Motto:
„Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”- (Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)
Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.
Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.
Ca tematică generală de inspirație este dezbătută sub diferite aspecte ideea trecerii inexorabile a timpului într-un timp de pandemie, ideea existenței umane, a interacțiunii personale cu lumea, dragostea față de simbolurile țării, față de folclor ca mijloc de inspirație, glasul naturii veșnic tinere, iubirea față de tot ce ne înconjoară…
Poetul Vasile Tivadar din Sighetul Marmației în poezia „Leac” sugerează puterea incomensurabilă a forței umane de a se desprinde de cel rău, de-a ierta și de-a evolua. Ca și Arghezi( care în anumite poezii surprinde evoluția omului din cele mai vechi timpuri spre „uman”)-la fel- Vasile Tivadar privește evoluția omului în general-din perspectiva omului de azi care poate a uitat minunea levitației, a intuiției și a vorbirii cu astrele: „Știi? Pot levita! Pot întoarce timpul, pot luci mai tare ca globul galaxiei pe care l-au botezat RA./Sunt din cei buni care țin ordinea în Haos./ Vrei să vii lângă mine?/ Poți să stai aici!” Poetul are un loc în inima lui, un „leac”-iubirea față de tot ce ne-înconjoară-e un drum către originile noastre divine, e „leacul ”miraculos-„Mai am un loc plăcut ascuns de priviri haine și de întrebări libidinoase/ Nu te lăsa atrasă de miresmele lor”/…Ai dreptul la iertare de 77 de ori de câte 7, de 7 ori e minim și 7 la puterea 7 e maxim” Evoluția omului are loc atât în lumea materială-văzută, cât și în lumea imaterială-nevăzută; astfel: „Poți străbate găuri de vierme,/ Poți trece din materie în antimaterie/ Apoi să revii la loc prin așa zisa teleportare…Mă întrebi de unde le știu?/ Am stat pe spate și am văzut căzând stele./ Am prins una cu gândul sprințar/ și am ascultat ce conținea./ De atunci noapte de noapte ascult stelele și întunecimea, o luminez cu ceea ce mi-a fost dat mie, ție și tuturor care știu că sunt…după CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA SA!” E un „leac” al devenirii umane prin credință, intuiție și știință!-acesta, cred, e mesajul poeziei!
Ioan Romeo Roșiianu, poet și critic literar, editor de prestigiu scrie o serie de poezii intitulate „Scrisori”….care reprezintă de fapt un dialog permanent cu femeia iubită care, se pare a nu-l asculta întotdeauna; sunt întrebări existențiale la care însuși poetul răspunde; iată o parte din întrebări: „Mai știi când ți-am spus că omul trăiește numai atâta timp cât lumina din interiorul lui e aprinsă?/ Mai știi când ți-am spus că cele mai mari victorii ale mele au fost cele când am îngenuncheat în fața femeilor mele?/ Mai știi când mi-am nemurit o privire în ochiul tău stâng?-iar răspunsurile nu întârzie să apară, iată o parte din ele: „Așa a fost, iubito, și din tăcerile tihnei am desprins zgomotul trecerii mele prin lume/ când voi muri am să văd cum crește iarba și cum își hrănesc cârtițele puii/ de partea aceea a lumii vom fi fiind mai mulți oameni buni ca afară/ am să merg la cenaclul pe care Dumnezeu l-a făcut în ceruri/ am să-mi pot îmbrățișa cu bucurie prietenii pierduți/ afară lumea va deveni din ce în ce mai străină cu mănuși în mâini și masca pe față…pe trotuarul crăpat s-au șters până și urmele mele înspre propria viață.” Acum imaginile creează un tablou al lumii văzute și a celei nevăzute.
Profesorul de geografie Ioan Potop prin poeziile publicate în această antologie îmbogățește universul poetic cu noi imagini geografice-poeziile sale dau culoare elementului geografic român în poezie, precum odinioară Ion Barbu intuind Poezia prin Matematică- Ioan Potop intuiește Poezia prin Geografie: poezia „Imagini din deltă”: „Într-un picior pironit,/ Sau în picioroange neclintit,/ Fixa din ochi, fior de glonț,/ Arcuitul gât de stârc cu clonț…Bâtlanul tată la clocit,/ A rămas descoperit/ Soața care s-a-mbuibat/ A sosit și l-a schimbat….Impactul în apă, greu la cântar,/ Împingeau valuri, ca-n atac militar./ Cu ciocurile late în șirag afundate,/ Pelicanii pescuiau în ape bogate.”
Poeta florilor, a culorilor și a naturii- Oancă Aurelia privește și ascultă glasul naturii veșnic tinere: „De-ai un zbucium care te-întristează,/ Privește o floare și ascultă-i cântul/ Cu strălucirea ei ce radiază,/ Îți va însenina pe dată gândul.”-poezia Ascultă cântecul din floare
Două zâne ca două anotimpuri dau imagini de neuitat în poezia
Între două anotimpuri: „Toamna își plimbă peste dealuri/ Fulgii de aramă strânsă,/ În bagajul greu ce-l duce/ Ca să nu fie învinsă./iar zâna iarnă: „Sora ei cu chip de zână,/ Dar cu straie de zăpadă,/ Scutură din sacii veseli,/ Fulgi de nea ca să se vadă.”
Adevărata poezie de pandemie o scrie cunoscutul poet chelințan Vasile Morar-astfel îngerii din cer și din vis vor deveni pentru o clipă oameni ca noi-poezia Mesagerul: „De azi îngerii vor avea alt statut/ ființe ca noi din carne și oase/ aripi desigur vor mai purta/ și pene moi, albe, pufoase; ei vor transmite cerului ce-au văzut pe pământ: ”Factura o s-o plătească poporul/ la gaz, la curent, la mormânt/ pentru ca atunci când se vor întoarce/ să poată spune ce-au văzut pe pământ.”
Cele cinci simțuri umane sunt chemate a vedea tragedia pe care o trăiește pădurea prin: „copacul ei suprarealist -ochiul deschis, gura va rosti, urechea va auzi, cuvântul va înflori, copacul mângâie mierla”: „Priviți copacul acesta suprarealist/ și umbra lui pe care o poți tăia cu securea/ va intra în poemul pe care îl scriu/ acum când freamătă pe coală albă pădurea/ La capătul rădăcinii ochiul deschis/ va citi versurile abia desenate/ gura din alt capăt de rădăcină le va rosti/ peste ramurile verzi, legănate/ Urechea le va auzi și se va bucura/ când cuvântul va înflori primăvara devreme/ citiți poemul acesta și veți întâlni/ copacul ce mângâie mierla sub pene.”-poezia Copacul și poemul.
Poet și scriitor prolific, editor, „sociabil și altruist” cum însuși se denumește, dascălul Gelu Dragoș(cel ce conduce blogul „Moara lui Gelu”) scrie în această antologie într-un timp de pandemie o replică a „epigonilor ce suntem” deoarece nu putem să intervenim asupra evenimentelor ce au loc în societate: poezia Fără perspective dezvoltă empatic această idee; chiar și denumirea birtului buciuman e scrisă cu literă mică, indicând faptul că e un birt ca toate birturile, neînsemnat; din toată poezia doar cuvântul „Vremea” e scris cu literă mare-ceea ce denotă preocuparea și regretul poetului în fața timpului nemilos care îngroapă tinerețea, prieteniile și mai ales T.V.-, sms- și facebookul etc. „din barul lui buciuman n-ai nicio perspectivă,/ ne trezim uneori din beție și constatăm/ că trec anotimpurile peste noi, se rup prieteniile/ și călcată-n picioare e urma pașilor noștri…timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi/ se duc toate-n van și dorințele noastre seacă/ doar lacrimile ne mai hrănesc zi și noapte;/ a sosit Vremea aceea și-o trăim din plin…”
Hazliu ca-ntotdeauna, pus pe șotii Nelu Danci din Plopiș-Maramureș-poet popular surprinde acest aspect al folclorului-umorul optimist în poezia M-am îndrăgostit: M-am îmbolnăvit, fârtate, /Dar nu cred că de „covit”,/ Mă doare în piept și spate/ Oare nu-i de la iubit?/ Că noaptea nu pot să dorm/ Mă întorc, mă zvârcolesc,/ Dar nici ziua nu am somn,/ Nu știi câte pătimesc.” Trecerea ireparabilă a timpului e surprinsă în poezia Pădurea e frumoasă: „De-ar fi viața omului/ N-ar îmbătrâni de fel,/ Ca și a copacului,/ Ar rămâne tinerel.”-poezia „Cât e Maramureșu” e un portret moral al celor trei „fârtați”( Vasile Bele, Dragoș și Nelu) prieteni de condei care se prezintă a fi modești și inspirați la scris, colaboratori onești și editori de antologii, participanți la întâlniri literare în țară-urmate de aprecieri prin diplome primite de la diferite asociații scriitoricești :Cât e Maramureșu/ Ca și noi trei nu-i nici unu/ Ca și Bele, Dragoș și Nelu/ Care vă scrie chiar amu(acum)/…Și ne mărim, ne spun unii,/ Cum se înfoaie păunii,/ Dar noi primim ce se cuvine/ Poate să știe oricine.”
Poeta Elena Cărăușan creează în poezia Tricolorul, 2014 imaginea drapelului național care ne cheamă prin moșii și strămoșii noștri la pace, unire, libertate și bună înțelegere între toți oamenii, dar mai ales pentru cei din România, apare și imaginea oamenilor înstrăinați de țara lor: „Sunt semenii mei ce-și cântă imnul pe alt pământ/ au focul în minte, cei dârzi și supuși/ răsărit de soare tăinuit în gând/ cu haina de venetic, adesea plângând/ cu dor de țară, secătuit într-un alt cuvânt/ fără alt grai, cuminți, ei pot fi conduși.” Ca stil de scriere se poate observa chiar și-n aceste versuri folosirea unor cuvinte care se sfârșesc cu sunete/ consoane „închise”-„nt, nd” ca pronunțare-ele sugerează realitatea –dar și resemnarea.
Poetul sătmărean Ioan Andreica se încadrează prin poeziile antalogate în categoria autorilor care abordează sentimentul iubirii față de natură(nu am întâlnit niciodată/ narcisele în drumul nostru/ nu am cules fragi împreună/ niciodată)-față de oameni(nu am îmbrățișat făptura ta/ niciodată/ dar te-am iubit dintotdeauna.); antiteza romantică:-Culoarea tainei/ din patimă/ mov/ înger și cumpătare/ din mâini curge apa vieții/ schimb între cer și pământ/ veșnică reîncepere/ literă de aur pe hârtia violetă/ moarte sau reînviere/ ascultare și supunere…)sau regretul romantic(Dacă pleci/ nu îmi lua nopțile/ sfârșite în lacrimi/ zilele fermecate de ochii tăi/ să nu te duci/ ia doar clipa primei priviri/ năucite/ de ceea ce a fost să fie/ eu voi păstra săgețile / din ochii tăi/ plini de iubire/ în clipa despărțirii”) poezia Dacă pleci
Poetul Vasile Bele din Chiuzbaia-Maramureș publică poezii în care ideea iubirii și a trecerii inexorabile a timpului e surprinsă în poezia Zăpada proaspăt căzută îmi aduce aminte: „zăpada proaspăt căzută îmi aduce aminte/ că sunt mai bătrân/ rostesc cuvinte pe care doar fulgii/ le pot înțelege-îmi zâmbesc/ rătăcesc prin amintiri uitându-mă /în oglinda cumpărată chiar de ziua ta/ și oglinda și amintirile și tu/ îmi aduc aminte de tinerețe”…)
Cu deosebit respect și prețuire față de toți scriitorii amintiți mai sus și pentru mulți alți mânuitori de condei închei-dorindu-vă „vânt la pupă” în continuare!
––––––––––––
Prof. OLIMPIA MUREȘAN,
L.S.R.-filiala Maramureș,
Ulmeni, 2021