ACASĂ
pe prispa casei ceasul s-a oprit
și lacătul la poartă atârnă greu
în curte iarba a crescut cât gardul
și lacătul la poartă atârnă greu
în curte iarba a crescut cât gardul
dintr-o icoană plânge Dumnezeu
și tace totul amorțit de vreme
numai pustiul nu-i în risipire
cireșii au uitat să înflorească
și totul pare dincolo de fire
și tace totul amorțit de vreme
numai pustiul nu-i în risipire
cireșii au uitat să înflorească
și totul pare dincolo de fire
aștept ecoul unui timp în care
pe prispă râsul lumina o lume
dar nu-i decât tăcere și tăcere
tristețea vremii ce mereu apune
———————————
Silvia BODEA SĂLĂJAN
Multumesc Logos și Agape! Multumesc,Mariana! Sunt onorată de prietenia voastră!