În mai multe ierni simultan
se coc viitoare cuvinte tropicale ce-mi vor
pune aripile în rame de brad,
se îndoaie semne de-ntrebare drepte
ce până acum au fost pescăruși
fără limane,
trasez meridiane pe paralela
pedepsitului la moarte
în picioare
se târăsc deasupra doar mamifere
cu șapte picioare,
chiar acum deschid alți ochi în numele
lui Shiva, pe muntele lui Pluton,
între două respirări
clipele iau forme bizare de infinituri
ce încep doar lunea,
Eu stau printre ele la capătul celălalt
numărând câte zile de marți sunt
într-un an,
se întâmplă chiar acum…
Poem despre noi într-o zi ploioasă
poemul ăsta despre noi a căzut
în spatele cuvintelor ce ne legară
imbrățișarile pe cozile zmeilor
de porțelan,
plouă atât de mult afară că ferestrele
dispar în arce circulare
noi inotăm îmbrăcați în cuvântul
lui Noe,
poemul despre noi agonizează
în lira deșertului cu sfinxul ăla fără cap
ploile nu-l ajung,
versurile sale ca niște păsări din paie
ocrotesc zborul coapselor noastre,
vom ajunge undeva în cer
cumva,
ușori ca o rimă deghizată în madonă
ne vor ploua în toate zilele
la fel cuvintele din spatele nostru,
și-atunci om recita cu aceeași limbă
toate ferestrele deschise
in grumazul unui pământ nou!…
***
pentru înscrieri la aruncat în gol
s-a aciuat și umbra anotimpului pierdut
între vrăbii rămase la iernatul gardurilor
pe stânci de aer,
jos în abisul negru cu iz de cataplasmă
așteaptă acviline mâini cu trei degete,
se intonează grav imnul bocancilor
putreziți în pământul babilonienilor
cu limbile tăiate,
tăcerea ca un turn înclinat rostește
alfabeturi cu x și y ridicate pe firidele unui
templu-coral
ne aruncăm în golul pufos ca o literă
stropită cu agheasmă poetică,
până jos ne prefacem cu toți
în oameni de zăpadă așteptând coloratul
vrăbiilor cu aripioare fără trup.
————————–
Simon JACK
Israel
Decembrie 2019