Planurile noastre, ale oamenilor nu se potrivesc, întotdeauna, cu cele ale lui Dumnezeu. Noi gândim, de multe ori, că suntem nemuritori, că moștenim lumea și trăim ca și când totul se raportează la noi, ca și când totul ni se cuvine.
Este adevărat că Dumnezeu ne-a dat nemurirea ca o posibilitate la care să ajungem prin credință, fapte bune și prin conlucrarea harica cu Mântuitorul Iisus Hristos cel care s-a jertfit pe Cruce, însă de aici și până la o viață în slujba hazardului, a indiferenței, este cale foarte lungă.
Suntem singurul popor din lume care luăm oficial moartea în bășcălie, cu tot ceea ce înseamnă ea și sub toate aspectele. Pe de o parte este bună această abordare, pe de altă parte, ne poate fi fatală, căci ne dă simțământul unei îndepărtări de realitățile ce ne înconjoară.
Mai mult respect și mai puțin formalism față de trecerea sufletului în lumea de dincolo, este bine venit. Mai multă voință spre împlinirea responsabilităților noastre zilnice de familie, de membri ai bisericii din care facem parte, de oameni, până la urmă, ne poate trezi conștiința, o poate face cu adevărat lucrătoare.
Știu că există oameni care, deja, fac lucrul acesta. Știu oameni care își doresc să țină pasul cu realitatea. Știu și că, de cele mai multe ori, este greu. Dar, mai știu un lucru: se poate.
Până nu este prea târziu.
P.S. Acest articol l-am scris ca un semnal de alarmă. Acum câteva zile am înmormântat un copil de 11 ani. I-a pocnit inima în somn.
———————————–
Sebastian Cătălin HOGEA, preot păcătos
20 Decembrie, 2018
Foto: Internet