Starea națiunii
Suntem o generație de cobai
Pe-a noastră piele se aplică teste,
Se fabrică-n laborator tempeste
Și brânză, cu sau fără mucegai.
Trăind în haite, neprincipial,
Adepți ai legii „pumnului în gură”,
Uitând de Dumnezeu și de Scriptură
Purtăm în noi sămânță de șacal.
Sub steaguri în culori de curcubeu
Manifestăm ori regizăm orgii.
Nu recunoaștem sexul la copii,
Păcatul a ajuns la apogeu.
Adam cu-Adam fac dragoste scârnav,
Evă la Evă sânii și-i sărută,
Planet-aceasta a-nceput să pută,
Mileniul trei, de ciumă e bolnav.
Ne calcă moartea ca un tăvălug
Deși ni s-au administrat vaccinuri,
Conducători malefici țin festinuri
Iar noi, cei mulți, din greu tragem la jug.
Suntem o generație de cobai
Dar ne-a ajuns până la os cuțitul.
Ne amenință, nemilos, sfârșitul,
Societatea e un putregai…
Ori facem iarăsi drumul înapoi
Să fim ce-am fost, căci ce suntem ne doare,
Ori vom ajunge din ființe, fiare,
Plătind la judecata de apoi.
Pe-aceste plaiuri nu suntem străini,
O să trăim așa precum ni-e vrerea;
Pot ca să își dea alții cu părerea,
Alegem să trăim ca și creștini.
Amintiri
Pe lespedea din fața casei
Stăteam, copil și tu copilă,
Hipnotizat de forma coapsei
Și de mirosul de zambilă.
Desculți, cu mâini îngemănate,
Pe strada fără de lumină
Ne sărutam pe săturate
Făr-a simți vreun fel de vină.
Ne erau buzele flămânde…
Eram olar, erai argilă,
Cu degetele tremurânde
Te modelam, să-mi fii Sibilă.
…Pe lespedea din fața casei
Doar amintirea stă, senilă…
Cu ea, un fir în fața coasei,
Stau eu…visându-te copilă.
Primul vis
Ai fost -din câte-avui – întâiul vis…
Aveai pe buze zâmbete de leacuri
Și ochi albaștri-adânci ca două lacuri
Care mă-nvăluiau, ca un abis.
Eram adolescent, tu o Sibilă
Ce viitorul mi-l cântai, șoptit…
Te ascultam năuc și-ndrăgostit
Descoperind femeia în copilă…
Când păru-ți unduiai, simțeam maree
De vise ce mă inundau ciudat,
Simțeam că brusc, am devenit bărbat
Iar tu, la pieptul meu, erai femeie
Și stele căzătoare număram
Scriind la fiecare o dorință…
Mă fermeca întreaga ta ființă
Și versuri cu săruturi împleteam…
Te cățărai la fel ca o felină
Umplându-ți sânul cu cireșe coapte
Iar eu cerșeam cu-amăgitoare șoapte
Dreptul de a le scoate la lumină.
Tu acceptai abia după o mie
De jurăminte scrise pe petale
Că nu o să m-ating de „portocale”…
Urla în mine dor de nebunie!…
Și prin porumbul încă neprășit
Spre Dunăre ca fluturi-alergam
Simțindu-ne ca Eva și Adam
În rai, ‘nainte de a fi greșit…
De mult nu mă mai simt a fi Adam
Neprihănit, precum eram odată…
Tu, „Eva ” mea, acum ești măritată…
Doar foaia cu dorințe o mai am!
Dansatoarea
Te-am privit dansând…erai
cireș înflorit în luna mai.
Străvezie
ca un fir de fum,
nebunie
nășteau în mine
unduirile tale…
vâlvătaie și scrum.
Palmele îți erau petale
duse de vânt,
conturul, îți era cânt.
Te priveam risipită în vise…
Gândurile, pagini nescrise
mă chemau să le ar
până dincolo de hotar
semănându-le cu semințe de adjective…
Misive
îți erau privirile ce lunecau alene…
Erai candelă, eu Diogene!
Pășesc sub ploaia rece pe drum…
În mine dansezi, nălucă de fum.
Nopți de mai
Simți cum îți picură ploi de vise pe pleoape?
De-ale mele iubiri nu e cin’ să te scape,
Umbre-albastre zdrobind sub tălpile noastre,
Pe Calea Lactee dansăm printre astre.
Cresc aripi de înger pe umerii tăi,
În ochii căprui vântu-aprinde văpăi…
Sunt un vers îngânat pe o buză de nai,
Esti salcâm înflorit în noapte de mai,
Sunt eu și esti tu, suntem noi amândoi,
Lilieci înfloriți, licurici prin trifoi,
Între da și-ntre nu mereu alergând,
Tu de mine fugind, eu de tine flămând…
Am să-ți picur încet șoapte albe pe tâmple…
Te voi strânge la piept…dorind să se-ntâmple…
–––––––––––-
Nicu GAVRILOVICI
4 mai, 2018