Sunt bolnavă
Credeţi-mă ca sunt bolnavă
De strigătul acestor patru zări,
De urletul orfanilor ce-au mamă şi au tată,
Dar sunt plecaţi şi sunt huliţi prin alte țări.
Mă doare plânsul bătrânilor în palme,
Li s-au întors bărbiile la porţi
Şi tot aşteapt-o nemurire,
Când or veni acas-ai lor nepoţi.
Mă doare nepăsare noastră,
În vene injectată până la sublim,
Mă doare tot ce moare-n țara noastră,
Că ea e mai bolnavă! Cum s-o scăpăm de-al nostru chin?!
Noi n-o vedem că plânge, că ne roagă?!
Noi n-o vedem că pică zi de zi?!
Ne omorâm unii pe alţii, urcând pe scara anarhiei
Şi confundăm călăii, cu-ai noştri dragi copii.
Ce tratament să îi prescriem?
Cu ce să încercăm s-o perfuzăm?
Ne-or blestema copiii ce-or să vină,
Că ţara n-am ştiut să le-o salvăm.
Ne scoatem iile la soare, cum am văzut pe la bunici,
Ne prindem flori la pălării,
Purtăm pe umeri, cu ape reci ulcioare,
Dar ce păcat, că am uitat că în picioare,
Cândva, noi am avut opinci!
De-am ştii mai des, în orice dimineaţă,
Că ăl’ Crişan nojiţe-a folosit,
Că ăl’ Viteaz fără de cap s-a dus la groapă,
De ne-am mai aminti câte puţin,
Că tot ce-a fost nici nu mai trebuie sa vina,
De-acel trecut decât să ne-amintim,
Poate c-acest pământ,
Pentru copiii nostri şi pentru a rămâne-n nemurire,
Rugându-ne la Dumnezeu,
Se vindecă cu tot cu țară,
Şi când o fi să scape,
Poate atunci, devine sfânt!
––––––––-
Simina PĂUN-MOISE
13 iulie, 2018