Eram coleg de bancă, la liceul de băieți din Bacău, cu Ioan Berilă un talentat pictor și caricaturist. Liceul, înainte de reformă purta numele „Liceul Ferdinand”. În paginile caietului său permanent deschis erau portretele profesorilor, adesea caricaturi din viața cotidiană.
Era la modă „Ziarul de perete” În colțul din dreapta Berilă semna caricatura săptămânii. La îndemnul său, am scris un articol. Apoi a apărut altul – tot lângă caricatura lui Berilă. Și tot așa… până ce un redactor de la un ziar central, a luat cu el „colecția” mea de scrieri. Într-o bună zi, am fost chemat la secretariatul școlii, unde printre alții era și un coleg care avea o funcție de secretar al Uniunii tineretului școlar.
– Am primit – spune acesta – de la Ziarul Tineretului din București, o propunere pentru tine! Să fii corespondentul lor pentru județul nostru.
Am fost trimis să scriu un reportaj despre un tânăr evidențiat în muncă, la niște mine din județul Bacău. Apoi, am fost trimis la Moinești pentru un interviu cu o brigadă de mineri. Plecăm cu trenul,până la stația principală, apoi cu mijloace rudimentare până în satele respective. Scriam și expediam reportajul… Vremea trecea,iar materialele apăreau, adesea doar iscălite cu inițialele numelui. Cu prilejul examenelor de intrare la facultate, am tras o fugă și pe la redacție. Redactorul de la secția „Corespondențe” mi-a înmânat foaia cu articolul meu. Era iscălit… „P. Liman”!!! Din ziua aceea timp mulți ani, tot ce scriam și publicam purta iscălitura de mai sus. Fiind în București și având o oarecare experiență, am scris și pentru alte ziare, precum o publicație care apărea doar duminica.
Ca student am frecventat deseori Biblioteca Academiei. Aici mă simțeam în largul meu. Chiar și materialele, cărțile și revistele care aveau nevoie de aprobare specială pentru Sala de lectură, le puteam consulta. Astfel am descoperit prima încercare de dramatizare a unei povestiri a clasicului Ion Creangă. Am scris pe această temă un articol pe care mi l-a publicat revista „Tribuna” din Cluj, drept pentru care am primit scrisori de la numeroși studenți. Materialul respectiv a fost studiat și apreciat de secția de literatură română.
Fiind membru activ la Cenaclul Radio, mi-am încercat puterea creatoare ca textier. Gheorghe Danga, dirijor al Corului Radio a compus și dirijat o melodie a cărui text era semnat de P. Liman, iar H. Schwartzman a compus un Imn al Minerilor tot pe un text de-al meu. Împreună cu compozitorul Puiu Rubinștein am primit un premiu pentru un cântec despre primele taxiuri publice din București! Cronici teatrale ale unor spectacole de operă au apărut cu și doar inițialele numelui meu. În perioada brăileană, atunci când am lucrat ca secretar literar al teatrului de acolo, am publicat la ziarul local: reportaje, cronici despre viața culturală; apoi la Galați și Iași.
De peste 50 de ani sunt în Israel. Am continuat să scriu la toate ziarele și revistele de limbă română de aici și din unele țări care au publicații românești. În Israel materialele pe care le-am publicat au fost semnate atât „Paul Leibovici” cât șo ”P. Liman”. În perioada cât am trăit în România am scris o seamă de cărți, precum: „Bibliografia Teatrului Național Vasile Alecsandri”, „Bibliografia Industriei”, „Monumente din orașul și județul Iași”, „Agricultura din cuprinsul județului” și altele. Iată și unele titluri ale cărților scrise în Israel fie în ebraică, fie în limba română: „Sărbătorile noastre”, „Valea piersicilor”, „Sarcofagul dragostei”, Baronul din Daba”, „Limanul apelor învolburate”, „Cântarea Cântărilor”, „Martiri anonimi”, „Ashkelon lupte și eliberare”…
–––––––-
Paul LEIBOVICI
Ashkelon, Israel
16 octombrie 2018