Dragii mei enoriași!
Curiozitate și curaj. Sunt convins că toți vă amintiți istorioara din Sfânta Evanghelie privitoare la vameșul Zaheu. Ea se citește în Duminica a 32-a după Rusalii. Asupra ei vom stărui în rândurile ce urmează.
Mântuitorul străbătea drumurile și potecile Palestinei, prin sate și cetăți, învățând oamenii și vindecându-le bolile și bolnavii. Se dusese vestea despre El în tot Imperiul Roman. Mărturiile vremii vorbesc de corăbii arhipline, care înfruntau pericolele Mării Mediterane pentru a ajunge la țărmul Orientului Apropiat ca să ducă pasagerii – pelerini. Până și medicul personal al lui Cezar și-a lăsat palatul, averea, poziția socială privilegiată și a venit în Palestina ca să-L cunoască pe Iisus și, mai ales, să vadă prin ce metode și mijloace vindecă El bolnavii. Până la urmă a sfârșit devenindu-I ucenic!
Cu siguranță că auzise despre El și vameșul Zaheu. Cum să nu audă? El, care strângea birurile și tot felul de taxe puse de stăpânirea romană asupra poporului, era în contact cu tot felul de oameni de dimineața până seara. Față de unii folosea forța, îi bătea, îi schingiuia, le confisca animalele, hainele și alte bunuri; față de alții era suficientă vorba și oamenii își plăteau ceea ce le revenea. Veștile despre Iisus și faptele Lui circulau din gură în gură. Toți ar fi vrut să-L vadă pe Iisus, să-L asculte, să-L roage ceva. Și lui Zaheu i s-a înfipt în inimă dorința de a-L vedea pe Iisus. Totuși, el, ca vameș, era un funcționar al Imperiului Roman, făcea parte din oamenii de seamă ai cetății. Despre Iisus se vorbea mult, dar El nu era un funcționar public, un ofițer, un preot sau un arhiereu. Iisus era un oarecare în ochii lui Zaheu. Era sărac, fără proprietate; nu avea nici o funcție publică. Cu un asemenea om Zaheu nu-și putea permite să stea de vorbă. Zaheu era cineva, Iisus era un Nimeni! Și, totuși, curiozitatea lui Zaheu era mare și nu-i putea rezista.
Trebuia să-L vadă. Măcar atât. Dar cum? Dacă s-ar fi înghesuit printre ceilalți, rupându-și hainele, se înjosea. Asta nu se putea! Trebuia să-L vadă pe Iisus, fără să fie văzut de ceilalți. Și iată că a găsit soluția. Se va sui într-un pom de pe marginea drumului și de acolo, ascuns printre crengile înverzite, Îl va vedea. Bine, bine, dar dacă îl va vedea pe el lumea? Pe el ditai funcționar imperial să-l vadă oamenii cățărat în pom ca o maimuță? Era prea de tot. Ar fi fost chiar de râsul lumii. În sufletul lui Zaheu s-a dat o luptă puternică între curiozitate, îndrăzneală și curaj. Îl căuta pe Dumnezeu, se temea și se rușina de lume, dar a avut curajul să îndrăznească și să-L caute pe Dumnezeu. În ciuda oricărui risc, s-a cățărat în sicomor și a așteptat cu inima bătându-i de emoție și de teamă.
Iată că Dumnezeu n-a rămas indiferent la căutarea lui Zaheu. Omul făcuse un pas; Dumnezeu face pasul următor. Se oprește sub pomul în care se afla Zaheu, privește în sus și-i strigă: ,,Zahee, grăbește-te și te coboară, căci astăzi se cuvine să vin în casa ta!” La asta nu se aștepta Zaheu. Omul acela extraordinar, care vindeca bolile de tot felul, Omul acela fenomenal, care învia și morții, care potolea furtuna pe mare, care sătura mii de oameni din câteva pâini, voia să vină în casa lui Zaheu! Nu era Iisus un demnitar, un ofițer, un bogătaș oarecare, dar era un Om cu o faimă nemaiîntâlnită, un Om pe care oamenii îl socoteau Dumnezeu adevărat. Omul acela urma să vină în casa lui Zaheu. Vameșul știa că lumea îl sfidează, îl socotește un om păcătos, un om nedrept, un corupt, un hoț oficial, dar venirea lui Iisus în casa lui îi schimba imediat imagina publică foarte șifonată, pe care o avea. Zaheu face al treilea pas. Acceptă bucuros propunerea lui Iisus, coboară din pom, fuge acasă și pregătește cele necesare pentru primirea celui mai de seamă Om al zilei din cetatea aceea. Dumnezeu nu se lasă așteptat. Face al patrulea pas spre Zaheu. Se ține de cuvânt și vine la casa lui Zaheu, intră în casă, șade la masa lui Zaheu și mănâncă din bucatele acestuia. Afară lumea comenta: ,,A intrat să mănânce la un păcătos!” Zaheu face al cincilea pas și se apropie mai mult de Dumnezeu, spunându-I: ,, – Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, iar dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit!” Averea pe care o agonisise cu greu, muncind el însuși, chinuind și schingiuind pe alții ca să le-o smulgă, acum o dă cu o larghețe sufletească rară. Averea aceea plină de lacrimile și de sângele celor mulți, săraci și umiliți, le-o redă Zaheu. Se lipsește bucuros de ea, numai să-i câștige prietenia lui Iisus, adică lui Dumnezeu. Și iată că Dumnezeu face al șaselea pas, spunând: ,,- Fiul Omului a venit la oile pierdute ale casei lui Israel! Adevăr vă spun vouă: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și el este fiul lui Avraam!” Din acel moment, Zaheu devine de nerecunoscut, devine altul, adică face al șaptelea pas, pasul mântuirii.
Iată cum, curiozitatea, stăruința și curajul l-au dus pe Zaheu la prietenia cu Dumnezeu și la mântuirea sufletului său. Mai observăm din această istorioară un alt adevăr esențial: mântuirea omului este operă divino-umană, adică la ea conlucrează omul cu Dumnezeu. Omul fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate mântui; Dumnezeu nu obligă pe om să se mântuiască, ci doar îl ajută.
Cele trei mijloace prin care Zaheu a ajuns până la Dumnezeu, a devenit prietenul lui Dumnezeu și și-a mântuit sufletul, ne sunt și nouă la îndemână. Aveți și dumneavoastră curiozitatea să veniți la biserică, să citiți Sfânta Scriptură și alte cărți de zidire sufletească, să vă spovediți, să vă împărtășiți; stăruiți și dumneavoastră în rugăciune, în post și fapte bune; aveți curajul să-L contactați pe Dumnezeu cât mai des și vorbiți cu El în fiecare zi prin rugăciunile dumneavoastră. Ce cinste mai mare poate să fie pentru un om, ca aceea de a vorbi cu Dumnezeu? Vorbiți cât mai mult, că El nu se supără. El ne așteaptă să-L căutăm, să-L vedem, să vorbim cu El. Dacă va vedea că e sinceră căutarea noastră, cu siguranță că ne va veni și El în întâmpinare și va intra în casa sufletului nostru, va fi cu noi și vom fi cu El. Așa să ne ajute Dumnezeu!
*
Sfaturi duhovnicești. Dintr-o lucrare a Sfântului Tihon din Zadonsk, spicuim câteva învățături intitulate Întuneric și Lumină. Iată-le:
,,Vezi că sunt două lucruri care ți se înfățișează mereu înaintea ochilor, unul după altul: întunericul – în timpul nopții și lumina – în timpul zilei; și că din firea noastră cu toții ne ferim de beznă (căci nimeni nu voiește să stea în întuneric) și căutăm lumina. Asemenea și înaintea ochilor noștri duhovnicești trebuie pururea să se afle două lucruri: păcatul – bezna sufletească și Dumnezeu – Lumina cea veșnică. Și precum ne îndepărtăm de întunericul cel văzut, îndreptându-ne spre lumina simțită, așa ni se cuvine să ne întoarcem către Luminător din negura păcătoșeniei, pe El căutându-L și luminându-ne. Precum cei care se îndepărtează de lumina cea fireasca, de vreme ce se află în beznă, se împiedică, nu deslușesc nimic, ci se tem de toate, asemenea și cei ce se înstrăinează de Dumnezeu, Lumina cea pururea-fiitoare, sunt cuprinși de întunericul cel sufletesc și, împiedicându-se, cad dintr-un păcat în altul și așa ajung să se prăpădească, dacă nu-și vin întru simțire, după cum zice Scriptura: „Căci, iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri” (Ps. 72, 26). Din pricina întunecimii sufletești, aceștia vor fi „aruncați” în veșnicul „întuneric cel mai dinafară, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Mat. 25, 30). Iar cei ce caută pe Dumnezeu și se țin de El, făcându-se fii ai luminii și ai zilei, vor moșteni lumina cea veșnică și vor vedea atunci „față către față” acea Lumină pe care acum o întrezăresc doar prin credință (I Cor., 13, 12) „și ca soarele vor străluci în Împărăția Tatălui lor” (Mat., 13, 43).
Cugetarea aceasta te învață să te depărtezi de păcat așa precum te ferești de întuneric și cu toată inima ta să cauți pe Dumnezeu, adevărata și duhovniceasca Lumină, până când ne mai este cu putință să căutăm și să găsim, după cum ne povățuiește Prorocul: „Căutați pe Domnul și vă întăriți; căutați fața Lui pururea” (Ps. 104, 4).
*
Artur Silvestri, veșnică aducere aminte. Redăm mai jos câteva rânduri purtând acest titlu, trimise și semnate de către Domnul Ben Todică, directorul secției de limba română a postului de radio din Sydney(Australia), dedicat regretatului nostru prieten comun, Artur Silvestri. Iată-l:
,,Artur Silvestri a venit ca un fulger și a stârnit teama în dușmanii României, iar în români mândrie și drag pentru cultura română, pentru patrimoniul național, comori care ne legitimează ca națiune și ca proprietari ai acestor locuri. Direcția lui a pus pe gânduri vestul care deja înspăimântat de ideea parteneriatului cu România, o țară care s-a dovedit atât de ușor adaptabilă, trecând cu ușurință de la o țară cu profil țărănesc-agricol la una de industrie avansată, aliniată cu primele țări din lume și la un pas de arma nucleară, care i-ar fi asigurat loc la masa puterilor lumii, toate la un loc dovedind forța și capacitatea acestui neam. Toți ar fi vrut-o subjugată, demontată și împărțită, jefuită și înrobită. Artur Silvestri a înțeles pericolul care se prăvălea asupra țării și viguros a investit în promovarea literaturii române și a talentului neglijat de golul creat de după revoluție. Artur Silvestri precum Moise a avut revelația scoaterii neamului de sub vălul negru a lui Ramses, care amenința identitatea românului. A hotărât să ridice și să promoveze talentul și valorile literare din toate colțurile lumii, să împletească și să împlânte adânc rădăcinile, să apere și să conserve istoria și monumentele neamului, lucru care i-a deranjat pe cei împotrivă. Însă, Artur s-a îmbolnăvit brusc și tot atât de fulgerător precum a venit în viața noastră ne-a părăsit într-unul din spitalele Vienei. Se împlinesc anul acesta doisprezece ani de când a plecat în eternitate!
Artur Silvestri, 19 Martie 1953 – 30 Noiembrie 2008
Îi datorez momente de neuitat acestui brav român.
Odihnească-se în pace!
Ben Todică”
*
Închinare. Răsfoind manuscrisele, am găsit printre ,,galbenele file” o ,,poezie” compusă la 25 septembrie 1983 cu acest titlu. Iat-o:
,,Obidă, Doamne, cât-am strâns…
E multă și-i amară,
Căci n-a fost secetă de plâns,
Nici flori în primăvară!
Nu am răbdarea unui Iov,
Căința lui David măcar,
Ca valul Mării de Azov
Mă-nalț, cobor și e-n zadar!
Rănitu-mi-au rărunchii-n plin
Și mi-a scrâșnit durerea,
Împovărat la Tine vin,
A Ta să fie vrerea!
*
In memoriam: Dr. Gheorghe Neagoe. Au trecut câțiva ani buni de când a plecat dintre noi, dar mulți mehedințeni – și nu numai -, își mai amintesc de el. Era imposibil să-l uiți, după ce aveai prilejul și privilegiul să-l cunoști, să discuți cu dânsul.
S-a născut la 7 iulie 1939 în Bălcești jud. Vâlcea. A terminat cu brio fiecare clasă din școlile pe care le-a urmat, până la absolvirea Colegiului „Fraţii Buzeşti” din Craiova. A absolvit Universitatea de Medicină din Timişoara în anul 1962, ca şef de promoţie. În anul 1994 a absolvit o facultate de parapsihologie. Din anul 1972, a fost doctor în ştiinţe medicale şi medic primar chirurg. A fost director de spital timp de şapte ani, şef de secţie timp de 34 de ani, profesor de chirurgie timp de 15 ani etc. A fost singur autor sau autor principal a peste 368 lucrări ştiinţifice, dintre care 163 publicate in extenso sau în rezumat, în ţară şi străinătate. A publicat cărţile: Chirurgia traumatismelor duodenale(384 pagini), Tratamentul actual al fistulelor digestive externe, Contribuţii la chirurgia digestivă(323 pagini), Cercetări practice în chirurgia abdomenului (279 pagini), Studii şi cercetări oncologice, tehnici noi de chirurgie oncologică(350 pagini), Cancerul şi trei cărţi nemedicale: Filozofia ocultă, Amăgirile şi adevărul, Ocultism şi adevăr şi patru cursuri universitare pentru studenţi. A fost singur autor a patru medicamente, al unui aparat medical şi a 14 brevete de invenţie medicale cu tehnici operatorii şi metode de tratament. Pentru activitatea profesională şi ştiinţifică, a fost distins cu 27 de diplome, ordine şi medalii. A desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică pe bază de contracte cu două institute de cercetare ale Academiei Române: Institutul de Endocrinologie (timp de 2 ani) şi cu Institutul de Virusologie (timp de 15 ani). A inventat şi a lăsat medicinii metode noi de tratament, unele brevetate, altele încă neterminate, mult mai simple, mai ieftine şi mai eficiente decât cele cunoscute în unele afecţiuni foarte grave. A fost profesor universitar de chirurgie, membru titular al Academiei Române de Ştiinţe Medicale, al International Society of Surgery, al L’Union Medicale Balcanique, al Societăţii Române de Chirurgie şi membru fondator al Asociaţiei Naţionale de Cercetări Aplicative Parapsihologice. A fost membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din România.
Dar câte n-a fost și câte n-a făcut Doctorul Gheorghe Neagoe! Era un om mărunt de stat, o fire firavă, modest în îmbrăcăminte, popular, fără ifose, gata de a discuta și cu cel mai simplu și cu cel mai învățat. Umbla mult pe jos, cu taxi-ul, apela uneori la prieteni și cunoscuți să-l transporte cu mașina de colo până colo, el neavând mașină personală. A lucrat mulți ani la Spitalul C. F. R. din Tr. Severin, apoi la Spitalul Județean. Îl căutau mulți din județ și din afara județului. Se dusese vestea despre el și despre metodele lui de tratament. Poetul Adrian Păunescu publicase câteva articole în ,,Flacăra”, în care-i elogia invențiile și mai ales pe cele privind tratarea și vindecarea cancerului. Pleca mereu la congrese și simpozioane.
La ,,radio-șanț” am auzit la un moment dat, că Doctorul Neagoe a fost arestat și condamnat, dar cauzele au rămas un mister. Mai târziu, după Revoluție, am aflat din presă că i s-ar fi cerut să accepte ca una dintre invențiile sale privind tratamentul cancerului să accepte s-o treacă pe numele Tovarășei, pentru că tot era ʼmnaei ,,savant de renume mondial!” Iar Doctorul a refuzat! L-au condamnat pentru ,,foloase necuvenite!”
Am avut prilejul să fiu coleg cu soția dânsului, Doamna Neagoe, la un curs de limba engleză. Mi-a spus atunci că vrea să învețe limba engleză, ca să-i poată traduce soțului comunicările, articolele, studiile și cărțile. Cheltuia prea mulți bani pentru traduceri și nu întotdeauna erau dintre cele mai bune.
L-am cunoscut personal pe Doctorul Neagoe după 1989, prin intermediul regretatului George Burețea și postului său de televiziune ,,Datina”. Am fost pus față în față cu dânsul la mai multe emisiuni, unele interactive, în care primeam telefoane de la telespectatori în timpul emisiunilor. Doctorul Neagoe convingea întotdeauna că este un bun român și un bun creștin. Nu pregeta să ia apărarea Bisericii în multe probleme cu care aceasta se confrunta după Revoluție. Punctul slab al dumnealui era acela că foarte adesea evada din domeniul medical pe acela al Teologiei, Filozofiei, Metafizicii, Ezoteriei etc. Îndată îți dădeai seama că în aceste domenii a citit enorm, dar nu sistematic. Cunoștințele sale, numeroase și variate, erau dezordonate. Pe baza lor trecea la construirea unor sisteme teoretice surprinzătoare, neconvingătoare, îndoielnice. Aveam serioase divergențe cu dânsul în timpul emisiunilor, dar și după. Eu, ca preot, ca unul care am trecut prin niște școli teologice, unde mi-am făcut o cultură teologică destul de solidă, nu puteam accepta pentru nimic în lume teoria Doctorului Neagoe, că Sfânta Treime este Info-Energo-Materie, adică Informație-Energie-Materie, sau că sfinții sunt extratereștrii. Asta ca să menționez doar două teorii ale sale. Nu făcea aceste divagații din rea credință, ci erau erori des întâlnite la cei care abordează domenii noi ca autodidacți.
Într-o zi m-a chemat la dânsul la birou. Era șeful Secției Chirurgie a Spitalului Județean din Tr. Severin. M-am dus. Mi-a dat o lucrare de câteva sute de pagini dactilografiate și mi-a spus: ,,- Părinte, vă avertizez că sunteți al doilea om în lume, care citește această carte. Primul a fost papa de la Roma. O iei acasă și în 2-3 săptămâni o citești. Când mi-o aduci, nu țin neapărat să-mi spui ceva despre ea. Poți să mi-o pui pe birou și să pleci, fie că sunt eu aici, fie că este asistenta mea! Ține minte: cartea asta, ca putere energetică, este a două după Biblie în lume!” M-a impresionat. Le-am lăsat pe toate și am început lectura cărții. Mi s-au părut suspecte afirmațiile din prefață, că, în timp ce era la pat, cu piciorul în ghips, Dumnezeu i-a descoperit ba una, ba alta, asemenea profeților din Vechiul Testament. Am lecturat cu prudență manuscrisul, iar peste câteva zile i l-am dus la birou. Noroc că era doar asistenta, așa că n-a fost nevoie să mai zic altceva în afara saluturilor convenționale.
Cred că în biblioteca mea am una sau două cărți ale Doctorului Neagoe din domeniul nemedical. De fiecare dată când le răsfoiesc, nu pot să nu exclam: cât de mult ar fi avut de câștigat Medicina, dacă timpul și efortul dedicate acestor cărți îi erau destinate ei!
Nu știu exact când a murit, dar dintr-un articol scris cu mult în urma acestui eveniment, am înțeles că a murit sărac. Dacă mulți l-au uitat cu siguranță, nu l-au uitat familia, prietenii adevărați, pacienții care au avut de profitat de cunoștințele sale vaste din domeniul Medicinii. A fost un om care s-a dedicat până la epuizare, până la uitarea de sine, pentru slujirea semenului, pentru cunoașterea tainelor vieții și ale lumii.
Dumnezeu să te ierte, Doctore, și să te răsplătească pentru munca de sclav, pe care ai prestat-o toată viața în folosul societății și al științei medicale!
*
File de jurnal – 18 August 1982(I). ,,Duminică, 15 august, am făcut slujbă la Malovăț. Deși biserica era plină de schele, a venit multă lume. N-au făcut parastase ca-n alți ani, ci numai pomeniri simple. Criza se resimte și-n acest sector.
Duminică după-amiaza am fost la Șiroca, unde am participat la nunta lui Achimescu Nicolae, doctorand teolog la Universitatea din Tübingen(R. F. Germania). Am găsit nunta la biserică. Am fost solicitat să le spun câteva cuvinte tinerilor căsătoriți. Am făcut-o, deși aș fi preferat să fi fost prevenit mai dinainte, pentru a-mi sistematiza câteva idei de fond.
Mireasa, Cornelia, este studentă la Facultatea de Medicină din Iași. Are un frate artist de teatru și o cumnată balerină. N-am discutat cu aceste rude. Nunta lui Nicu a fost frumoasă, liniștită, așezată, fără îmbulzeală și bătaie. A participat puțină lume. Era nedeie în Godeanu și mulți se duseseră acolo. Mi-a plăcut nunta tocmai datorită modestiei sale. Părinții lui Nicu erau într-al nouălea cer. Dintre colegi au participat: preotul Iacob de la Pristol(MH), preotul Călin de la Poiana Mare(DJ), Guțulescu de la Salcia, preotul Popescu Gheorghe de la Hinova(MH). Cred că s-au strâns vreo 40.000-50.000 lei. Nașul a dat 12.000 lei.
Nicu ne-a povestit puține despre odiseea sa în străinătate. Ne-a arătat multe ilustrate și fotografii color. Orașele occidentale sunt impunătoare prin măreția ce-o prezintă ochiului meu. Forme arhitectonice urbanistice și imobiliare încântă și surprind totodată. Puzderie de mașinării de tot felul ce se văd pe străzi, te fac să sesizezi vacarmul babilonic de acolo. De același lucru se plânge și Nicu. Despre nemți, Nicu nu a avut prea multe lucruri bune de spus. Civilizația lor, aproape neînțeleasă pentru un român nou venit printre ei este sobră, apăsătoare, distantă. Tocmai aceasta îl făcea pe Nicu să afirme, că abia după ce a avut câteva contacte cu germanii, a putut să înțeleagă teoria lui Friedrich Nietzsche în legătură ,,supraomul” german.
Nicu este bursier al Bisericii Evanghelice. Are bursă de 800 mărci pe lună, ceea ce reprezintă o sumă foarte mare. Acum se află la cursul pentru limbă. Facultatea de Teologie este cea dintâi în cadrul Universității respective și se bucură de mare apreciere. Limba germană i se pare foarte grea, deși a trecut examenele cu rezultate foarte bune. Colegii de la cursul de limbă sunt veniți din multe țări. Într-o fotografie cu vreo 15 de astfel de tineri nu erau doi din aceeași țară. Bursa o are pe trei ani. Urmează acum să facă o călătorie în Franța și Elveția. Anul viitor și Cornelia, soția sa, va avea voie să meargă două luni în R. F. G. Nicu are și o verișoară căsătorită în Freiburg. Aceasta l-a adus acum cu mașina până la Șiroca, după care s-a reîntors în Germania. Salariile nemților se ridică, în medie, la 4.000 de mărci lunar și lucrează doar cinci zile pe săptămână. O masă ,,bună” la un restaurant ,,de mijloc” costă două mărci.
Nicu mi-a spus că l-a întâlnit în R. F. G. și pe Ciobotea Dan-Ilie. Acesta l-a invitat în Elveția. Viezuianu, fost doctorand la București și coleg cu Dragu Cătălin, este preot în Salzburg.
Cred că dacă bunicii și străbunicii lui Nicu ar fi visat că acest copil va ajunge vreodată pe asemenea drumuri, s-ar fi dus la preot să le citească pentru izgonire de demoni și de alte bântuieli. E o performanță enormă a acestui copil. Excludem contactele tatălui și fratelui său cu…., după cum Gheorghe Achimescu însuși mi-a spus, ci avem în vedere doar pregătirea lui, capacitatea și munca prin care s-a ridicat. E o cinste pentru sat, pentru Biserică și, mai ales, pentru familie. Taică-său, în culmea fericirii, n-a uitat să stăruie către noi, colegii lui Nicu, să ne ducem să-l înmormântăm, când vom auzi că ,,s-a dus!” Ar fi fericit și atunci, el, Dumitru Achimescu, zis Dumitru Delafag, să ne știe în mijlocul familiei sale”.
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Rădulescu Gica(Tr. Severin), fiică a satului Bârda: 300 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Germania): 240 lei; Domnul Sfetcu Crinu(Franța), fiu al satului Bârda: 235 lei; Părintele Prot. Dr. Ioan Dură(Belgia): 200 lei; Domnul Ing. Spătariu Miron – Filip(Reșița): 150 lei; Doamna Preda Emilia(Tr. Severin), Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin) și Domnul Bazavan Ion(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domnul Botea Constantin(Șimian), fiu al satului Bârda: câte 100 lei;
Doamna Cola Emilia din Bârda a achitat cu 105 lei pâinea donată în 24 ian. a. c.
Domnul Bogdan Gheorghe – Gabriel s-a oferit să suporte cheltuielile privind construcția unor noi porți din lemn sculptat pentru biserica de la Malovăț. Am luat legătura cu sculptorul care ne-a construit și mobilierul bisericii din Malovăț și este de acord să le construiască, să le aducă și să le monteze. Toate aceste lucrări se ridică la suma de 6.000 lei. Nu se știe însă dacă va putea să le termine până în Sfintele Paști, având în vedere că are alte lucrări în derulare. Dumnezeu să răsplătească tuturor binefăcătorilor parohiei noastre.
*
În cursul lunii ianuarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 1 Ian(Malovăț): 170 pâini; 7 Ian.(Bârda): 105 pâini; 10 Ian.(Bârda): 140 pâini; 17 Ian.(Malovăț): 30 pâini; 24 Ian.(Bârda): 150 pâini; 30 Ian.(Malovăț): 80 pâini; 31 Ian.(Malovăț): 160 pâini. Așadar, în luna Ianuarie s-au donat 835 pâini. Totodată, s-a vândut pâine credincioșilor la prețul de achiziție de 0.70 lei/buc., astfel: 1 Ian(Malovăț): 80 pâini; 10 Ian.(Bârda): 455 pâini; 17 Ian. (Malovăț): 170 pâini; 24 Ian.(Bârda): 400 pâini; 30 Ian.(Malovăț): 28 pâini; 31 Ian.(Malovăț): 32 pâini. Așadar, în luna Ianuarie s-au vândut 1.165 pâini.
*
Plăți. În cursul lunii ianuarie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 6.000 lei tipografiei pentru cărți; 3.000 lei protoieriei drept subvenție; 1.982 lei protoieriei pentru calendare; 1.400 lei brutăriei pentru cele 2.000 pâini donate și vândute în ianuarie; 1.170 lei protoieriei pentru un rând de veșminte achitate de Doamna Ciornei Tatiana din Suceava; 640 lei impozit; 612 lei poștei pentru colete; 530 lei pentru hârtie de scris; 275 lei cartușe și toner pentru imprimantă; 140 lei poștei pentru timbre; 102 lei internetul și altele mai mici.
*
Ședință de Consiliu. În ziua de 31 Ianuarie a avut loc o ședință a Consiliului Parohial. În cadrul acestei ședințe, preotul paroh a făcut o dare de seamă privind gestiunea parohiei pe anul 2020, urmând ca verificările de fond să fie făcute de către organele în drept. În afară de aceasta, s-a stabilit o listă de priorități, privind lucrările ce vor fi realizate în parohia noastră, în funcție de posibilitățile economice. În acest sens, menționăm următoarele: văruirea exterioară a celor două biserici cu vopsea lavabilă; construirea unei cișmele în curtea bisericii din Malovăț; racordarea cimitirului din Malovăț la rețeaua cu apă; construirea unei cișmele la cimitirul din Malovăț; construirea porților din lemn sculptat la biserica din Malovăț(lucrare suportată de Domnul Bogdan Gheorghe Gabriel din Malovăț); construirea unui gard din fier forjat la fațada bisericii din Malovăț; construirea și montarea de plăci-paravan din policarbonat la gardul bisericii din Bârda; acordarea unui ajutor de 1.000 lei(adică una mie lei) Parohiei Valea Mare din Jud. Prahova, care are în grijă peste 300 copii. Pe parcurs vom vedea ce vom mai putea face.
Dumnezeu să ne ajute să le putem duce cu bine la împlinire!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 437, în ,,Armonii Culturale”, Adjud, 23 ian. 2021, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 24 ian. 2021, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 27 ian. 2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 ian. 2021, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 28 ian. 2021 (http://bentodica.blogspot.com); Unde ești tu, Poezie? în ,,Obiectiv Mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1063(24 ian.), p. 11; Rușinea lupilor, în ,,Obiectiv Mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1064(4 febr.), p. 12.
Parohia noastră a republicat următoarele cărți: Amintiri din paradis, Evadarea din iad, Ascultă-ți inima.
A publicat, de asemenea, cartea Doamnei Eugenia Bordeiașu, Amintiri, omagii, nostalgii(169 pag.).
Lucrarea cuprinde câteva zeci de poeme compuse de către Doamna Prof. Eugenia Bordeiașu din București, în care autoarea își creionează câteva evenimente, momente, trăiri și sentimente personale. Este o manieră de exprimare proprie, pe care autoarea o exersează încă din tinerețe, dovadă fiind cărțile precedente, multe dintre ele fiind publicate de către parohia noastră. Autoarea și-a cumpărat tirajul.
O altă lucrare publicată la acest început de an este a fostului cântăreț al parohiei noastre, Cristian Stănciulescu-Bârda, Ghidul învingătorului(200 pag.).
Într-o lume foarte bulversată din motive politice, economice, sociale, pandemice, într-o lume contemporană, în care individul devine tot mai insignifiant, mai mult un număr statistic, un tânăr român pleacă la mii de kilometri de casa părintească să ,,cucerească” lumea. Se lovește de multe greutăți și de mulți dușmani. Uneori dificultățile vin dinafară, alteori dinăuntru său. Peste tot sunt oameni străini, oameni cu alte mentalități, cu alte culturi, oameni cu alte interese. Peste tot găsește grupuri și grupulețe de rude, de prieteni, de cunoscuți, grupuri bazate pe legături de sânge, de limbă, de interese. Se simte tot mai singur, tot mai părăsit de oameni. Aproape nimic din ceea ce învățase în familie, în școală, în societatea din țara lui, nu-i mai sunt de folos. Lumea nouă în care s-a dus îl vrea altfel, pe măsura ei. Un singur lucru îi mai este de folos din zestrea cu care a venit de acasă, din țara lui: credința în Dumnezeu. Când crucea i-a fost mai grea și a simțit că-i gata să se prăbușească, a știut că doar Dumnezeu îi este alături și numai El îl poate ajuta. Și n-a pregetat să se roage, să țină legătura cu Cerul. Și asta i-a dat putere. S-a luptat cu înverșunare cu el însuși, cu cele din jurul său și acum se simte un învingător. Din experiența căpătată din această luptă deloc ușoară împărtășește cu generozitate și cititorilor, sub forma unui ,,Ghid al învingătorului”. Citind cartea, îți dai seama că este mai actual decât oricând proverbul românesc: ,,La orice treabă pe Stan Pățitu-l întreabă!” Iar când însuși ,,Stan Pățitul” se oferă să se destăinuie, lectura cărții de față devine cu atât mai captivantă.
Am descoperit recent două recenzii semnate de către Domnul Prof. Dr. Dan Prodan: una la cartea subsemnatului Nicolae Iorga, concepția istorică, în ,,Luceafărul”, Botoșani, an. IV(2012), 11 noiembrie și a doua la cealaltă lucrare dedicată marelui istoric, Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, publicată în ,,Luceafărul”, Botoșani, an. V(2013), 5 febr. (https://luceafarul.net/ nicolae-iorga-in-amintirea-contemporanilor-sai). În mulțumim cordial autorului pentru ele!
*
Zâmbete. ►,,– Cum îl răsfeți pe soțul tău?” ,,– Câteodată, tac!” ► ,,- Ospătar! Mâncarea nu are gust!” ,,– Io zic să mai încercați, altfel chem izoleta!” ► Mark Twain spunea: ,,– Îl invidiez pe Adam, pentru că atunci când spunea o vorbă de duh ştia că n-a mai spus-o nimeni înaintea lui!” ► ,,- Cum se recunoaște un oltean dintr-un grup de persoane?” ,,- Strigi ,,sefule”, iar el este singurul care întoarce capul…!” ► ,,- Ce au făcut prima oară oltenii, când au văzut o groapă?” ,,- Au săpat pe lângă ea, să o scoată!…” ►,, – Cum vopsește olteanul gardul?” ,,- Repede, repede, ca să nu se termine vopseaua!”
*
Program. În cursul lunii februarie avem următorul program de slujbe: 2 Febr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la 12.30); 6 Febr. (Bârda – Malovăț); 7 Febr.(Bârda); 13 Febr.(Bârda-Malovăț); 14 Febr.(Malovăț); 20 Febr.(Bârda – Malovăț); 21 Febr.(Bârda); 27 Febr.(Bârda – Malovăț); 28 Febr.(Bârda-Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți ani!
––––––––––
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda