Poemul cailor sălbatici
Să alergăm printre ploi
ținându-ne de mână,
goi
de regrete,
precum niște egrete
în apus.
Nu-s
cuvinte ce se pot rosti…
Pe pirostrii
dorințele le-am pus…
Noi
suntem alungați
purtați
pe pleoapa timpului ca o maree,
doi
cai sălbatici
cu potcoave
curcubee.
Poem de barbugiu
Din când în când
arunc și eu cu zarul…
În avatarul nesfârșitei vieți
cresc dimineți
pe fiecare pleoapă
ce-n apă
se răsfrânge.
În sânge
port sălbăticii de lup;
mă rup
apoi mă recompun,
nebun
de dorul tău.
Arunc în hău
aceste două prea arzânde cuburi…
Strâns în șuruburi
mi-e sufletul un condamnat la rug…
Fug… Fug… Fug… Fug
de mine și de tine, fug mereu
copil din flori crescut de Dumnezeu,
un derbedeu
purtând breloc
la brâu buchet uscat de nenoroc.
Arunc cu zarul… Nimeresc o stea…
E șase-șase… Vei rămâne-a mea!
Poem logodnicei
Stai moarte stai!
Prea iama dai
ca un cal fără frâu…
Aruncă de la brâu
secera de argint
și pune o floare de iacint
iar pe umăr
fără de număr
poartă fluturi în loc de coasă…
Ai putea fi frumoasă
de ai zâmbi
și de nu ai veni
înainte de sută…
Logodnică slută,
de te-ai rătăci!
Încă te visez…
Eu încă te visez, deși demult
n-am mai plonjat
în marea de sub pleopa-ți tremurândă…
Dar ce tumult,
ce aprigă osândă
ar putea
din mintea mea
să șteargă chipul tău?
Eu încă te visez, nu cum erai
ci cum doream
să fii în vreme-aceea
când fermecat descopeream femeia
în trupu-ți tânăr mirosind a soc…
N-avui noroc…
și totuși, ca-n trecut
eu încă te visez
cum te-aș fi vrut.
Înflorire în doi
Am să te caut iubito-n astă toamnă
Ca pe un ban de-argint de mult pierdut
Și chiar de conștiința mă condamnă
Am să îți fur trei șoapte și-un sărut.
Hamac din raza lunii îți voi face,
În el la pieptul meu să dormi visând,
După o-ntreagă oră ca pe ace
Îți voi șopti: ,,Iubito, sunt flămând! ”
Și-am să te mușc ca pe-o azimă coaptă
Și-ai să mă sorbi ca pe un negru vin,
Ne vom plăti ospățul cu o șoaptă
Și-n jurul nostru vom sădi senin.
Am să te chem iubito-n astă toamnă
Și – am să te-nbrac în frunze arămii,
Vom învăța iubirea ce înseamnă
Și o să ne simțim din nou copii.
În ploi rebele neștiuți vom plânge
Ori ne vom pierde-n labirint de-atingeri,
Dorințe ne vor galopa prin sânge
Și vom simți crescând aripi de îngeri
Și vom picta-n albastru toamna toată
Și vom aprinde curcubee-n ploi
Și nimeni vreodată n-o să poată
Să ne oprească să-nflorim în doi.
Să ne oprească să-nflorim în doi…
Alegeri greșite
Nu mai avem un Moise ori Aaron
În lungu-acest exil înspre mai bine,
Pășim parcă pe-o punte cu suspine
Conduși de-un Liviu, de-un Traian sau Ion.
Profeții toți i-am răstignit pe cruci
Și am ales în frunte saltimbancii,
Din când în când ne calcă cu bocancii
Jandarmii… Am ajuns popor de cuci
Plecați departe, pe-un străin hotar
Pentru un colț mai bun, mai alb de pâine,
Făr-a gândi că vom culege mâine
De prunci al despărțirii rod amar.
Deborele le-am ars de mult pe rug
Punând în frunte tâmpe Izabele
Slujind unui hidos Polinichelle
Care a pus magistratura-n jug.
Visând la icre negre de somon
Strângând în țări străine-un blid de mană,
Purtăm în piept a-nstrăinării rană
Conduși de-un Liviu, de-un Traian sau Ion…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Octombrie 2019