Adelina FLEVA: şarpele din floare (poeme)

şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri.

(stau în întuneric la poalele crucii şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)

Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare)

 

***

 

iubeşte-mă te rog cu ura cea profundă
o daimon sacru cu parfum de moarte
căci fără închinarea ta supremă
sunt pietrele pâinea şi vinul idealuri inodore
şi tratate deşarte

 

fauche Seigneur l’herbe sur moi

                                                Traducere Mamier Angela Nache

 

aujourd’hui comme hier je me sens bagnard incarcéré à vie
j’ai encore à expier la punition
et je charrie dans ma transparente créature
une souffrance douce comme une source édifiée dans la roche

et la balle est au-dessus, Saint Seigneur
je lui arrive quelque part sous les aisselles
mes longs cheveux salis de péchés
je suis en ermitage de jurons et de blâmes

je voudrais mourir comme une candela pure
qu’elle éclaire mon souffle dernier
pardonne-moi en vie pour moi
que les vers ont une valeur de fer

(les vers attendent des primeurs, Seigneur
probablement le soufre, ils flairaient
mais ma vie ruinée est encore vivante
palpite lamentablement sous l’habit déchiré

fauche Seigneur l’herbe sur moi
je me suis acheté un cercueil payé avec des mensualités
il ne m’en a pas coûté beaucoup, celui-ci
je l’ai payé mensuellement (avec ma respiration concave)
ma première vérité est ma première liberté

la foudre a l’odeur de ciel et d’algues

déshabille-moi de mon ombre réincarnée
foudroyée avec l’odeur de ciel et d’algues
les veines explosent dans mes tempes
et je ne ressens en moi ni rives ni mâts

(je vais t’allaiter avec mon bonheur, non ascète
auprès de l’autel d’un noyer aux feuilles roses
au point que les doutes actuels te semblent
des véritables néo psychoses)

serre-moi sur ta poitrine avec désespoir
ma chair assoiffée est en attente
s’il te plaît éteins et laisse après la lumière baissée
pour que tu n’observes pas que je suis une vierge dans une femme mariée

un arbre pousse en moi

contretemps aux oiseaux migrateurs

en me cachant dans une femme mariée
chaque nuit je crucifie la lune dans ton cœur

notre acacia maman, fleurit

dans la forêt de cuivre
ils dorment, les tziganes chaudronniers
habillés n’importe comment
dans les couleurs des jours fêtés

 

(Seigneur éteins la bougie
dans la forêt de cuivre
ni croix non fugitive
pureté sans effilures
ni tzigane éveillé
ni bague non fiancée
offerte non donnée
à une lame de couteau)
ahuri par la blessure cruelle
qui sur les genoux brillait
Dieu de cuivre
fraternisant avec une plaie

maman j’ai pleuré toute la journée

 

 

JE VOUDRAIS M’ENFUIR

 

embrasse-moi de la tête aux pieds
avec des lèvres chaudes et parfumées
commence si possible avec les seins, j’aimerais
et la nuit car j’ai tellement peur du soleil

 

Continue reading „Adelina FLEVA: şarpele din floare (poeme)”

Adelina FLEVA: Poesis

ATÂT DE ALBASTRU

 

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
care-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

 

 

fulgerând ca-n fructe

 

în loc de arginţi am apă-n buzunare
şi-un busuioc fermoar la fustă
ameţitor delir de felinare
mă-nvăluie când trec pe strada-ngustă

iar inima mi-e peticită-n colţuri
(doar o icoană dă din coate)
de când tu rătăceşti spre alte sfere
mi-s sânii lebede îndoliate
împătimite turle de atingeri şi plăcere

abia de mai observ cum trece a ta nuntă
iubitul meu doar frunzele compacte
mă mai dezmiardă fulgerând ca-n fructe
pe pletele de smoală sau pe spate

 

 

renaștere ca să nu uit

 

obișnuiam să îti îngrop absența-n vin
și-apoi sorbeam din noaptea ta puțin câte puțin
până ce trupul tău prindea contur la mine-n trup
și eu n-aveam degete destule ca rochia să mi-o rup
și aveam sânul ars de dor
și dor mi-era
ce dor mi-era
iar palma ta cum un șuvoi de apă din cișmea aluneca
deasupra mea
și apa în vin se prefăcea
doar
apa setea mi-o stingea
și un parfum de vinișor se înălța din carnea ta
paharul se roșea roșea ca trandafirul se făcea
un nor etern se răsucea în carnea ta deasupra mea
Continue reading „Adelina FLEVA: Poesis”

Adelina FLEVA: salcâmul nostru mamă înflorește (poeme)

coseşte Doamne iarba de pe mine

 

zi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în viaţă

mai am de ispăşit pedeapsa încă

şi car în transparenta mea făptură

o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă

 

şi pleava mi-e deasupra Sfinte Doamne

i-ajung pe undeva la subsuoară

mi-s pletele murdare de păcate

un schit sunt de sudalme şi ocară

 

şi-aş vrea să mor o candelă curată

să-mi lumineze ultima suflare

Tu iartă-mă de viaţă pentru mine

doar viermii mai au trainică valoare

 

(aşteaptă viermii trufandale Doamne

probabil le amiroase a pucioasă

dar viaţa mea ruină încă vie

palpită jalnic pe sub haina roasă)

 

 

trăsnet cu miros de cer si alge

 

dezbracă-mă de umbra ta reîntrupată

în trăsnet cu miros de cer şi alge

îmi explodează venele la tâmple

şi nu mai simt în mine nici maluri nici catarge

 

(eu te voi alăpta cu fericire nesihastră

lângă altarul unui nuc cu frunze roze

să-ţi pară îndoielile de-acuma

că sunt doar veritabile neopsihoze)

 

dar strânge-mă la piept cu disperare

mi-e aşteptarea carne însetată

te rog frumos să stingi şi-apoi să laşi lumina dreaptă

să nu observi că sunt fecioară într-o femeie măritată

 

creşte un copac în mine Continue reading „Adelina FLEVA: salcâmul nostru mamă înflorește (poeme)”