Eterna lehamite
De-atâtă ură îmi îngheață pleoapa,
De fals, îmi este șoapta în delir,
De-atâta pălămidă și de pir
Îmi ruginește-n podul casei sapa.
De-atâția hoți mi-e inima pustie
Și de minciună sunt rănit letal,
Neinvitat l-al fericirii bal
Aștept eliberarea din robie.
De-atâția trântori e puțină mierea,
De-atâția lupi, un câine port în piept,
Zadarnic zorii zilei îi aștept…
De-atâta moarte, moare învierea.
Atâtor răni sunt prea puține leacuri,
Cu-atâția șerpi, veninul curge râu,
Neghina s-a-nmulțit atât în grâu
Încât domnește foamea în stomacuri.
De-atâta rău e binele nălucă,
Cu-atâția hoți, sunt legile pe cruci,
Bătrânii noștri mestecă lăptuci
Și-n ochi li se aprinde dor de ducă.
De-atâta greu ei poartă-n piept cavernă
Și-aud în minte lanțuri ce se rup…
Albi fluturi care se desprind de trup
Purtând spre cer lehamite eternă.
Dreptul la răspuns
Ce pasăre măiastră îți zboară în retină?
De unde,-n toiul nopții, aprinzi în ea lumină?
Ce tânără felină ți se ascunde-n trup?
Cu ce să te înlănțui?… De unde să te rup?
Ce râu de foc și lavă îți curge lin în vene?
Ce fluturi îți dansează în zori de zi pe gene?
Ce maci, văpăi celeste, pe buze ți se-aprind?
Cum reușești, din șoapte, să împletești colind?
Cum poți purta în tine și mulți înalți și mare?
De ce ți-e trupul pâine iar zbaterea ți-e sare?
De ce în nopți cu lună alergi la mine-n gând?
De ce mereu, de tine mi-e foame… și-s flămând?
De ce a ta iubire în carne mi-a pătruns?…
Esti înger?… Ești femeie?… Am dreptul la răspuns.
Când mi te vei dărui
Când mi te vei dărui
va fi atâta lumină
înăuntrul meu
încât și fluturii vor zbura
legați la ochi.
Când mi te vei dărui
se vor aprinde
păduri de dorințe
pe care nici îngerii măcar
nu vor putea a le stinge.
Când mi te vei dărui,
din crusta albastră
a sufletului meu
va răsări
viață.
––––––––––––-
Nicu GAVRILOVICI
24 iunie, 2018