Singurul cântec
claviatura verii nu mai cântă.
a ruginit-o toamna dintr-o joacă
şi-acum, ca-ntr-un poem neterminat,
a învăţat definitiv să tacă.
ecoul zborului cocorilor din vară
s-a scurs şi el cu ploaia pe pământ.
sub pleoapa clipei ne pândeşte toamna
şi nu mai ştiu de-ţi mai încap în gând
sau dacă peste-mine-o să-ncolţească
uitări cu ochii orbi de-atât nimic.
cu-o torturant de rece-nfrigurare
de sub rugina toamnei te mai strig
şi tu m-atingi cu degete de soare
pe inimă când vorba ţi-o rosteşti:
claviatura verii nu mai cântă.
singurul cântec ce-l aud, tu eşti!
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
10 august, 2018