Paul LEIBOVICI: Bijuterii

Despre omul-poeta carea a răzbătut în cele mai intolerente vremuri și a ajuns pe pămîntul Sfânt –MARIA GĂITAN-MOZES –s-a scris și se va scrie peste ani. Poezia acestei Doamne nongenare are  valoare literară și estetică cît și o conturare particulară. Arta poetico-estetică a versurilor din culegerea ,,IDENTITATE,, este  universală, modernă și estetică; un volum care e un corp distinct. Poeziile pe care le-am citit  și recitit – din scoarță în scoarță – conțin subiecte izvorâte din actualitatea epocii trăite cu intensitate. În același timp numeroase creații le consider de  valoare literară atât prin conținut, estetica  cât și prin modestia exprimărilor poetei. Adevărate bijuterii cu valori reale-universale. Doamna Maria Găitan-Mozes, poeta care ne-a dăruit, nouă lectorilor, iubitorilor de poezie autentică cartea ,,IDENTITATE,, a cărei conținut constă din 75 de perle. Desigur, valoarea socială și estetică, care odată cu trecerea vremii, rezistența lor, frumusețea, limpezimea se dovedesc înscriidu-se în marea colecție a ,,adevărului denetăgăduit ,,.

O primă cunoștiință cu distinsa poetă, n-am realizato personal ci prin intermediul prietenului meu istoricul Dr. Șlomo Leibovici-Laiș. Fixasem o întîlnire, care trebuia să aibe loc în biroul de pe Alenby, la orele amezii. Eram c-am pe la jumătate drumului cînd am primit un telefon :-sînt foarte ocupat ,vino peste o oră;servește o cafea între timp și voi reveni cu chemarea. Cînd am intrat în birou ,privirea lui Șlomo era răvășită,foile manuscrisului frumos așezate într-un dosar pe care scria,,POEZII în traducerea…La drept vorbind ,nu cunoșteam această nouă pasiune a sa ,,poezia,,.Desigur privirile s-au întîlnit .El a zîmbit ,ghicindu-mi gîndurile,întrebările.

-Poeziile din fața ta sunt ale unei ola Hadașa …d-na Maria Găitan-Mozes…la care adăugă: citește !!

Anii au trecut …la o Adunare a scriitorilor am avut onoarea și plăcerea de a fi prezentat de către răposatul Saul Carmel –Președintele Uniunii Scriitorilor de limbă română ….și de atunci o tot lecturez această frumoasă, curgătoare poezie.

Poeta deține o biografie –îmi permit să o denumesc ,,multi coloră,, care străbate atât prin locul de unde a pornit-o Basarabia, trecînd prin locul unde s-a afirmat ,,dentîia-și dată,, București,, și alăturăndu-se soțului z.l., trăind pe pămîntul sfânt al ISRAELULUI. A pornit-o dintr-un sat basarabean, unde a cunoscut viața grea, aspră încă din copilărie, dar și frumusețea cântului sătesc, autenticitatea exprimării limpezi ca și apa pârâului care trecea lină, strălucitoare prin sat.

A ajuns la Bucureștiul  anilor comunismului studiind la ,,Școala de literatură,, avînd colegi și profesori de valoare literară. Iar tânăra Maria, avînd harul poeziei s-a afirmat. Secretul identității personale îl descoperi din prima pagină ,,gata de zbor-cu aripi și vise,,. Cu ele îndrăznesc să mă avînt ….O primă lansare ,,din zbor,, s-a datorat poetei Veronica Porumbacu, care descoperindu-i talentul, sclipirile unei poete autentice și originale, a încurajat-o publicându-i primele versuri. …Și uite așa, treptat, treptat poeta de o modestie proverbială descoperă ,,portocalii din livezi / și nisipurile –ncinse. A pășit optimistă căci: ne-a rîs /cerul albastru/ și copii la fereastre (Împreună). Perechea Mozes au cunoscut viața de olimi hadașim ca  mulți dintre noi. Optimismul, munca și credința se reflectă  în poezia ,,Voit,,: îndrăznesc să mă chem /și să fiu ./Și m-alătur /voit/ de neamul tău/ISRAEL…

Citind și recitind cele 150 de pagini ale culegerii  de versuri care constă în 75 de titluri, am impresia recitirii, cu fiecare poezie a unei povestiri a vieții bogate pline de hârtoape dar și de satisfacții. Pagină după pagină, dau peste încă o ,,bijuterie,, a cărei valoare crește pe zi ce trece la ,,BURSA literaturii,,. Adaptarea cu luciditate, prezență continuu  ne e dovedită prin atingerea și trăirea deplină în pas cu vremea ,,cu pasul hotărît  și singuri… PE umăr /arma/nu e o joacă…/Așa cum sunt/ mi-s dragi/ și mă amestec printre ele…(Soldatele); cu soțul Iosef ,,să-ți pot fii spijin /și părtașă/, soldatul meu/ cu tîmple arginti…(Soldatul meu), Poeta inspiră și respiră în fiecare minut  cu sete, cuvintele ,,tu,/ iubite/hai spune-mi./la ce bun?… Nu ne-ar /ajunge-o floare/s-o mirosim / pe rînd/ dar care să-și păstreze /mireasma-ntotdeauna? (Răspunde-mi). Cu toate că ani i-au sculptat semnele vârstei, nostalgia trecutului, a casei părintești, a mamei care –fiind încă copilă, o mîngîia,,Mîna  ta,/acum domoală/și-a găsit culcuș/ în poală…(Mamei).Încrederea în viață,puterea de nezdruncinat  în a trece pragul ori cărei suferințe,e ceea ce-i dă virtuozitate.Judecata limpede, optimismul însorit  îi întăresc puterile creativității necontenite. ,,Stropul puterii încerc/să mi-l drămui mai bine/ și din nou/mă pornesc să alerg către/ mâine…(Neastîmpăr) p.91 Maria Găitan –Mozes crează o poezie de valoare universală.

Citind și recitind poeziile, lectorul ajunge la concluzia ,,universalității,, creațiilor, la vârful înțelegerii și a trăirilor poetei. ,,Am pornit să culeg/ zîmbete:/din vineri/ și sîmbete,0/…o parte ,/îți dărui și ție,/ca să le-mparți/la cei posomorîți/ și plînși…Pe cele culese/duminică-n zori/le-am răsădit în grădină,/ca să poată oricând/ să zboare/ pe-o coamă de vînt,/ cu păsări/ și vise-mpreună…și să dea tuturor/ o fărîmă/ mai nouă. (Zîmbete).  Poezia autenticăeste poezia valabilă și stabilă. Ea este singura ofertă poetică de valoare. Aceasta o constatăm în întreaga evoluție a poetei, a poeziei pe care ne-o oferă. De aceea o consider o poezie generaționistă, autentică și estetică.

Maria Găitan-Mozes dă glas vieții, existenței modului ei fundamental de a fi. Cu alte cuvinte suferinței și bucuriei. Poeta vede, înțelege și dă exprimare întîmplărilor vieții, mediului în care trăiește. Cuvântul ei răsună, strălucește!

———————–

Dr. Paul Leibovici

Rehovat, Israel

5 iulie 2020

Lasă un răspuns