Repetiție
Când luna tainele-și ascunde și stele tremură hoinare
În umbra cerului noptatic dansează ielele ștrengare
Și palid spulberă misterul și vrednic forfotă lumini
Rupând a bolții rece urmă de bezna aștrilor haini.
Cortini brunete saltă-n grabă și ard tăciunii-n răsărit
Sfidând a nopții rânduială, pictând cerescul azurit
Și drobu-l smulge ridicându-l în patu-ntinsului safir
Gonind spre-amurgul ce colindă în linul serii de cașmir.
O enigmatică paradă aprinde-al lunii felinar
Storcând apusu-n buza nopții cu ochii ageri de vampir,
Perdele vinete disipă sub negrul viului lăstar,
Argintul scapără energic, potop de stele în delir.
Roata vieții
De-aș întoarce timpul înșelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aș găsi cărarea să ies la liman.
Și de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aș vrea a-ntoarce timpul înapoi
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranța oarbă de-a strivi nevoi.
Hărăzitei urme de-amintiri deșarte
I-aș vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce ușor desparte
Viața de-a ei moarte într-un cer flămând.
Nu renunț la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut
Răsucind clepsidra lutului în roată
Cu prezentul zilei dintr-un început.
Uneori…
Uneori mă adun dintre valuri și mă-nalț pe un vârf de catarg,
Frământări ce nu-mi dau trebuință le arunc mai departe, în larg,
Cuceresc orizontul albastru, decupând norii groși, plumburii,
Îi plombez cu un petic de soare și-i zidesc în cămări cenușii.
Libertății îi dau cuvântare, îmi sporește curajul spre cer,
Două lacrimi ca două petale se revarsă-ntr-un con de mister,
Lângă mine aud pescărușii, mă ridică prin viață la zbor
Adunând tot nectarul din soartă, mă îndrept către țărmuri, ușor.
Fericirea o caut prin stele și n-ar fi să o fac prima oară,
E departe și totuși aproape, mă privește din suflet, hoinară,
Pendulez între ziuă și noapte, scotocesc prin nisip ce-a fost ieri,
Nu găsesc decât drumul spre mâine și un azi ce nu e nicăieri.
Caut…
Caut luna prin întinsul mărilor de nopți albastre,
Scutur cerul căutându-mi fericirea printre astre,
Stă ascunsă cât nu-i văd chip cioplit în larg de zare,
O asemăn din privirea-mi cu o rază călătoare.
Caut dragostea prin stele, prin a bolților măiastre,
Zbor prin spuma fremătândă din a mărilor salmastre,
Scotocesc tăcut prin umbre șoapta-ți caldă și duioasă,
Te aud cum blând rostești, vocea-ți dulce și sfioasă.
Caut soarele-n amurguri coborând cu el spre tine
Te găsesc prin roșii umbre, orizont mușcat din mine
Și sărut suav pe buze flori din cerul înstelat,
Gust iubirea din pocalul clipelor ce le-am visat.
Fericit
Fericit e cel ce-n viață n-a trăit doar spre-a muri
Și-a prins sufletu-n credință și-a dorit doar a iubi,
Nici o caznă nu i-a fost piedică spre a ierta,
Niciun nor nu i-a umbrit dulcea poftă de-a visa.
Truditor la cârma sorții a cerșit al tihnei drum
Dăruind bunețea-n schimbul răutăților duium
Și-a vărsat seninu-n cupa plumburielor cetăți
Istovind puterea-n calea asprelor prejudecăți.
Călător prin cartea junglei, pământeanul muritor
A stors sâmburii speranței într-un timp amăgitor
Frământând sub lupa clipei vocile ce i-au secat
Seva inimii plăpânde din al trupului curat.
–––––––––––
Sibiana Mirela ANTOCHE
13 iunie, 2018