Al. Florin Ţene
Veniţi privighetoarea cântă…!
Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste
Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017
La un interval de un an de la publicarea unui roman de excepţie pentru cultura română, „La braţ cu Andromeda. Viaţa scriitorului Gib. Mihăescu între realitate şi poveste”, Alexandru Florin Ţene este prezent din nou în librării cu romanul „Veniţi privighetoarea cântă……! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste”, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017. Nici nu s-au incheiat ultimele ecouri ale apariţiei romanului despre viaţa scriitorului Gib. Mihăescu la nivelul mentalităţii oamenilor de cultură români că a şi apărut un nou volum al scriitorului clujean. Trebuie să recunoaştem, că suntem martorii unui adevăr fundamental: Alexandru Florin Ţene nu se supune logicii scriitorului obişnuit, care după publicarea unui volum are nevoie de un timp în care să se decanteze lumea ideilor pure, admirabil descrise de Platon, utilizate în precedentul volum de universal febril al căutărilor ce se vor concretiza în viitorul roman. Domnul Al Florin Ţene este o personalitate remarcabilă a culturii române prin disciplina travaliului liber asumat, prin prolificitatea dimensiunii culturale şi prin implicarea sa ardentă şi pasională în circuitul de valori culturale naţionale şi europene.
Actualul volum „Veniţi privighetoarea cântă…! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste”, publicat de Al. Florin Ţene la Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017, este un roman care evocă detaliat biografia scriitorului Alexandru Macedonski. Scriitorul, fin narator al evenimentelor socio-culturale şi politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului XX reconstituie în manieră erudită imaginea fascinantă, seducătoare a societăţii româneşti, care animată de un naţionalism constructiv şi profitând de oportunităţile istorice a obţinut marile deziderate ancestrale ale românilor : cucerirea independenţei naţionale, desăvârşirea unităţii naţionale şi modernizarea socio-economică, instituţională a României Mari, creată în 1918.
Volumul este structurat în nouă capitole, o bibliografie selectivă şi un curriculum vitae, care argumentează dimensiunea creatoare şi trăirile intelectuale ce-i înnobilează viaţa distinsului scriitor clujean, Al. Florin Ţene.
Primul capitol: „Copilăria din mijlocul unei avuţii edenice” evocă cu mult farmec vârsta primei copilării, ecouri ale evenimentelor politice, miturile şi legendele care însoţesc orice copilărie, dar şi primele începuturi poetice ale lui Alexandru Macedonski. Iniţiativa dezrobirii ţiganilor din primăvara anului 1856, decisă de domnitorul Barbu Ştirbei, a generat un efect devastator în sensibilitatea ţiganilor. Nemulţumiţi, ţiganii de pe moşiile generalului Macedonski, tatăl său, s-au adunat în faţa conacului şi i-au solicitat acestuia să nu aplice iniţiativa dezrobirii. În mentalitatea lor, robia le asigura cele necesare traiului. „Ca robi, matale boierule, ne dai toamna cele necesare: un bănicior de mălai, unul de făină, îmbrăcăminte pentru puradei, lemne de foc, de toate! Dacă vom fi dezrobiţi, cine ne mai dă astea?” Atitudinea paternalistă, protectoare a tatălui lui Macedonski s-a manifestat şi în acest context prin aplicarea legii de dezrobire a ţiganilor, dar şi prin asumarea în continuare a dimensiunii salvatorului, ajutându-i material.
Capitolul doi: „Rătăcirea unui enfant prodique prin Evropa” este o binecuvântare a destinului pentru cel care lecturează romanul scris de Al. Florin Ţene. Opera se racordează la nivelul istoriei mentalităţilor colective şi a imaginarului social practicată de Jacques Le Goff, Roger Chartier, Gilbert Durand, practicată şi în spaţiul românesc de Toader Nicoară, Sorin Mitu, Lucian Boia, etc. Acest tip de abordare istorică îşi propune să restituie caracterul oamenilor obişnuiţi şi al personalităţilor istorice, preocupările, atitudinile şi reacţiile acestora confruntaţi cu dificultăţile existenţiale.
Itinerariul lui Alexandru Macedonski prin Europa reprezintă paradigma tinerilor studioşi ce frecventează universităţile europene şi care îşi propun la întoarcerea în ţară modernizarea instituţiilor social-economice şi politice autohtone. Decesul prematur al tatălui său, generalul Macedonski, interpretat ca fiind cauzat de neînţelegerile din perioada mandatului de ministru în timpul domniei lui Cuza, îi creează dificultăţi financiare. Vânzarea unei case din Craiova îi oferă suportul financiar al călătoriei la studii la Viena. În capitala imperiului îi cunoaşte pe Mihai Eminescu şi Ioan Slavici şi este înconjurat de boema vieneză. Neastâmpărul tinereţii îi poartă destinul prin Italia, unde vizitează cele mai importante muzee şi monumente istorice. Călătoriile tânărului Macedonski, căutările sale în domeniul poeziei, decantările lirice corespund perfect ipostazei unui poet în devenire artistică.
Capitolul trei: intitulat „Trezirea conştiinţei de poet” este o etapă semnificativă în devenirea sa ca poet. Talentul poetului este materializat prin publicarea primului volum de poezii „Prima Verba”, dedicat mamei sale, Maria. Acest aflux al ideilor expuse de autor, cu conotaţii despre studiile lui Alexandru Macedonski la Universitatea din Viena, evenimentele politice, debutul său ca poet în revistele Telegraful Român, Oltul sunt decisive în constituirea formaţiei sale artistice. Alte aspecte ale biografiei sale sunt atitudinile antimonarhice materializate prin publicarea unei satire 10 Mai, la 23 mai 1873 în ziarul Telegraful, fapt care îl determină să părăsească ţara. Problemele financiare îi întrerup periplul european şi se reîntoarce în ţară, unde asistă neputiincios la pierderea moşiei şi la decesul mamei sale.
Capitolul patru: „Intrarea în viaţă ca o luptă cu taurii” se înscrie pe aceeaşi linie ascendentă, cu o problematică focalizată asupra vieţii politice româneşti şi în care autorul se impune prin ţinuta ştiinţifică deosebită, prin valorificarea potenţialului său de istoric literar şi prin eleganţa şi precizia informaţiilor inserate în volum. Al. Florin Ţene evocă cu fascinaţia stilului său inconfundabil avatarurile vieţii politice ale tânărului Macedonski. Atacurile vehemente la adresa domnitorului Carol I se înmulţesc, atât în presă cât şi în poezie. Poetul critică afacerea Strousberg, uniunea vamală cu Austro-Ungaria, germanizarea ţării şi guvernul condus de Lascăr Catargiu. Încarcerarea sa la închisoarea Văcăreşti pentru aproximativ trei luni şi jumătate, în anul 1875, achitarea sa de către instanţa judecătorească, deziluzia provocată de faptul că nu a fost nominalizat pe lista de deputaţi pentru Parlament, deşi a publicat sute de articole, a ţinut cuvântări în sprijinul opoziţiei liberale, sunt momente care îl determină la o percepţie mai lucidă asupra semnificaţiilor şi moralităţii vieţii politice.
Confruntat cu turbulenţele poetului, domnitorul Carol I afişează o generozitate dezarmantă numindu-l în funcţia de director al Prefecturii Bolgrad, începând cu 21 iulie 1876. Meritele sale în luptele politice, tonul său pamfletar a născut simpatii şi antipatii tot mai numeroase. Ca urmare, Alexandru Macedonski devine un favorit al destinului, refuzând funcţii pe care le considera ca fiind provinciale, ca cea de controlor financiar al judeţului Putna, la propunerea lui C. A. Rosetti şi ocupând postul de director al Prefecturii judeţului Silistra Nouă. Impresionează şi fascinează în acest capitol, ca de altfel în toate celelalte, cantitatea şi exactitatea informaţiilor oferite de distinsul autor. Sunt prezentate într-o logică perfectă istoricul reţelei de căi ferate din spaţiul românesc, elementele arhitecturale ale oraşelor şi ţărilor străbătute, originea familiei domnitorului Carol de Hohenzollern, istoricul relaţiilor româno-otomane şi ale conflictului pentru obţinerea independenţei naţionale la 1877-1878. Aceste ingrediente ale stilului literar, redate în manieră elevată şi precisă, contribuie la creşterea notorietăţii artistice a autorului şi a volumului de faţă.
Turbulent, rebel, Alexandru Macedonski prezentat de istoricul clujean depăşeşte paradigma funcţionarului trimis de guvern pentru a gestiona problemele din provincie. Nemulţumit de realităţile prozaice observate poetul înaintează memorii autorităţilor de la Bucureşti, prin care denunţă aspectele deprimante din teritoriu. Critică deficitara organizare a spitalelor, a şcolilor, a prefecturilor şi modul incorrect în care se realizează licitaţiile publice.
Atent la detalii, fin analist al realităţilor politico-economice şi sociale, Alexandru Florin Ţene subliniază impactul major al Comisiei Europene a Dunării asupra dezvoltării localităţilor Galaţi şi Sulina. Palatul Comisiei Europene a Dunării şi Farul din Sulina îl fascinează în mod deosebit, acestea fiind în concepţia autorului, Florin Ţene, perimetrul culturii Levantine, caracterizat prin halviţă, acadea, trabucuri şi trăiri erotice intense.
Nemulţumit de bilanţul activităţii sale de funcţionar Alexandru Macedonski revine la obsesiile sale de a critica lumea politică. Sunt vizaţi I. C. Brătianu, C.A.Rosetti, regele Carol I, abuzurile regelui şi ale liderilor liberali. Aşa cum menţionează autorul, critica sa este şi o modalitate de răzbunare faţă de dezamăgirile la care a fost supus de către aceştia. În mod similar ca la Eminescu, treptat, politica îl uzează fizic, moral şi îi diminuează energiile creatoare destinate poeziei.
Următorul capitol: „Chemarea muzelor”, îl prezintă pe poet ca fiind ataşat de fermentul operei sale. Este perioada consacrării artistice a lui Macedonski, când valoarea sa artistică este recunoscută de înalte foruri academice naţionale şi internaţionale. În acest spaţiu al logosului poetic, Al. Florin Ţene, reuşeşte să plăsmuiască atmosfera de emulaţie literară din jurul lui Macedonski. Cu naturaleţea artistului consacrat şi utilizând o gamă diversă de mijloace artistice, autorul explorează zona imaginarului colectiv, subliniind impactul revistei Literatorul asupra mediului cultural, prin promovarea creaţiilor literare autentice şi crticarea burgheziei pentru lipsa sa de receptivitate artistică.
Ca urmare a numeroaselor dezamăgiri poetul conchide că pentru o mai bună receptare a operei sale trebuie să se plaseze sub autoritatea unui magistru, academicianul V.A.Urechia. Talentul său literar atinge apogeul prin poemul Noapte de Decembrie, bine receptat de critica literară. Încântat, V.A.Urechia îl considera un geniu literar, alături de Eminescu, şi din ipostaza sa de ministru îi conferă decoraţia Bene Merenti, Clasa I, pentru activitatea literară, ordin pe care îl deţinea doar Vasile Alecsandri. Alexandru Macedonski trăia momente de euforie, dar şi de egocentrism, considerând că întotdeauna opera sa literară se va raporta la cea a lui Eminescu.
Partea a doua a cărţii, capitolul cinci, intitulat Mai bine o viaţă de abnegaţie, decât o viaţă de decepţii, este perioada deplinei maturităţi artistice. Alexandru Macedonski, prezentat de Al. Florin Ţene, este un personaj dinamic, carismatic, adulat de tineri. Laudele aduse de discipoli, apelativele de bard, profet, rege îi consolidează stima de sine, fapt care-i determină reacţii adverse faţă de burghezia ostilă poeziei. Conferinţa ţinută în Bucureşti „Mişcarea literară din cei din urmă zece ani”, în care a criticat Direcţiunea nouă în poezie şi presa românescă i-a provocat animozitatea din partea unor confraţi literari. Este convins de faptul că autoritatea sa în critica literară este superioară celei maioresciene.
Polemica dintre Macedonski şi Vasile Alecsandri, dintre autorul „Nopţii de Decembrie” şi Eminescu nu sunt provocate doar diferenţele de natură artistică, ci şi de ordin politic. Eminescu susţinea în scrierile sale Partidul Conservator, în timp ce Alexandru Macedonski se pronunţa în favoarea Partidului Liberal. Critica împotriva lui Eminescu atinge punctul culminant prin celebra epigramă din 1883, în care Eminescu va fi catalogat drept „un pretins poet”. Nefericita epigramă i-a atras oprobiul public. Colaboratori şi prieteni se detaşează de Macedonski, care va fi atacat în mod constant în coloanele ziarelor România Liberă, Contemporanul şi chiar Românul.
Capitolul şase: „Cât nu încetezi să urci, treptele se înmulţesc la nesfârşit” se focalizează pe impactul epigramei împotriva lui Eminescu asupra operei şi a poziţiei sale sociale. Confruntat cu ostilitatea crescândă a opiniei publice împotriva sa, Alexandru Macedonski decide să plece la Paris, unde îşi propune să recreeze atmosfera saloanelor artistice din ţară.
Situaţia poetului se înrăutăţeşte treptat. Depresia, decesul primului copil, discreditarea sa în lumea artistică, care culminează cu interdicţia de a i se publica o recenzie la apariţia volumului de poezie Excelsior sunt indicii ale diminuării receptării operei sale. Conspiraţia împotriva sa îşi face efectele, numele său fiind similar cu cel al unei anateme şi al unui spirit decadent.
Următorul capitol: „Familia-insulă de pace şi reverie, este o ilustrare a instrumentarului artistic de tip balzacian, prin care distinsul autor, Al. Florin Ţene, prezintă modul de viaţă, tradiţiile şi obiceiurile familiei lui Alexandru Macedonski. Polemica dintre Macedonski şi Eminescu dispăruse prin decesul autorului Luceafărului, iar existenţa sa se focalizează pe asigurarea unei vieţi decente familiei. Acest capitol este, în egală măsură, o oportunitate de a-i cunoaşte frământările lui Macedonski şi revolta împotriva sărăciei din ultimii ani ai vieţii sale.
Capitolul opt: „Din averea strămoşească astăzi nu mai am nimic”, îi corespunde tipologia personajului romantic. Damnat de societatea timpului, solitar în majoritatea atitudinilor existenţiale, Alexandru Macedonski este astfel prezentat de Al. Florin Ţene. Gândirea sa politică este apropiată de cea a lui Eminescu, nemulţumit de ascensiunea burgheziei, care se îmbogăţea prin speculaţii comerciale şi financiare, falimentând tradiţionala clasă boierească. Acestei burghezii Macedonski nu-i identifica nicio însuşire sufletească, intelectuală sau etică. În ceea ce priveşte statutul său, se regăseşte în spiritul paradigmei personajelor reprezentate de Heliade Rădulescu şi C. A. Rosetti. În cadrul şedinţelor cenaclului li se asociază viitoarele personalităţi culturale: Tudor Arghezi, Gr. Tocilescu şi Ion Minulescu.
Ultimul capitol al romanului: „Cine poate fi sigur pe gloria lui”, reprezintă perioada crepusculară a vieţii lui Macedonski dominată de privaţiuni materiale şi decepţii sufleteşti. Dezamăgit de modul injust în care era tratat în propria ţară, Macedonski se expatriază din nou la Paris între anii 1910-1912, unde încearcă să se impună pe scena pariziană prin creaţii literare. Demersurile sale nu au avut efectul scontat şi se reîntoarce în ţară. Dezamăgirile sale ţin de gândirea politică, dar şi de morala poporului francez. Francezii au o mentalitate socialistă aşteptând să primească subsidii financiare de la guverne şi sunt mai puţin receptivi la spiritul de iniţiativă personală. Odinioară a idealizat Parisul, acum îl consideră vicios şi trivial. Pe măsura maturizării sale i se întipăreşte în mentalul său convingerea în frumuseţea munţilor, câmpiilor şi dealurilor româneşti, în trecutul nostru istoric.
Ajuns la acest capitol subliniem remarcabilul talent de narator, precizia expunerii şi eleganţa discursului scriitorului Al. Florin Ţene. Implicat afectiv în conceperea romanului şi datorită faptului că s-a născut în Drăgăşani, am constatat în multe situaţii identificarea, aproape totală, a scriitorului Ţene cu ipostazele existenţiale ale lui Macedonski. Este entuziasmat de succesele literare ale poetului şi suferă alături de acesta în momentele dramatice ale vieţii sale.
Dificultăţile materiale se înmulţesc şi simptomatic pentru această afirmaţie este însemnarea din Jurnalul său, datat 4 august 1916. „Starea mea materială e mai rea ca oricând, abia am în portofel un leu şi 70 de bani, din care trebuie să-mi iau şi tutun. Iar masa mea şi a familiei mele e, pe ziua de azi, cu fasole şi puţină friptură”. În timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului a fost obligat să-şi ardă biblioteca, la care ţinea foarte mult, în sobă pentru a face căldură în casă.
În pofida dificultăţilor financiare, Alexandru Macedonski, scoate din nou primul număr, de după 1918, al revistei „Literatorul”, în care îi critică pe Dimitrie Gusti, perceput ca o nulitate în ipostaza de director al teatrelor, iar Simion Mehedinţi este expresia grosolăniei ignorante şi a politicianismului românesc. Turbulenţa omului Macedonski, chiar dacă restrânsă, revine din nou în manifestările sale.
Deşi supus oprobiului public, Ovid Densuşianu îl propune ca membru al Academiei Române în anul 1918. Sentimentele sale filogermane îl determină să publice un articol elogios feldmareşalului Mackensen, fapt ce-l determină pe Ovid Densuşianu să-şi retragă propunerea. Urmează din nou dezaprobări publice şi Macedonski este iarăşi într-un bellum contra omnes. Bătrân şi bolnav, Macedonski încearcă să se disculpe în faţa propriei sale conştiinţe faţă de epigrama nefericită, la adresa lui Eminescu. Epigrama a fost scrisă mai înainte, dar numai fatalitatea a determinat ca aceasta să fie publicată în perioada internării lui Eminescu. Alexandru Macedonski îşi înţelege drama propriei sale vieţi şi şi-o asumă. „Am fost pedepsit pentru o epigramă o viaţă întreagă”.
Cu aceste dezamăgiri, dar şi cu bucurii, turbulent de multe ori, alteori dovedind modestie şi asumarea creştină a realităţilor, Alexandru Macedonski ajunge în eternitatea împărăţiei lui Dumnezeu, în data de 24 noiembrie 1920.
La finalul acestei prezentări de carte se impune formularea următoarelor concluzii:
Marele merit al romanului scris de Al. Florin Ţene este acela de a repune în discuţia publicului larg personalitatea fascinantă, carismatică, adesea contradictorie a primului poet simbolist şi teoretician al simbolismului românesc, Alexandru Macedonski. Spirit turbulent, dinamic, poetul a agitat intens viaţa culturală şi politică timp de câteva decenii, focalizând în jurul său simpatii, elogii, antipatii sau oprobiul publicului.
Coerentă, fermecătoare şi stimulativă pentru mediul savant, dar şi pentru orice public avid de cultură, cartea scriitorului Al. Florin Ţene se distinge printr-o compoziţie unitară, rigoare ştiinţifică şi reprezintă un eveniment excepţional în peisajul apariţiilor editoriale ale anului 2017.
––––––––-
Prof. dr. Petre DIN
Cluj-Napoca
21 iulie 2017