Ceas fără timp
Nu se încumetă nimeni să plece de aici.
Prezentul este o culme pe care se zvântă
Aceleași rufe galbene, stătute.
Violoncelul
S-a destrămat, i-au plesnit corzile notelor
Grave.
De tavan
Este spânzurată monotonia zilnic
Insipidă, incoloră, inodoră.
Meteorologii
S-au închis în clinici și refuză să mai dea
Alte prognoze.
Ploaia
Este armata fără soldați, ceasul fără timp,
Amanta lui Bacovia, totul.
.
Într-un lan de secară
Se adună pe sub teii orașului acesta obosit
De-atâtea ploi,
Ca o femeie cu prea mulți copii după ea
Și se îndeamnă
Trecându-și unul altuia sticla verde, din plastic
Cu bere ieftină.
…Sfârșește o zi
Cu femei frumoase pe bulevard, se aprind
Lumini
Deasupra lucrurilor, deasupra oamenilor
În general.
Tăvăliți într-un lan de secară, oamenii își trec mai apoi
De la unul la altul, visele.
.
Dizertație despre zbor
Să presupunem
Că Dumnezeu ar fi o pasăre,
O pasăre mare
Iar pasărea aceea s-ar găinăța în capul
Tuturora.
Oare l-am mai iubi astfel pe Dumnezeu?
Știu
El pare neutru în general și nu supără
Decât atunci
Când ai așteptări prea mari de la păsări
Și nu ai încercat nici măcar o dată,
O dată, să zbori.
.
Autoportret
Am înfundat gurile de tun
Cu flori de mușețel dintr-o copilărie
Pașnică
Adormită pe sub coline domoale, cu gust
De ceai.
Sunt născut să fiu de partea celor care nu
Au plecat
Mai departe de cuvintele lor, niciodată..
Singurele victorii
Le-am obținut asupra mea, până am reusit
Să mă cunosc
Și să mă declar învins de verticala binelui,
Atât.
.
Pasărea iluzie
Aveam un porumbel
Care îmi înghițea toate biletele de dragoste
Trimise
Dar tot el mă învățase să aștept evenimente
Care
Nu aveau loc absolut niciodată.
Între noi
Lumea vuia de zbaterea aceea de aripi
Promițatoare.
Eu
Ridicam gări prin locuri in care deraiau
Neputincioase
Garnituri întregi de iluzii dar niciodată
Nu am regretat
Că am crescut o asemenea pasăre.
Niciodată.
Autor: Petre Ion Stoica, iunie 2021