DESCIFRARE
Pari că o jertfă astăzi, adusă la altar
În două lumi distante, o piatră de hotar;
Ce ţine despărţită copila şi femeia,
Contrast ce împreună, îţi conturează vrerea.
Misterul este voalul ce-ţi ține-acoperită
Dorinţa ta ascunsă, privirea-ţi despletită
Prin care vezi o lume de urâciuni şi rele,
Cu ochi ce-aduc căldură şi farmec prin unghere.
Rămâi mereu aceeaşi, cifrată fericire,
Copil, femeie, fată, dorită în iubire,
Privită de departe, de unii invidiată
De mulţi neînţeleasă, şi totuşi admirată.
Primește-acuma dragă, aceasta „descifrare”,
Şi-mi iartă îndrăzneală, sfioasa sărutare,
Ce fost-a astădată, doar pusă în cuvinte,
Puţine, neînţelese… şi poate chiar pripite.
DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE
Parfumul ei dulceag şi tragic
Pluteşte încă-n mintea mea
Şi ca o taină dezbrăcată
Roşesc în gând privind la ea
Mă amăgeşte cu cuvinte
Îmbălsămate-n tonuri dulci
Priviri furate pe sub pleoape
Se întâlnesc şi nu se-ascund
Îmbrăţişări gândite-n minte
Şi făurite-n vis vulgar
Sunt amintirile ce schimbă
Tandem de joc în ritual
Sunt prins în cursa fermecată
De-atingeri magice-n discret
Pripite bănuieli de suflet
Ce îmi trezesc trăiri de-înec
Şi pribegit ne neputinţă
M-adap din sân catifelat
Când altoit în patima dorinţă
Mă resemnez că nu sunt…
Singur vinovat.
SOARTA
Hârleţ tocit şi obosit de suferinţa
Săpatului în lut şi-amestecat
Cu-atâtea vieţi şi vise spulberate
Ce dintr-o groapă şi-au făcut sălaş
Stă rezemat lângă o raclă rece
Şi-un timp ce pare foarte familiar
E mâna celui care ani de-a rândul
Săpat-a gropi sub raza unui felinar
Ce soartă crudă, să îţi sapi tu locul
Cu apăsări de talpă noroioasă
Şi mirosind sicriul proaspăt,
Să ştii că nu te mai întorci acasă
ANOTIMPURI
Adolescență tristă, o jună disperată
De ce m-ai păcălit și nu mi-ai spus în faţă
Şi ai lăsat ca perii cărunţi şi-ajunși în coamă
Să m-amăgească astăzi, visând după vreo damă.
Of, Tinereţe-soro, cu tine-am eu treabă,
N-ai vrut să-mi stai preajmă, ci ai plecat în grabă
Ştiai prea bine ceasul şi vremea căutării
Că n-au nici loc nici farmec, la ora pensionării.
Maturitate doamnă, de ce mă ţii de mână?
Nu-ţi fie frică dragă, eşti în control… stăpână!
Dar am o rugăminte, te rog fii cumpătată,
Că mintea-mi aiurită, se tare… încordată!
Şi tu măi Bătrâneţe, nu te grăbii ci-așteaptă,
Căci mâine nu se ştie ce-o scrie a noastră soartă;
Te bucură de anii ce nu îi cari în spate,
De viaţă, sănătate, şi-o inima ce bate.
GROAPA
Simbioza arogantă
De mormânt înăbuşit
Şi o brazdă temporară,
De pământ rostogolit
Cruce nouă şi vopsită
Într-un alb spre cenuşiu
Şi coroane zdrențuite
Atârnate-ntr-un târziu
Şi-o mulțime-ndoliată
De străini ce par că-s fraţi
Ce asculta-n rânduială
Slujba unui preot gras
Se boceşte şi se cântă
Murmurate vorbe dulci
Ce-s menite să paveze
Drumul nou al celui dus
Şi când toată adunarea
Schimbă doliul cu-n chef viu
Se începe frământarea
Pentr-un următor sicriu.
JURĂMÂNT
Legământ săpat în piatră
Şi-n al inimii hotar
Slove mari, adânci brăzdate
Pe-un cadou ascuns în voal
Sunt cuvinte cântărite
Şi rostite de-amândoi
În îmbrăţişarea vremii
Ce se-aşterne peste noi
Şi de astăzi înainte
Şi la bine şi la rău
Nu mai simţi singurătatea,
Sunt alăturea şi eu.
VIS
Liniştea nopţii mă îmbată…
Mă scald în ea şi-adorm visând,
La stele mari de ciocolată
Ce se topesc la mine-n gând
Sunt iar copil ce bucurie,
Şi ce minune s-a făcut!
Trăiesc în lumi de fantezie
Sunt toate iar ca la-nceput
Alerg desculţ pe străzi pavate,
Cu cărțile-mi de colorat,
Păpuşi de lemn mă strâng în braţe
Şi mă întreabă ce mai fac
Devin serios la miezul nopţii,
Căci sunt distinsul invitat,
Concursului de trotinete,
Maşini de fier şi bal mascat
Clădesc castele de nisipuri
Pe malul timpului trecut
Găleata, lopațica-mi sunt alături
Şi am atâtea lucruri de făcut
Am şi-o bărcuţă din hârtie
Din care idol mi-am făcut,
Purtat sunt prin copilărie
De anii care au trecut…
Purtat sunt… spre realitate
De valuri reci ce mă trezesc
E dimineaţă, se-aud şoapte
Şi făr’ să vreau… îmbătrânesc.
CONSTERNARE
Desţeleniţi de soartă
Pribegi şi obosiţi
Tânjim după Morgana
Unui pământ dorit
Dar nu e lumea nouă
Nici vechiul continent
În stare să ne-adape
Destinul vehement
Căci suntem rupţi din Tine
Şi după cer tânjim
Chiar dacă-n căutare
În iad ne zbenguim.
ÎNTREBĂRI
Doamne… de unde vin şi unde merg?
Şi paşii mei spre ce să mi-i îndrept?
Urechile-mi de cine să asculte?
Şi ochiul Doamne, unde să se uite?
Cu gura-mi largă ce să mai rostesc?
Şi mâinile-mi cum să le folosesc?
În suflet Doamne ce să mai adun?
Nădejdea oare-n cine să mi-o pun?
Dar gândurile-mi cum să le opresc?
Şi firea-mi cum să o mai stăpânesc?
În dragoste ce lucruri pot să fac?
Cu ura Doamne, cum să mă împac?
Sunt ros de întrebări şi deznădejde,
Păcatul mă-nconjoară, mă pândeşte.
Răspunde Doamne căutării mele,
Şi izbăveşte robul Tău de rele…
AUTOGRAF
O găleată de cuvinte
Versuri scrise fără rost
Este astăzi poezia
Mediocră, cu gust prost
Vorbe goale adunate
Într-un amalgam ciudat
Ce încearcă să împace
Rima dintr-un gând frustrat
Etalate pe alb cu negru
Precum şoapte duse-n vânt
Strofe seci, fără de noimă,
Fără ritm, fără cuvânt!
DE ZIUA MEA
În ţarina de iarnă îngheţată,
Un plug împinge brazda vieţii tot mai greu
Şi nu-i de vină teleguța demodată
Baiu-i că-n locul boului, la jug sunt eu…
–––––––––––
Ovidiu Adrian OPREA
30 iunie 2020, Sydney, Australia