Sofia Doina GAVRILĂ: Să nu o faci să plângă

Să nu o faci să plângă

 

Să nu o faci să plângă… o lacrimă de femeie,
are-n ea toată durerea universului.
Când ochii femeilor plâng se revarsă
rouă din petalele florilor care se ofilesc
de dor, pierzându-și parfumul îmbietor,
și plâng baladele prin tril de privighetori.

Când lacrima se scurge printre gene,
vântul geme, împleticindu-se în pletele
pădurii, îndurerat de lipsa verdelui crud
pierdut printre șoaptele frunzelor dispărute.
Când ochii femeilor plâng se zbuciumă marea
și urlă talazul, când lacrima scaldă obrazul…

Când ochii femeilor plâng se-ntunecă cerul
și ziua devine noapte de plumb…
iar soarele plânge și el în amurg pe-ntinsa mare
înroșind orizontul cu petale de trandafiri zdrobite
sub bocancii lui Cronos neîndurători pășind
peste nisipul din clepsidra eternă a vieții…

Când ochii femeilor plâng… scriu poeții cu pana
muiată-n negura nopții… despre ură și iubire,
despre viață și moarte, adevăr și dreptate,
sau scriu o rugă către cerul tăcut și așteptă răspuns
de acolo de sus, iar cerul de noi e tot mai departe…
când ochii femeilor plâng… și soarele plânge-n apus.

—————————–—–

Sofia Doina GAVRILĂ

22 februarie 2019

Lasă un răspuns