Rătăcirea unui cal sălbatic
Pe caldarâmul fierbinte al vieții
trec în tropot șchiopătat
ca un cal de curând potcovit.
În coama lungă port sclipirile soarelui
care mă hrănește cu jăratic
din aurita-i tigaie…
Nu voi accepta să îmi puneți căpăstru…
sunt un cal sălbatic
ce în nopțile cu lună plină
îmi semăn chipul
în izvoarele de la poalele munților.
Rătăcit și speriat între luminile
și claxoanele camioanelor,
aștept însetat seara,
când mă voi adăpa din jgheabul lunii…
Atunci îmi vor crește aripile
și voi simți în nările fremătânde
miros de cetini celeste…
Voi alerga pe spinările dealurilor
îmbătat de mirosul florilor de măceș,
strângând în coama fluturândă ca un văl de mireasă, rouă.
Ce frumos vor necheza,
herghelie a cerului,
stelele…
–––––––––––
Nicu GAVRILOVICI
6 mai, 2018