Ovidiu PURDEA-SOMEȘ: De dincolo de Mâine (poezii)

 

Vulcan

Cel mai adesea bărbații se rătăcesc
În geografia unei femei
Lângă muntele lui Venus
Acolo se pierd iremediabil și în jurul lor lumea se șterge…
Eu am fost toată viața un singuratec
Bucuros că urc înspre cer de pe sânii tăi
Ca un vultur în Cordilieri.
Îmi place cerul. Are forma buzelor tale
Când intră în sărut ca într-o eclipsă biblică
De dincolo de cer tu mă vezi
Și mă aștepți la popas în dreptul inimii,
Intrată într-o stranie lumină de templu hawaian
Aici e Inima Mea Vulcan, îmi spui
Aici e Mauna Loa
Nici lacrimile nu-l pot stinge
Nici soarele nu-l mai arde. Arde el singur
Când te simte aproape!

 

 

       De dincolo de Mâine

Ieri și azi
Am râs împreună.
Apoi am închis ușa. Și am rămas singuri
Noi și iubirile. Și supărările și blândețele
Și cântecele și bisericile
De dincolo de mâine
Doi copii ne făceau semne cu mâna!

 

 

       Joaca de-a oamenii biblici

 

Mai ții minte joaca de-a oamenii biblici?
Să fie lumină, am strigat eu!
Și Dumnezeu te-a făcut pe tine
Și ți-a pus în brațe și ziua dintâi
Să fie dragoste, am strigat eu!
Și Dumnezeu te-a făcut tot pe tine
Și ți-a mai pus și ființa mea în mâini…
Să fie viață, am strigat eu!
Și în ziua a șasea
Doar pe tine te-am văzut pe pământ…
Acum nu mă mai joc de-a oamenii biblici
M-am întors acasă
De pe toate drumurile pe care am umblat.
Văd că îmi este bine lângă tine,
– Ea e lumină
Iar tu îngerul care o aprinde
A mai zis Domnul
La despărțire…

 

    Cartea sfântă

Iubito,
Ce-ai să scrii despre mine
În Cartea Sfântă
A sufletului tău?
Că numele meu a îngenunchiat
În fața dragostei tale
Că inima mea a fost
Singura fereastră
Prin care fugeai uneori
În lume.

 

       Toamna mea

Toamna lină, dintr-un cer necopt
Își prelinge bruma-n asfințit,
La rever încă trei stele port
De la noaptea-n care ne-am iubit.
Apa curge blând, ca o lumină,
Noi ne-mbrățișăm și povestim,
Dulce și frumoasă Bucovină
Cât răsfăț e într-un pahar cu vin.
Două căprioare fug spre munți
Vara lor s-a stins în luminiș.
Suntem numai noi. Dar suntem mulți…
Ca o taină prin Mestecăniș.
În gutuie simt mirosul tău
Și cuvântul are gust de ruj,
Și mi-e bine, și apoi mi-e rău
Și cu tine-n gând ajung la Cluj.
Ploile și vântul mă răsfață,
Îngeri muritori se țin de glume
Eu doar chipul tău îl am în față
Toamna mea, hai să fugim în lume!

 

 

        Într-o seară

 

Te voi duce într-o seară
În liniștea unei biserici…
Dacă am făcut păcate
În dragoste
Numai tu mă poți ierta
Tu îmi cunoști cel mai bine dragostea
Iartă-mă și spune-mi
– Ce frumos miroși a păcat!

–––––––––-

Ovidiu PURDEA-SOMEȘ

(Din volumul „A CUI NELINIȘTE EȘTI TU ? ”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2020)