A apărut cartea „Vasile Robu, un eminent și devotat învățător al satului românesc din Transilvania”– scrisă de Înalt preasfințitul părinte IRINEU-Arhiepiscop al Alba Iuliei la Editura Reîntregirea-Alba Iulia, 2020. Această carte va fi lansată la Băsești în data de 2 august ac. după oficierea Sfintei Liturghii.
După Sfânta Liturghie, se va face Parastasul de 101 ani și de 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a doi mari bărbați ai Băseștilor, Tribunul George Pop de Băsești și învățătorul Vasile Robu. Este un eveniment de mare înălțare spirituală; sâmbătă se va vizita Casa Memorială „George Pop de Băsești” de către oaspeții care vor veni din Alba Iulia- iar duminică ne vom aduce aminte după Sfânta Liturghie de marii noștri patrioți care au trăit, au luptat și au reprezentat poporul român în vremuri de restriște.
Învățătorul Vasile Robu a fost un eminent pedagog de vocație și de suflet, care „nu numai le-a oferit contemporanilor săi lumina cărții, dar i-a și învățat cum să trăiască.”-așa cum afirmă Înaltpreasfințitul Irineu în prologul cărții. Voi aminti că părinții dnei. Cedică Georgeta-Safta și Vasile Robu au fost și învățătorii părinților episcopului, de aceea Înaltpreasfințitul părinte-Irineu-scriind această carte- aduce un omagiu atât premergătorului George Pop de Băsești-„bătrânul neamului” , cât și dascălului inimos și patriot care a fost Vasile Robu.
Satul Băsești –situat în Țara Codrului a făcut parte din marele regat al regelui Burebista; urmărind istoria mai veche și mai nouă aflăm că în anul 1914 satul avea peste 1000 de locuitori români, la care se mai adăugau vreo 20 de maghiari și 119 evrei; între români și cei de altă etnie și credință religioasă erau relații bune și armonioase; bășeștenii au o mândrie legitimă pentru că în satul lor a trăit un ilustru bărbat-nobilul George Pop de Băsești care a fost timp de nouă ani deputat în Parlamentul de la Budapesta, a fost membru al Asociației Astra, președinte P.N.R.-și memorandist, devine „conducătorul politic al Sălajului și mentorul spiritual al tuturor manifestărilor și acțiunilor organizate în lupta pentru drepturile politice legitime ale poporului român; la 2 decembrie la Alba Iulia a fost ales Președinte al Marelui Stat Național- iar la încheierea ședinței, îi mulțumește lui Dumnezeu care ne-a ajutat să se înfăptuiască actul măreț al Unirii și, apoi încheie cu aceste memorabile cuvinte: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”
Ilustrul educator și dăltuitor de caractere umane Vasile Robu a văzut lumina zilei la 3 ianuarie 1898 în satul Oarța de Jos județul Sălaj –fiind primul din cei zece copii ai învățătorului harnic și exigent Petru Robu și ai credincioasei Maria Robu. După terminarea școlii e numit învățător la Băsești în 1921 iar în 1924 a venit în sat ca învățătoare pe postul al doilea o tânăra Safta Zugravu –care va deveni soția lui-având împreună șase copii. Muncea la școală, muncea în gospodăria proprie destul de mare-ca un țăran spre a asigura familiei sale cele trebuincioase, cum se spunea era un intelectual rafinat și un gospodar destoinic, din nefericire în 1940 e silit să plece trecând granița în România, va funcționa din 1941 ca director al Școlii primare mixte din Popești-Leordeni, în 46 se reîntoarce la Băsești unde a fost primit cu entuziasm. Nefiind pe placul comuniștilor în 1950 se mută la școala din Mânău-unde va funcționa ca dascăl până în 1958-când se va pensiona. La un an de la pensionare, la vârsta de 61 de ani a fost arestat și condamnat politic-fără a fi vinovat-așa cum se va constata mai târziu. Astfel, dascălul nevinovat a fost plimbat pe la închisorile din Baia Mare, Satu Mare, Botoșani, Jilava, Gherla și Aiud-când nimeni din cei dragi nu puteau să-l vadă; în 1964 a fost eliberat fiind slăbit și bolnav, fiind verificat dosarul- se constată că hotărârea de condamnare este „netemeinică și nelegală”-în 1970-Vasile Robu a trecut în lumea veșniciei la 72 de ani-fie-i odihna binecuvântată! Timp de 23 de ani cât a slujit în Băsești a fost un model de comportament și abnegație față de aproapele-atât la școală-cât și în familie. Pe toți i-a învățat să prețuiască munca și să fie oameni de caracter.
Asemenea marelui pedagog român Simion Mehedinți, dl. învățător Robu era convins că „școala este singura cale pentru înălțarea unei societăți omenești, în orice fază s-ar afla”. Asemenea fizicianului german Albert Einstein-(1955)- învățătorul Robu înțelegea că „valoarea unui om rezidă în ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească.” de aceea a rămas în memoria colectivității sătești ca o flacără mereu vie care a avut o mare influență nu numai în educarea tinerelor vlăstare, ci și ca orientate culturală, socială și practică.
După realizarea Marii Uniri, bășeștenii se vor bucura de darul sfânt al libertății și al unității având în frunte pe învățătorul Vasile Robu-un om harnic și un patriot înflăcărat. Sătenii își amintesc cu drag de eroii care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului, aceasta manifestându-se și prin înălțarea în grădina școlii a Monumentului Eroilor în anul 1934-la inaugurarea căruia Vasile Robu, dascălul satului a prezentat un program artistic de mare vibrație patriotică, se sărbătorea ziua națională la 10 mai-iar cei mai în vârstă din Băsești își amintesc cum „elevii erau îmbrăcați în costume populare, băieții purtând tricolorul la brâu și în diagonală, la serbări recitau poezii, intonau cântece dedicate regelui Mihai și se ospătau cu mâncăruri țărănești.” Viața celor din Băsești a prosperat, învățătorul înființând în 1936 o cooperativă școlară și o farmacie școlară, iar în 1938-Cantina școlii pe care a condus-o până în 1940. Dascălul mărturisește că a fost membru permanent în Consiliul comunei Băsești în perioada 1921-1040 „căreia-zice el-cred că i-am făcut cele mai bune servicii posibile”. Din păcate, după Dictatul de la Viena când Transilvania de Nord este aruncată în brațele Ungariei hortiste-învățătorul cel bun este nevoit să părăsească satul și să se refugieze în România împreună cu familia sa., va reveni în 1946 și își va relua activitatea cu pasiune până în 1950 căutând să vindece toate rănile trecutului.
Portretul spiritual-moral al învățătorului iubit și de pioasă amintire –așa cum îl descriu elevii lui de odinioară- cuprinde credința în Dumnezeu-virtute care l-a așezat sub acoperământul aripilor divine, s-a împodobit cu dragostea pentru aproapele, dragostea față de patrie insuflată învățăceilor, exigența constructivă, optimismul sănătos care îi dădea impuls să nu cedeze în fața dificultăților vieții, rafinamentul spiritual-era o altă trăsătură a dascălului cu suflet de artist contemplativ și practic, deopotrivă-iubea natura cu plantele și animalele ei, onest și harnic-toate le făcea încredințat fiind că „numai pe arborele muncii cresc florile plăcerii”. Era conștient că rezultatele muncii se văd planificând viitorul, mergând spre el cu trudă.
La împlinirea a 50 de ani de la mutarea sa pe tărâmul eternității, candela sufletului său nobil continuă să fie aprinsă și să lumineze pe cei ce l-au cunoscut, l-au auzit și au citit despre această personalitate cu aură de legendă. Este bine și folositor ca noi, cei care îl comemorăm cu venerație pe cel ce „s-a făcut rob(slujitor)-tuturor”-să punem la prezidiul vieții noastre cuvintele sale : „Cel mai fericit om pe pământ este acela care poate îndestuli (satisface)mai mult pe semenii în mijlocul cărora trăiește.”
–––––––––
Prof. Olimpia MUREȘAN,
Ulmeni, iulie-2020
Liga Scriitorilor Români, Maramureș