MOTTO:

,,Celui ce trece malul cu fluturi, o, Doamne, pietrele fă-i-le scuturi! Ți-e frig, iubitul meu, valurile sunt stânci, cascadele, fluviile de stele, deschid porțile cerului, unde cad cresc rădăcinile gerului”

 

,,,sălbatici trandafiri își scutură petalele a toamnă, și spinii, rău mă dor
Dragostea mea rană legănată in soare, doar stelele vor să-mi răsară când frunzele mă strivesc în ruginiul de toamnă,
Lampă în umbre, lumina se-ascunde,
Vara a mirarea se retrage, izgonită în crengi,
În rotundul de fructe,
Și tu mi te-ai ascuns în cuvinte și-n vers,
Vioara ți-e vara, ploaia o strună,și vara îți cântă,
Verzi galbene sau ruginii,tot cu frunze îți cântă,
Abia când obosesc aripile ploii și înfrigurarea îmi tuna, mai vii spre seară să-mi aduci coșul cu flori ,salvadu-le de brumă
Mie doar câteva cuvinte ce le știu pe de rost
,,Mai vin, așteaptă-ma când supărarea aripile ploii s-o spele, ca și cum nici n-ar fi fost,,
Zâmbesc și tac, de vii , nu vii, aud noapte de noapte,cocorii,
Incendiat, apusul se dezbracă de vis,
In trup de luceferi luminând drumul speldorii,
Nemărginirea din cuvinte nu pot s-o prind,
Cocorii își lăsă strigăte în panzele fine,țesute din azur,fluide,suave de vise,de vii , de nu vii ,
Am memoria chipului tău, nostalgii,
Abanos mi-e noaptea,cioplit în sulfine,
Aerul mă strivește prins in colivii
De la sud îmi vine dor de îngeri albi,
Doar in catedrale,trupurile lor, răspândesc mireasma crinilor, doar albi,
Rugăciunea lor, dorul meu de tine,
In altare ard, semnele divine

Mă costă toți bănuții de salcâm,am platit cu cei de păpădie,firavi,suavi și nu a fost de-ajuns, cât să mai îndur vămuirea, nu mai am decât petale de suflet,dar ploile vor mai mult, preț întreg,
Și fructele se tânguiesc in crengi de seve prea pline,și vară nu-i,și ploaiele-s fluide, iederi,fuioarele de pulberi îmi spulberă-n privire
Tu ai uitat, e cerul plin de aripi,plumb pe stele,
Vibrează soarele încătușat in nori,
De câte ori să mor visând că vii
Dar poarta-n prăbușită,și ziduri cad,
Și lacăte de geruri pecetluiesc ferestre,
Zăbrelele de fier încins, văpăi de neguri, arzând mocnit cu fulgere țipând din vreme-n vreme,
E un tărâm ce se așterne între noi, dar pescarusii-l trag în mare,
Mi-ai spus de-atatea ori, cum singur ești,
Dar pescărușii vin si-ti numără în pumni clipe de soare ,spalendu-ti chipul de ninsoare,,,

Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din Țara de Mătase (5)” →

FASCINANT AR FI

 

Fascinant ar fi să nu știu ce va fi mâine, aș vrea să ascult divină chitară în Mexic zburând, s-o ascult și ,, Casablanca ,, pe ochi picurând,

Samuel s-o ascundă în umbră, duh de lilith,

Să nu știu că exiști curcubeu aruncat, culori  în derivă ,amurg peste  sufletul meu

Omenirea, frumoasă și tânără, cântă ,,je t `anime,, Lara  Fabian plânge, mie îmi umblă  macii prin sânge, și nu , n-aș vrea să te mai știu, perlă suavă prinsă în  pânza sufletului meu!

Ce viață e-n miezul de floare

Aș scrie pe toate zidurile ,nu împușcați trandafiri, în vreme de soare, chiar de sunt ciori

Și pe aripile lor sunt zâmbete ascunse în negre culori!

 

E ATÂTA LINIȘTE

 

E atâta liniște încât culorile fluide  își regăsesc un vad în absolut, de ce cred eu că pod îți sunt de flori

Și trupul meu, trup de lumină, o ramură-nflorită  pe pământ, copac din rai cu lemnul sfânt

De-mi este inima  fărâmă!

Nu  te-am cerut dar fiecare fir de iarbă îmi este atât de cunoscut pe-aici de ai trecut,

Nu simți un strai de-azur prea strâmt cum nu te lasă să respiri când mâna mea vrea să-ți atingă un bob  de  rouă suspin, clopot în vânt în care mă-nvelești și cânt,

Ce legământ!

Nu vezi cum  râul stă în loc  să-ți simtă mirosul   de sulfină

De ce-mi zâmbești nostalgic plutind peste lumină?

Nu poți să fii mereu ce vei să fii , îndrăgostit de macii frânți sub soare, sub sărutări de fluturi    când rătăcești prin câmpuri să-ți rupi și din răchite scuturi ,nici nu te strig,

Amară salcie te înconjoară,

Și raiului zăvor să-i pun la stele, când visezi

Ci doar cu flori pelin să-ți ningă adevărat  să-mi fii și nu de-argint!

O! Și  dacă-Ți spun cât mi-e de frică…

———————————-

Adina POPESCU

26 martie 2019

Te las să pleci, ducând un colț de rai cu tine, stingându-mi din priviri lumină cum stingi o candelă ce arde în zadar

E-un  singur adevăr, tu nu ai loc sub   soare, de ce ți-e totul a mirarea?

Eu ți-am sădit  un lan de grâu, privighetorile ascund  semințele în iarnă, eu maci adăpostesc, să fii , acolo unde ești , un lan de grâu, când  dor îți e de soare

Nu suntem despărțiți, nici împreună, un curcubeu eu îți trimit, tu mi-l întorci furtună,

În sticlă timpul se-nvelește  ca să rămână-n umbră, mi-e ziua bună?

În ochii mei, oglindă, chipul tău, pe  trupul tău o rană ochii mei,

Când brusc te-ai înălțat să  zbori ,

Dar raiul ți-e povară și ți-e seară!

———————————-

Adina POPESCU

12 februarie 2019

Mătase verde, privirea îți mângâie pomii în roade,

Totu-i să înțelegi firul de cer prelins printre coroane demne de regi, câte poteci!

Rouă de stele, tot mai aproape veșnicia, de cer , rodnicia,

Trup de are, e fum,

Dă-i  trup!

Și ninge, ninge, roade prelinse din cer,

Sunete, sunete, doamne, cât mă rog sa nu pier!

De  n-aș uita aripa cu umbră, magie, ție, să-ți fie,

Trup de  piatră, aripă de umbră, cu cerul, cunună!

Între milioane de stele ,magie, mâinilor mele, sclipire de rouă

Între milioane de stele, mie, lumină pe suflet duminică nouă!

———————————-

Adina POPESCU

22 ianuarie 2019

SCRISORI DIN ȚARA DE MĂTASE

Dar eu cum să te ating când cerul te ascunde, frumos ca o umbră de zeu, hlamidă peste umerii tăi , tu cel străin pe pământ, trecând printre lumi, cu trupul îndurerat de spini,

Coroana ți-e de rouă mărgărit bătut cu safir, înflorind ca miezul rotund, cu floare de lună legământ,

O, ce vară albastra, ce-i pentru mine tristețea?

Mi-ai deschis ferestre în zid lună galbenă îmi aruncă nufărul galben, zâmbind, fierbinte-n  spus, pământul supus, fără vina tărâm de lumină așterne valului marea

Marea asurzitoare aruncă pe mal corali ne-nfloriți

O, pot să te iubesc, iubirea, o pasăre de  lumină mi-o aduce din sud înfloririlor în floare, semințele cad în adânc

Spre a se întoarce în arbori răcoare!

Du-te, îți spun, de pot să te iubesc, mi-e destul vara amară

Vara de-i vară!

———————————-

Adina POPESCU

16 ianuarie 2019

ȘI A COBORÂT DUMNEZEU TOȚI  SFINȚII

 

Din raiul divin și le-a spus, duceți-vă și fiți!

În catedrale, biserici, schit în poienile, trupului munților, în  troițele drumurilor,

Și suntem, uneori străini, risipiți, umiliți, regi fără  împărății, pe drumul mătăsii, căutători de stele pe Calea Lactee, împărtășiți în idee, botezați în cântecul ciocârliilor, cununați în lacrima privighetorilor,

Umbre, umbre, sfinții ascunși în Icoane,

Unde ești doamne!

Suntem ce suntem, sau ce iubim că suntem?

Nădejdi de a fi?

Sfântule! zisa-i ,,la început a fost cuvântul și Dumnezeu era cuvântul,,

Risipit sufletul omului între zidurile sale,

Cărare cu spini sufletul meu și stau și zic

,, Plăcută ți-e florea inimii mele, anafură, bob de miere, buzelor mele ,în rostirea cuvântului,,

Nemărginire, vadul cunoașterii,

Ce întuneric poate fi când ochii iubirii luminează  începutul țării nevăzute?

Înaintemergătorule, izbăvit-ai trupul meu de necredință?

Cu iubire, semănat-ai dealul măslinilor ,

Merg, umerii mei înmuguriți, nu tu, iubitul meu, îmi vorbești de schimbarea numelui meu  pe cântecul viorii? în încercarea de zbor, ce maramă, sidefuri, împodobesc chipul meu întristat?

,,Dragoste, ochii orbi vor să te vadă!,,

Mai lasă-mă, iubitul meu, în locul mângâiat cu verdeață, așteptând învierea izvorului din grota cu pești ,aurii magi au plecat, pe drumul cunoașterii, singură sunt, trebuie să-mi culeg florea de aur , singură, singuratătilor,chip,

Sărbătoarea sfântului, numelui ,cântă!

Înmiresmează aerul , amintindu-mi, cum, nimic fără iubire nu poate înflori-n înfiorare-n cuvânt,

Întoarcerea la izvorul sfânt, izvorul florii ce n-are nume, și nici început și nici sfârșit,

Cometă de aur, la câți ani ne colinzi?

Ne-au rămas scoici fără perle,

Eden vămuit, spini doar pe pământ , năluci, oase de pești ,de veacuri încrustate în pietre,

Semne, semne, buchete de mărgăritar, zâmbet cu zâmbet, învins, semințe uscate, dacă iubire nu-s ,în prag de sărbători, zile de rugăciuni, zile cernute,

Doamne, cum sunt!,

,,La început a fost cuvântul,,

Ce sunt eu fără tine, iubitul meu?

Fără glas, clipele monotone, nu se aud,

Trece doar pasărea fără trup,

Timpul cântă în viori doar la apus,

Nu-i clipa de azur ,să o primesc întreagă,  de-i dragostea nuia in vânt,

Mâna sfântului, deschide ușa raiului ,ca la început, la început,, cuvântul,, curcubeu iubirii, zălog din prag de ape, curate sunt, doamne!,

Botezate-n iubire, în jaruri nesfârșiri, sfinții coborâți, în orbire zidiți, de nu-i știm, se adăpostesc în umbra mea,

Ți-am ars aromele rare în cristalele fine, sărut printre fire de îngeri, gerul, pietrelor, abis în neiubire , tânguitoare aripă,

Unde îmi ești, de nu mă auzi?

Răstignite frunze m-au troienit, precum umbrele de apus, miracole sunt fără trup, ție ,minunăție,

Cu nume strigăt, o singură respirare ruptă din absolut , ție, îți spun,

Te iubesc! rugă fără de sfârșit, boabă de ametist, întrupare de suflet când îngerul a trecut  și ti-a spus,

,,Fii, chipul cuvântului înmugurit !,,

Ploile, stele-n drum!

–––––––––––-

Adina POPESCU

9 ianuarie 2019