Silențios
Silențios ca timpul
mă scurg printre nimicuri,
ceasornice de aer bat clipa în huzur
sub ceruri inventate cu stele
de-mprumut în nopți rebotezate
la casa de nebuni,
silențios din pietre
aud cum urlă lupul la stâne înghețate,
din pașii unui vânt
se fac doar mori uitate,
pe noduri sub amnarele din fân
se iscălesc țăranii cu coasa
in pământ,
silențios si eul se reazemă
de-un gând,
când dorm printre hamace
cu luna suspinând,
mă încolțesc vertical în zorii unei
faceri,
străin de mine mă fac luminii pace
si port pe umăr un ieri înaripat
de treceri fără rând…
Pudoarea mirajului
Liniștea liliacului înflorit pe
ramuri goale doare,
primăvara se ascunde copilăros
după zgomotul roților de căruțe
pline cu iarba cosită de pe tăcerea
mieilor cu clopoțel de fragă,
ce multe fecioare-mbrăcate în albul
luminii! …
hlamida unui vis cu tiară
flutură aripile vulturilor din cetăți de vară,
Sarmisegetuza unei colonii de nori
primește infinituri noi
din cerul unui ghioc uitat pe-o zare
înflorită-n zgomotul de stradă,
arhiereii lebedelor nevăzute
de pe lacul calcării intonează epitaful
sălciilor fără trunchi,
liniștea liliacului din ramuri goale
se rușinează si se face rotundă
pe ochiul neînchis,
al unui drob de sare! …
Despre matematica poeziei
tu si cu mine
impreunați,
suntem unul
despărțiți,
suntem o singură cratimă
la mai mult de șapte cuvinte,
nepunând la socoteală
odihna unei duminici de punct
echer,
despre matematica poeziei
ce să spun?
e atât cât ne numără
sau ne scade puterea la pătrat
a cuvântului din rădăcina
mamă,
altminteri ce este poezia decât
o parafrazare dintr-o rană
ce nu se vede,
un sinus mai elaborat…
Bolți
Gând rămuros îmi trece în minte
un schit de pleavă în câmpii aride,
corbi de aer și-un bocet de părinte
stau mărturie clipei de naștere-n firide,
M-am rătăcit în bazilici străine
am bântuit în umbră alegorii trupești,
cuvântului îi dau tot îngerul din mine
si pentru voi, aleanuri omenești,
Sub bolți de chakre învinuind destine
m-am desfăcut în templieri învinși,
făcut-am masca uneltirii-n mărăcine
si infinituri mici în fluturi necuprinși !
Rotundul din goelete navigând firesc
in fapt tot bolți de pleoapă nemișcată,
străpung pe mări atoluri ce-ntâlnesc
nemărginiri de eden, grădinii cea furată,
Când rămuros îmi trece-n minte
un înger întrupat fantasmelor din sorți,
mă văd în toate astea un licăr de sorginte
nesfârșită, un strigăt de lumină pe sub bolți!
Pe după vis
ore târzii
soaptă în sare,
ce m-aș întoarce pe drumuri
de seară, unde din umbre se scot
ocheade pustii strigoilor care
se leapădă-n rame sub ziduri
de glii,
aud bag de seamă
cum luna se leagă pe garduri
de soc,
cocoșii-n cuibare rămân fără loc
pierdută himera unui vânt
deshumat, se plânge prin oale
surcele de os frământat,
târziul se scapă
din slobode gânduri
ce stau la ferestre obloane de ger,
mă prinde o grijă de veste
rupestră, mai sunt în ogradă
vreo mie de meri în năpastă,
pe după vis se înclină în pernă
madone de negru,
cu nimburi pe glezne din fier! …
Together
Hai să ne fim un sfert din ora
cea păgână ce tremură prin ape
sub tălpi de lună nouă-n rugăciuni,
de lungă adumbrire
să știe doar pământul felcer sub trupul
nostru mugur
pe creanga fără murmur în răsărit
de aștrii la cumpene de dor,
doar împreună cercuri pe pravile
ascunse, vor diviza în rană stigmatul
de lumina ce ne-a născut geneze
sub raiuri de păreri,
tu, o părere albă îmi umblii-n coviltire
ce-ascund de nemurire un ochi
de acoladă pe șerpii unui zeu,
eu pricină solară pe coapsa ta de vară
meridian fanatic în numele
tău greu,
impreunați ca visul de-o aripă ce zboară
vom fi mereu tăgadă că moartea
va desparte apusul după zi si zorile
de-o seară! …
Lucruri vechi, lucruri mărunte…
Lucruri vechi, lucruri mărunte
umbre de pereți din cer,
cavalcade si străfunduri ca un carusel
satiric, plâng si azi printre volane
in firide de oțel,
trag oblonul peste umblet
dor si pașii-n vestibul,
chiar si vântul de prin foale între
vetre e străbun, chipuri noi, chipuri
bolânde stau la geamuri vechi pictate
se vorbesc în alfabeturi încâlcite
intr-un fum,
lucruri vechi, lucruri mărunte
stau de-a valma peste inimi,
coastele le sunt țărână, pacea lor
un fel de somn,
parcă amuțit în tâmple, timpul claun
si filfizon,
bate-ncet în strai de înger peste
nimbul unison, trec cu palma prin sudoarea
frunților ce-mi stau în cuget,
deodată strâng obrajii amintirilor
cu rânjet, îmi rostesc în necuvinte,
liniștea ce stă-n apus, ca o cadră fără
vârstă, ca un astru nepătruns.
————————–
Simon JACK
Aprilie 2019