: 1.823 pâini; nov.: 1.969 pâini; dec.: 1.155 pâini. Așadar, în anul 2019 s-au vândut la preț redus 18.371 pâini, cu 2.979 pâini mai puțin decât în 2018. Așadar, în 2019 am distribuit în parohie(donație și vânzare) 31.230 pâini. Brutăria nu a primit comenzi pentru colindeți anul acesta, neavând personal suficient.  În 2019 am donat bani unor enoriași și familii din parohie și din afara parohiei aflate în situații de dificultate, cu prilejul Sf. Paști și Crăciunului, dar și în timpul anului. Aceste ajutoare bănești au totalizat 4.900 lei. V-am ținut la curent în ,,Scrisoarea pastorală”, de fiecare dată, cu numele persoanelor care au primit ajutoare și valoarea acestor ajutoare. Până la 1 mai am donat din cartea Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II  275 exemplare  fiecărei familii din parohie şi acelor familii şi persoane din afara parohiei, care ne-au ajutat cu cel puţin 50 lei în cursul anului. Din cartea Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III,  pe care am tipărit-o anul acesta, s-au donat până 31 dec.  2019  244 exemplare. Dintre acestea, cca. 100 ex. le-am trimis în afara parohiei, în țară și străinătate. Așteptăm pe ceilalți enoriași să-și ia cartea.

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 412(16 –31 Decembrie)” →

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească Țara, s-o ferească de primejdii, de războaie, de năvălirea celor de alt neam asupră-ne, de destrămare teritorială, de catastrofe naturale, de risipirea Neamului, de hoți și de tâlhari, de pierderea bogățiilor naturale și spirituale și de tot ceea ce i-ar face rău. Dumnezeu să ne ajute să ridicăm prestigiul țării noastre și al neamului românesc în concertul de valori ale lumii, să ne iubim mai mult Țara, Credința și Istoria; să contribuim din plin la dăinuirea  poporului român pe aceste plaiuri binecuvântate de Cel de Sus.

La mulți ani, România!

*

Vise cu morți. Întrebări privitoare la vise am primit chiar dinainte de a fi preot. Mi le-au pus credincioși la biserică, în discuțiile particulare, la Taina Sfintei Spovedanii, elevii la școală.  Cele mai multe astfel de întrebări se refereau în special la visele cu morți, fiindcă în gândirea populară se socotește că asemenea vise sunt prevestitoare de rău, ba chiar de moarte. Nu sunt specialist în vise, nu mă pricep să tâlcuiesc visele. Știu că sunt cărți de explicare a viselor, sunt oameni care abia așteaptă să fie solicitați să facă astfel de servicii. Socotesc însă, în calitate de preot, să fac câteva precizări pe care le socotesc necesare pentru lămurirea enoriașilor și cititorilor mei. Precizez însă că sunt convingeri strict personale și ele nu reprezintă poziția oficială a Bisericii. De altfel, nici nu am întâlnit o poziție de acest gen exprimată de un sinod, ci doar referințe întâmplătoare ale unor Sfinți Părinți și teologi, care socotesc, în general, visele ca un domeniu foarte alunecos și periculos.  Rare sunt visele prin care se comunică omului anumite adevăruri de credință, anumite evenimente viitoare din viața celui ce visează sau a altora. În Sfânta Scriptură avem multe cazuri, când Dumnezeu transmite oamenilor anumite adevăruri prin vise. Sunt însă și vise care sunt lucrări ale diavolului, prin care acesta urmărește să-și realizeze scopurile.

Conform cercetărilor științifice, s-a stabilit că cel mai inteligent om abia folosește cam opt  la sută din capacitatea creierului. Restul îl numim inconștient sau subconștient. Pentru creștini, creierul este organul de manifestare a sufletului. Nu el este izvorul, producătorul gândirii, rațiunii, ci el este ,,difuzorul” prin care sufletul își exprimă lucrarea sa rațională. Decurge de aici, că nici capacitatea deplină a sufletului nostru nu o folosim. Partea aceea nefolosită lucrează însă. Ea ne transmite anumite mesaje într-un limbaj pe care îl înțelegem sau nu. Am putea spune că inconștientul și subconștientul nostru sunt responsabili de cel de-al șaselea simț al nostru, pe care nu-l putem controla, dar pe care-l numim  presimțirea. Să zicem că un om are o boală ascunsă, într-o fază începătoare. Nu are dureri, nu are umflături, nu i se schimbă culoarea unor părți ale  trupului. Pare perfect sănătos. Partea aceea din umbră a sufletului și a creierului nostru intră în panică și ne dă semnale. Atunci visăm un vis în care suntem pe punctul de a ne îneca într-o apă mare, tulbure, vijelioasă. Ni se semnalează că suntem potențiale victime ale unui pericol care se apropie. Dacă luăm visul în serios, mergem la medic și ne facem un set de analize și e posibil să depistăm boala și avem șanse s-o tratăm și să ne însănătoșim. În timpul activității sale conștiente, creierul produce anumite reziduuri, care trebuie arse, distruse. Această eliminare se face numai prin vise. Reziduurile acelea sunt combustia care alimentează visul. Un om poate să stea multe zile nemâncat și nebăut apă, dar nu poate să stea fără să viseze. Dacă este împiedecat să viseze multă vreme, moare. Visele se derulează în câteva secunde, ca niște sclipiri, dar ne dau nouă impresia că durează toată noaptea. Dacă la trezirea din somn vedem o sursă de lumină(soare, bec aprins), visul se șterge și îl uităm. Dacă deschidem ochii și în jurul nostru este întuneric măcar câteva secunde, visul se fixează pe memoria noastră și ne poate rămâne în amintire multă vreme.

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 411(1 –15 Decembrie)” →

Dragii mei enoriași!

Filtrele valorii. Pentru azi vă propun un test ușor, la îndemâna tuturor. Vă rog luați un creion și o bucată de hârtie. Trasați trei linii pe foaie, realizând astfel patru coloane. Deasupra coloanelor, scrieți câte un nume, astfel: Sf. Nicolae, Darius, Cezar, Atila. Încercați să scrieți acum,  fără a vă documenta mai întâi din cărți ori de pe internet, cine a fost Sf. Ierarh Nicolae sau cei trei mari conducători politici din antichitate. Doar memoria Dvs. să fie pusă la contribuție, doar cultura Dvs. generală să fie solicitată.

Nu știu ce scrieți fiecare, dar cred că cel mai mult veți scrie despre Sfântul Nicolae, despre viața și faptele sale. Chiar și copiii din clasele primare, ba chiar și preșcolarii vor putea spune câte ceva despre sfânt. Ba că era bun, darnic, înțelept. Unii știți că ajuta pe cei aflați în sărăcie, în nevoi și suferință;  că ajuta pe cei aflați în pragul disperării ca să nu săvârșească păcate grele și să-și păstreze sufletul curat; că ajuta la aflarea adevărului  și a dreptăți, scăpând de la pedepse nemeritate pe cei nevinovați; că ajuta pe cei aflați în pericol de moarte; că a apărat cu înverșunare credința adevărată, trăgând o palmă ereticului Arie de i-au țiuit urechile, în plin sinod ecumenic; că aduce daruri copiilor în noaptea de șase decembrie, asemenea cu Moș Crăciun; că aduce câte o nuielușă pentru cei care nu sunt cuminți și nu-și ascultă părinții și bunicii. Fiecare mai puteți adăuga câte ceva și astfel coloana Sfântului Nicolae se umple repede, ba chiar simțiți nevoia să luați o nouă hârtie ca să aveți loc să scrieți tot ce știți. În fond, toate faptele Sfântului Nicolae de care ne amintim noi nu sunt decât fapte bune puse în slujba aproapelui sau a lui Dumnezeu. Unele dintre ele le-am putea face și noi. Zâmbiți Dumneavoastră, dar cred că oricine poate să dea un ajutor cuiva, fie în bani, fie în haine, fie în mâncare, fie sub formă de rugăciune, mângâiere, fiecare poate să-și păstreze cu sfințenie credința ortodoxă moștenită din moși-strămoși și s-o transmită mai departe. E greu? Nu!

Acum să vedem ce facem cu ceilalți trei. Câte știți despre împăratul Darius al perșilor, care avea cea mai mare armată din lume(aprox. 600.000 soldați) și a cucerit o bună parte din lumea cunoscută la vremea lui, ajungând chiar până în părțile noastre; ce știți despre Cezar, marele împărat roman, care a reușit să cucerească cea mai mare parte din Europa, nordul Africii, Orientul Apropiat, transformând Marea Mediterană într-un lac din mijlocul Imperiului Roman; ce știți despre Atila, marele și sângerosul conducător al  hunilor, care a reușit treacă prin foc și sabie  sute de mii de kilometri și de oameni întâlniți în cale din pustiurile Asiei până în inima Europei? Cei trei împărați ,,pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, cum ar fi spus poetul nostru Mihai Eminescu, au fost oamenii cei mai puternici ai vremii lor, cei mai bogați, cei mai măriți de către supuși. În urma lor au rămas mii și mii de morți, fluvii de sânge și de lacrimi, foc și pustiu. Ei înșiși au murit asasinați de supușii lor, care voiau să le ia locul. Din mulțimea faptelor lor, puține s-au păstrat prin viu grai până în vremea noastră.  Nici nu se pot compara cu Sfântul Nicolae în această privință. De fapt, care era esența faptelor și luptei acestor împărați? Se poate reduce la foamea neostoită de avere, putere, plăcere și mărire. Pentru asta s-au urcat pe munți de cadavre!

Iată că au trecut aproape două milenii de la unii sau mai bine de două milenii de la alții, lucrurile s-au cernut, s-au așezat și acum putem să judecăm lucrurile fără patimă, cu bună cumpănire. Un bătrân ierarh, care se lupta el însuși cu sărăcia personală și cu sărăcia unei mici eparhii pe care o conducea, care n-a scris o carte sau un articol, care venea pe fondul unei lungi perioade de prigoană cumplită a creștinismului, reușește să supraviețuiască în memoria pământenilor, creștinilor din toate colțurile lumii, aproape două mii de ani și va rămâne până la sfârșitul veacurilor. Lui îi sunt închinate biserici și mânăstiri, lui îi sunt dedicate slujbe, rugăciuni și cântări, numele lui îl poartă milioane de bărbați și femei din toată lumea, chipul lui este pe nenumărate icoane, în fața cărora își pleacă mulți genunchii și se roagă cu nădejde. Pe ceilalți trei împărați de care am vorbit îi amintim doar când vrem să arătăm până unde a putut să decadă firea omenească, când vrem să amintim pe cei mai mari criminali ai lumii, punându-i, spre exemplu, alături de Hitler, de Stalin și de alții ca ei! Trist, foarte trist!

Acesta a fost filtrul prin care lumea a trecut memoria celor patru personaje de care am făcut vorbire. Dar există și un alt filtru prin care acestea au trecut: filtrul dumnezeiesc. Dacă lumea i-a judecat cum a putut ea, Dumnezeu i-a judecat în deplină cunoștință de cauză și după a lui dreptate. Cu siguranță că Sfântul Nicolae este prietenul lui Dumnezeu, locatar al raiului, alături de îngeri, de sfinți, alături de Iisus; cu siguranță că acei monștri ai istoriei sunt talpa iadului, osândiții pe vecie, condamnați fără drept de recurs, fără speranță. Și dacă te gândești câte jertfe și câte crime au făcut ca să obțină câteva zile de mulțumire, de mărire, de putere, câteva care de aur….! Toate s-au dus ca fumul, dar fapta bună, credința, nădejdea, rugăciunea au rămas ca muntele în furtună și vremea nu le-a putut nimici. Ele au asigurat nemurirea aici, pe pământ și nemurirea în ceruri pentru cel ce le-a purtat, pentru cel ce le-a practicat.

Cine are urechi de auzit să audă și cine este interesat câtuși de puțin de sufletul său să-și aleagă modelul de viață, având în vedere cele de mai sus.

*

Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva cuvinte ale Cuviosului Paisie Aghiorâtul  de la Sfântul Munte Athos privind strădaniile diavolului de a ne distrage atenția în momentele cele mai importante pentru mântuirea noastră. Socotim că este foarte potrivit acest text mai ales pentru cei care obișnuiesc să mai vorbească în timpul slujbei, să se foiască de colo-colo prin biserică, ba chiar să vorbească la telefon. E un prilej de meditație pentru noi toți. Iată-l:

,,Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând ruşinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi şi îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc. „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie”. După aceea îi va atrage atenţia, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine, oare, l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A! Ce inspiraţie mi-a venit în timpul Sfintei Liturghii”, îşi spune. Acela însă este diavolul care se strecoară înăuntru, iar omul intră în discuţie cu gândul adus de el. Când aude pe preot spunând: Cu frică…, numai atunci îşi dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie, iar el n-a participat deloc la ea. Iată şi aici, în biserică, merge paraclisiera şi aprinde lumânările de la policandru şi am observat că până şi pe oamenii mari îi distrage vicleanul şi cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârşire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de aşa ceva şi spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Sau, deşi ştim că trebuie să evităm mişcările în timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune într-un moment sfânt pe o soră să răsfoiască foile la strană şi astfel pricinuieşte zgomot, distrăgând pe ceilalţi. Aud „fâş-fâş”, „Ce se întâmplă?”, îmi spun, şi astfel mintea fuge de la Dumnezeu şi se bucură aghiuţă. De aceea să luăm aminte să nu ne facem pricini de distragere a atenţiei celorlalţi în timpul slujbei, căci pricinuim pagubă oamenilor şi nu ne dăm seama. Sau să spunem că urmăriţi o citire. Când citeţul ajunge la punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti uşa cu putere de curent, sau va tuşi cineva şi li se va distrage atenţia şi nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Şi astfel îşi face aghiuţă treaba lui.

         O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat aceasta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact în punctul care vreau, cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin alţii şi mă întrerup. Diavolul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul de vizavi sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai important al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact în momentul cel mai sensibil ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?”, strigă. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo!”, le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pentru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin puţin după aceea şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde sunteţi?” etc. Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Dar de îndată ce încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou… Măi, şi diavolul acesta!

       Într-o zi mi-a făcut aceasta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva… santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni, iar tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba”. De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela. Îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, îi aduce aminte de altceva. Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

– Părinte, dar cum să înveţe?

– Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observă norii, vântul”.

*

           Chemarea lui Iisus. Redăm mai jos poezia cu acest titlu semnată de către Părintele Arsenie Boca, plină de învățăminte duhovnicești, marcând astfel și noi ziua în care părintele a plecat la cele veșnice(28 noiembrie). Iat-o:

 

 

,,Voi, care nu ştiurăţi ce-i binele în viaţă

Şi nici căldura sfântă ce inima dezgheaţă;

Voi, care în durere aţi suspinat şi-aţi plâns

Şi cântul fericirii în inimi vi s-a stins,

Veniţi, Stăpânul lumii, Iisus, vă cheamă-ntr-una

Şi mâinile-Şi întinde s-astâmpere furtuna!

 

Voi, pentru care viaţa n-a fost decât un chin

Şi zâmbetul durere, iar râsul un suspin;

Voi, ce-aţi ascuns trecutul sub lespezile reci

Şi plângeţi fericirea ce aţi pierdut în veci,

Veniţi cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,

Găsi-veţi mângâiere la sânul lui Iisus!

 

Voi toţi, care în viaţă aţi căutat uitarea

Păcatelor în cupa, ce v-o întinse desfătarea

Şi surzi aţi fost la glasul ce cobora de sus,

Azi, până mai e vreme, vă-ntoarceţi la Iisus!

Spuneţi-I Lui durerea şi El vă va-ntări,

Povara vieţii voastre cu El veţi împărţi!

 

Voi, care nu ştiurăţi ce-i adevărul viu

Şi-n aiurare spuneţi că cerul e pustiu,

Sătui de-nţelepciune, o, voi ce vă trudiţi

Să dărâmaţi şi-n urmă nimic să nu clădiţi,

Rugaţi-vă, şi-atunci ca să simțiţi nu-i greu

Şi-n cer, şi-n jurul vostru, şi-n voi pe Dumnezeu!

 

Oricare-aţi fi, în pace veniţi, veniţi la El,

Pe nimeni niciodată n-a izgonit defel!

Cu milă vă primeşte şi braţele-Şi întinde,

În dragostea-I cerească Iisus pe toţi cuprinde

LLa pieptul Lui cel dulce, iubindu-L, vă-ncălziţi,

Iisus este-nvierea, veniţi la El, veniţi!”

 

*

File de jurnal – 21 iul. 1982. ,,Ieri am făcut slujbă la Malovăț. Foarte puțină lume! Părintele Ionică Sfetcu și Doamna Elena Sfetcu mi-au spus că au primit scrisoare de la fiica dumnealor din Cluj. Se plânge ,,ca niciodată” de lipsa alimentelor. Carne nu s-a mai văzut de câteva luni în Cluj. Același of și de la fiul dumnealor din Craiova. Cel din București se descurcă mai bine(…). Zilele trecute părintele și doamna au primit un pachet cu făină de grâu și de porumb din Suceava. L-a trimis o femeie, basarabeancă de origine, care, în timpul războiului, ca refugiată, fusese găzduită cu familia la părintele în Bârda.

După slujbă am stat de vorbă cu oamenii. Grija zilei de mâine și teama de foamete  e covârșitoare la toți. Elisabeta(Vetuța) Glavan a povestit că, fiind la prășit de vie la C. A. P., în timpul prânzului, a venit inginerul cu vreo câțiva necunoscuți la locul unde se pregătea dumneaei să pună masa cu noră-sa. Ele au scos o farfurioară de orez cu lapte și două batoane de un leu bucata ca hrană de prânz și i-au invitat și pe acei șefi la masă. ,,- Asta avem, asta mâncăm!” a zis dânsa. ,,- Poftiți la masă să mâncăm, că singur n-am ce!” a completat moș Gheorghe Manolea. Musafirii au plecat, dând din cap descumpăniți. După plecarea lor, oamenii și-au scos mâncarea din traistă și au servit ,,ca lumea”. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 410(16 –30 Noiembrie)” →

Dragii mei enoriași!

Nu suntem singuri! Într-o lume tot mai bulversată de conflicte, tot mai laicizată, mai tensionată și stresată, fiecare om se simte în nesiguranță, fiecare țară privește cu îngrijorare spre viitor.

Te simți singur, într-un război uriaș dintre Bine și Rău, care se desfășoară în tine și în afara ta. Tot felul de influențe care vin pe cele mai diverse canale îți subminează valorile morale și religioase tradiționale, pe care le-ai moștenit din moși-strămoși. Începi să te întrebi de unde vii, încotro te îndrepți, cauți fericirea spre zări necunoscute de generațiile precedente. Ți se inoculează impresia că regulile de viață, credința și morala părinților tăi și  ale tale  sunt depășite, învechite, că nu ești modern dacă nu accepți tot felul de ciudățenii, de aberații și de drăcovenii ca model de viață, de comportament, de credință. Dacă reușești să-ți păstrezi cât de cât luciditatea și cântărești cu înțelepciune lucrurile, îți dai seama  că  s-a produs o răsturnare în gândirea societății din vremea noastră a scării de valori morale și religioase. Astfel, binele devine rău, răul-bine, urâtul-frumos, frumosul-urât, moralul-imoral, imoralul-moral și așa mai departe. Dacă reușești în vremea de azi să-ți păstrezi sufletul curat, gândirea neinfectată, fecioria trupului, dacă nu te amesteci în anturajele care promovează dezmățul, degradarea morală și religioasă, dacă nu devii adeptul concepțiilor  care-L alungă pe Dumnezeu din viață, din societate, din lume, ești un sfânt.

Lumea se frământă ca-ntr-un cazan al istoriei. Se fac tot felul de alianțe, mai mult sau mai puțin trainice, se caută resurse naturale noi, piețe de desfacere, e un permanent război economic, informatic, auzi de noi conflicte militare în care sunt tocate mii și mii de vieți și de destine umane. În multe părți ale lumii s-au deschis granițele și libera circulație a făcut ca mase masive de populație să emigreze spre zone mai bogate, lăsând țările de origine aproape pustii. Se cumpără forța de muncă și creierele luminate din țările sărace pe prețuri de nimic de către țările bogate. Se tinde spre anihilarea suveranității naționale, spre un globalism , care să înghită specificul național al popoarelor, ducând la o uniformizare, la o masă informă, ușor de manevrat de către puterile din culise. Pe marea scenă a lumii este foarte greu să rămâi tu însuți ca popor. Dacă ai un cât de mic simț patriotic, îți poți  da seama că Neamul este amenințat cu risipirea, iar Țara cu destrămarea într-un asemenea context. Cei mai optimiști refuză acest scenariu, invocând tot felul de alianțe politice vremelnice, de combinații militare etc.

În calitate de creștin și de român, dar și în calitate de preot, am convingerea că nu e totul pierdut.

Ca indivizi, nu suntem singuri. Noi suntem creștini, botezați în numele Sfintei Treimi. Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit pentru noi ca să ne scoată din împărăția păcatului și a morții, făcându-ne fii adoptivi ai lui Dumnezeu. El a spus doar: ,,Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”(Ioan, I, 12). Ce alianță mai trainică poate fi decât aceasta de a fi cu Dumnezeu, fiu al Lui? Sfântul Pavel ne asigură că ,,Duhul însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu  și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne și preamărim”(Rom., VIII, 16-17). Purtăm în noi chipul lui Dumnezeu, adică sufletul nostru, suflare divină; ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, așa încât Hristos locuiește în noi. Suntem păcătoși, cei drept, suntem oameni care purtăm pe umeri crucea vieții și adesea ne poticnim sub greutatea ei. Domnul Hristos ne-a dat însă medicamentul: Sfânta Spovedanie. Este la îndemâna oricui să-și curețe sufletul, să alunge din ființa lui orice urmă de păcat și toate consecințele acestuia. Nu suntem singuri!  Atâta vreme cât Îl avem pe Însuși Dumnezeu aliat, mai mult, Părintele nostru, cum am putea să ne temem de oameni sau de diavoli, sau de alte pericole care ne amenință sufletul, trupul, viața, mântuirea?  Alături de noi este Maica Domnului, miile de sfinți din toate timpurile și din toate locurile, care se roagă pentru noi, ei înșiși fiind prieteni și apropiați ai Domnului. Nu suntem singuri! Convins fiind de acest adevăr, creștinul adevărat nu se va teme nici de dușmanii văzuți, nici de cei nevăzuți, își cunoaște țelul în viață, adică mântuirea sufletului său și luptă pentru dobândirea ei cu vădite șanse de izbândă. Disperarea nu poate avea loc în sufletul și viața creștinului adevărat.

Ca popor, nu suntem singuri. Suntem aliații și prietenii lui Dumnezeu. Noi, românii, ne-am născut creștini. Perioada de formare a poporului român coincide cu cea de creștinare a lui. Suntem printre puținele popoare de azi care am primit învățătura creștină de la un Sfânt Apostol, care am primit învățătura creștină și Botezul în mod liber. Alte popoare, precum rușii, ungurii, sârbii, bulgarii etc. au primit Botezul la comandă, urmare a creștinării conducătorului lor. La noi nu a fost așa. Din cauza aceasta rădăcinile lui au fost mult mai adânci și mult mai puternice. Din cauza aceasta și numărul de sfinți și de martiri este mult mai mare la noi. Dumnezeu Și-a ales pe Israel ca popor al Lui, popor ales, din care avea să se nască Mântuitorul lumii. Dar poporul ales L-a răstignit pe Mântuitorul și nici până azi nu L-au recunoscut a fi Mesia cel promis de Dumnezeu. Oare, pe care  iubește Dumnezeu mai mult: pe poporul israelitean, sau pe poporul român? La noi Hristos a găsit  sălaș în sufletele noastre, în casele noastre. Ne-am culcat cu El în gând și în rugăciune, ne-am sculat cu El; ne-am dus cu El la muncă, la drum, la luptă. Două mii de ani am stat străjeri la porțile Europei, apărându-o de goți, de huni, de avari, de pecenegi, de cumani, de tătari, de turci și de alte lifte păgâne. Pământul nostru s-a înroșit de nenumărate ori de sângele celor ce au apărat credința creștină. Două mii de ani, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare pe altarele bisericilor și mânăstirilor noastre Hristos S-a jertfit mereu și mereu pentru păcatele noastre și ale lumii întregi. Două mii de ani s-au înălțat rugăciuni și cântări lui Dumnezeu și sfinților Lui. Cum ar putea să ne lase să pierim?

Pe pământul românesc au răsărit mii și mii de cărți bisericești în limba română și în alte limbi, ducând mesajul sfânt până în cel mai îndepărtat cătun românesc, dar și până în țările ocupare de păgâni, făcând astfel apostolat pentru Hristos și pentru Dumnezeu. Mii și mii de români și-au dedicat viața lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, slujindu-I și împlinindu-I poruncile, fie în mijlocul lumii, fie în mânăstiri și biserici, fie în munți și-n pustietăți. Numai Dumnezeu ar putea număra milioanele de rugăciuni ridicate de acest popor de-a lungul veacurilor. Cum să ne lase să pierim?

Dacă noi, românii, am pieri, cine I-ar mai cânta  Pruncului Iisus colinde, cine I-ar mai cânta lui Dumnezeu și sfinților Lui pricesne, cine I-ar mai înălța  slujbe și rugăciuni? Cum să ne lase, când alții dărâmă mii de biserici, iar noi Îi construim mii de biserici, convinși fiind că El în fiecare localitate, chiar și în fiecare cătun trebuie să aibă o Casă a Lui, unde să se odihnească, atunci când călătorește pe pământ. Cum să ne lase? Cine s-ar mai închina cu atâta evlavie în fața altarelor, icoanelor, moaștelor și crucilor?  Cine L-ar mai iubi atâta cât L-am iubit și-L iubim noi? Cum să ne lase, când ne-a adus prin istorie două mii de ani, ferindu-ne să nu fim striviți de cizmele coloșilor din jurul nostru? Cum să lase El să piară tocmai grădinarii din Grădina Maicii Domnului? Cine-ar mai lucra-o? Suntem răi, suntem păcătoși, dar suntem ai Lui! Suntem fii și prietenii Lui, iar El a spus: ,,Și viața Mi-o pun pentru prietenii mei!”

Dacă noi cei de azi am pieri, ce-ar face nenumărații sfinți români din toate timpurile, voievozii, arhiereii, pustnicii, călugării, preoții, credincioșii adevărați, care și-au dedicat viața lui Hristos pentru mântuirea lor și a Neamului lor. Toți aceștia sunt prietenii lui Dumnezeu. În fruntea acestei cete uriașe este Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat. Ar fi zadarnică rugăciunea și jertfa lor? Categoric nu!

Nu suntem singuri, nici ca indivizi, nici ca popor. Alții se laudă cu numărul lor, alții cu bombele lor, alții cu avioanele și mașinile lor de ucidere, alții cu banii lor.  Noi ne lăudăm cu Dumnezeu, aliatul nostru cel mai de preț. Cu El vom învinge dușmanii văzuți și nevăzuți, ca indivizi și ca popor.

Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!

*

Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva însemnări ale scriitorului și poetului brazilian Mario de Andrade (1893-1945) . Ce bine ar fi dacă le-ar citi și cei care nu știu ce să facă cu timpul pe care l-au primit ca dar de la Dumnezeu, cu viața lor. Ce bine dacă le-ar citi și cei care-și petrec ore în șir  în activități fără rost, în cârciumi și aiurea, parcă ar avea de trăit o veșnicie!

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 401(1 –15 Iulie)” →

              Dragii mei enoriași!

              Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la numărul 400 al ,,Scrisorii pastorale”. De 19 ani  vă deranjez din două în două săptămâni cu această modestă publicație. Ea a fost mereu o punte între preot și credincioșii din parohie, dar și dintre preot și credincioși din afara parohiei, din țară și din străinătate. De fiecare dată am vrut să vă ofer cât mai multă ,,hrană” sufletească și cât mai multe știri din viața parohiei noastre. În felul acesta, prin faptul că ,,scrisoarea” a mers la toate familiile din parohie, fiecare enoriaș s-a simțit ca parte a acestei familii, a știut  ce se lucrează în parohia sa, ce proiecte și realizări avem. Dacă am reușit să-l facem să se simtă bucuros și, de ce nu, chiar mândru că  face parte din parohia noastră, ne-am bucura din tot sufletul. Dacă fiecare enoriaș, dacă fiecare cititor al ,,scrisorii” noastre, ar simți cea mai mică transformare în bine în viața lui sufletească, în viața sa religios-morală, ne-am bucura de  asemenea. Încercăm să credem că timpul și efortul dedicat acestei ,,scrisori” nu a fost degeaba, ci el a făcut parte din lucrarea noastră pastoral-misionară.

             Mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea ce ne-a dat-o de a realiza cele 400 numere ale ,,Scrisorii pastorale”. Vă mulțumim dumneavoastră, cititorii și enoriașii parohiei noastre, căci fără dumneavoastră ,,scrisoarea” n-ar fi apărut, nu și-ar fi găsit rostul. Mulțumim enoriașilor care s-au ostenit de-a lungul anilor să ducă din poartă-n poartă ,,scrisoarea” fiecăruia, fie că a fost ploaie, ninsoare, cald, frig, fie că au avut timp, fie că nu au avut. Mulțumim redacțiilor unor reviste de prestigiu din țară și din străinătate, precum ,,Națiunea”(București), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Omniscop”(Craiova), ,,Clipa”(Philadephia-SUA), ,,Logos și Agape”(Timișoara) și altele, care au preluat în întregime sau parțial ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu să le răsplătească, fiindcă, prin osteneala lor, au făcut și dânșii un mic apostolat pentru Domnul Hristos. Dumnezeu să le răsplătească!

            Sperăm să ducem mai departe ,,Scrisoarea pastorală”  cât ne va mai răbda Dumnezeu pe această lume, sau cât ne vor mai permite autoritățile  s-o facem. Doamne ajută!

*

             Pelerinajele. Am făcut în cei peste patruzeci de ani de preoție nenumărate drumeții în țară și chiar în străinătate cu enoriași din parohia noastră și din afara parohiei. Nu cred să fi fost an în care să nu facem câteva astfel de ieșiri. Am avut întotdeauna regretul că posibilitățile noastre au fost modeste și nu ne-au permis să facem călătorii pe distanțe mai mari, de câte o săptămână măcar,  ci doar de o zi, maximum de trei zile.

            Vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați fost alături în aceste acțiuni sau ați înlesnit unor membrii ai familiilor Dumneavoastră să participe la ele. A fost dureros când am înțeles că unii au socotit că în felul acesta parohia și preotul își depășesc rolurile. După ei, parohia nu este firmă de voiaj, iar preotul nu este ghid turistic. Mda! E un punct de vedere, pe care-l respectăm. Tocmai de aceea ne cerem permisiunea de a-l demola.

           Există mai multe feluri de călătorii. Unele urmăresc plăcerea, altele cunoașterea. Le numim pe acestea excursii. Facem o excursie să vedem un oraș, o regiune, o țară, un meci de fotbal, un spectacol, un muzeu, să facem o cercetare științifică etc.  Există și altfel de călătorii, numite pelerinaje. Acestea  au ca obiectiv principal cunoașterea unor monumente religioase (mânăstiri, biserici), participarea la niște manifestări religioase(hramuri, sfințiri, sărbători, canonizări etc.). În cadrul lor pot fi vizitate muzee, locuri pitorești, localități, regiuni etc., dar în centrul preocupărilor unui pelerin este elementul religios. Aceasta este și deosebirea dintre o excursie și un pelerinaj. Excursia urmărește, așa cum am spus, plăcerea și cunoașterea; pelerinajul urmărește creșterea sufletească, întărirea credinței și mântuirea sufletului.

           În cadrul unui pelerinaj putem cunoaște realizări religioase ale moșilor și strămoșilor noștri, mânăstiri de sute de ani, în care s-a slujit zi de zi, în care s-au tipărit cărți menite să contribuie la formarea și cristalizarea limbii române, să contribuie la realizarea unității poporului român pe toate planurile. Cunoaștem realizări artistice mai vechi și mai noi, picturi, sculpturi, broderii, metale prețioase prelucrate artistic, opere de arhitectură bisericească. În cadrul unui pelerinaj pe care l-am făcut când eram elev la Mânăstirea Putna, în fața hărții României Mari, călugărul-ghid ne-a predat cea mai frumoasă lecție de istorie românească pe care am auzit-o vreodată. La mânăstiri găsești sfinte moaște și icoane făcătoare de minuni.  La mânăstiri sunt călugări și călugărițe care vorbesc vizitatorilor nu numai de istoricul mânăstirii și al diferitelor obiecte din muzeul locașului, ci și de viața spirituală, despre virtuți și păcate, despre războiul nevăzut dintre bine și rău,  despre lupta ce trebuie s-o dea creștinul permanent  cu răul din sine și din jurul său. La mânăstiri pelerinii găsesc duhovnici cu experiență și se pot spovedi, pot cere sfat competent la problemele ce-i frământă, pot da pomelnice pentru cei dragi ai lor, vii și morți. Desigur, veți zice, dar astea pot să le facă și acasă, în parohia lor, la preotul lor. Într-adevăr, și când ești bolnav te duci mai întâi la dispensarul de care ești arondat, la medicul tău de familie.  Acolo ți se prescriu tratamente pentru afecțiunile ușoare. Când este vorba de o boală mai grea, mai complicată, pacientul merge la spitalul județean sau chiar la un spital central din țară sau din străinătate. Asta ca să-și trateze trupul, bolile trupești. Dar și bolile sufletului trebuie tratate la fel.

De fiecare dată când faci un pelerinaj îți întărești credința. Înțelegi că faci parte dintr-o Biserică multimilenară, care a cuprins milioane de strămoși, de părinți și de frați ai noștri, care s-au închinat și L-au slujit pe același Dumnezeu pe Care-L slujești și tu, creștinul de astăzi. Înțelegi că bătrânii noștri au sfințit cu evlavia, rugăciunile și lacrimile lor fiecare locaș și fiecare icoană la care tu mergi să te închini astăzi. Înțelegi că ai datoria sfântă, în fața lui Dumnezeu și a strămoșilor tăi, să păstrezi nealterată această credință primită la Sfântul Botez și să o predai mai departe copiilor și nepoților tăi ca pe o zestre sfântă. Mai înțelegi că poporul din care faci parte L-a iubit pe Dumnezeu și și-a pus întotdeauna încrederea și speranța în El; înțelegi că Dumnezeu a iubit neamul românesc și l-a ocrotit prin veacuri, în ciuda tuturor vitregiilor istoriei. Acestea și multe altele pot fi spuse despre pelerinaje.

Înțelegi astfel cât de important este pelerinajul pentru viața ta duhovnicească.

*

Sfaturi părintești. A. Selectăm în cele de mai jos câteva cugetări memorabile ale regretatului Părinte Iustin Pârvu, unul din marii duhovnici ai României din vremea noastră:

1. „Cu bănuţul văduvei cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai;“
2. „Copiii noştri cunosc toţi fotbaliştii pe de rost, dar nu ştiu numele sfântului pe care îl poartă;“
3. „Când biserica ta devine mai mult muzeu, omul devine un fel de exponat;“
4. „E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge;“
5. „Suntem un popor mai dezorientat şi mai neunit decât toate celelalte popoare din jur; “
6. „Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează;“
7. „Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, când ea nu serveşte unei cauze;“
8. „Preotul se comportă ca tot românul. Vrea să fie salariat, să trăiască bine şi să moară pensionar;“
9. „Politicianul nu este un păduche în fruntea poporului, el este un păstor căruia i se încredinţează soarta multor oameni;“
10. „Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie.”
11. Redăm și sfatul Sfântului Siluan Atonitul privind atitudinea față de dușmani:

,,Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!” Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşii tăi, iar Domnul, văzând gândul tău cel bun, te va ajuta în toate şi experienţa însăși te va învăța calea. Dar cel ce gândește de rău pe vrăjmaşii lui nu are în el iubirea lui Dumnezeu şi nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă te rogi pentru vrăjmaşii tăi, pacea va veni asupra ta. Iar când vei iubi pe vrăjmaşii tăi, să ştii că un mare har dumnezeiesc locuieşte întru tine. Nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de-ajuns pentru mântuire. Dacă, dimpotrivă, ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, e semn că un duh rău locuieşte în tine şi el aduce gânduri rele în inima ta, căci, aşa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune şi gândurile rele” (Mat., XV, 19).

*

Valoarea femeii. Am găsit pe internet o povestire cu acest titlu, interesantă, care ar putea să fie de folos și celor necăsătoriți, și celor căsătoriți. Din păcate, nu e semnată. Iat-o:

,,Un tată vorbea cu fiul său. Probabil că acest tată era şi un bun contabil, căci la orice lucru el folosea creionul şi hârtia. Fiul, fiind la vârsta căsătoriei, îi povestea tatălui despre viitoarea lui soţie, despre alegerea făcută:

,,– Tată, mi-am găsit aleasa inimii şi vreau să mă căsătoresc cu ea.!” Tatăl îl întreabă:
,,– Cum este aleasa inimii tale?” Fiul răspunde: ,,– Este frumoasă!” Tatăl, vrând să „calculeze” valoarea fetei, îi spune: ,,– Ia un creion şi scrie un zero! Şi cum mai este?” Fiul răspunde: ,,– Este bogată!” Tatăl îi spune din nou: ,,– Mai scrie un zero lângă celălalt! Şi cum mai este?” Fiul: ,,– Este harnică!” Tatăl: ,,– Mai scrie un zero! Şi cum mai este?” Fiul: ,,– Este sănătoasă! Tatăl: ,,– Mai scrie un zero! Şi cum mai este?” Fiul: ,,– Cu nume bun!” Tatăl: ,,– Mai Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 400 (16 –30 Iunie)” →