Reminiscențe
Din copilărie
mi-a rămas doar un coif de hârtie
și o jucărie spartă…
Copilăria este suprema artă
de a iubi necondiționat,
de a păstra în suflet curat
și ochii deschiși doar înspre bine…
Copilăria se naște odată cu tine,
cu mine și poate apune devreme
când îngrijorări prind să ne cheme,
ori poate ține o viață întreagă
de porți talisman o ființă dragă.
Doamne, cât de frumoasă lumea ar fi
dacă toți oamenii ar devenii copii!
Suflet plin
Mă-nchin la frunza toamnei care moare,
La cer, la ape și la flori mă-nchin.
Sunt înfrățit, prin lut, cu fiecare
Și simt că vreau, nu vreau, le aparțin.
Mă regăsesc în stropii cei de rouă
Și-n zâmbetul divin din curcubeu…
Îmbrățișez cu brațele-amândouă
Tot ce-i frumos și simplu-n jurul meu.
Când văd durere, lângă dânsa sânger,
Dacă nu pot mai mult, cu plânșii, plâng,
În fiecare umbră văd un înger,
Din fiecare zâmbet, perle strâng.
Sărut lumina albă-a primei raze,
Cu soarele-n apus mă contopesc,
Mângâi și modelez cuvântu-n fraze
Apoi șoptesc spre ceruri: Mulțumesc!
Dorințe la ceas de răscruce
Bate greu ciocanul în piron,
Cum au scris profeții în Canon,
Plânge cerul, tremură pământul,
Suferă precum un miel Preasfântul…
Lemnul ce cândva catarg s-a vrut
Palmele cu sânge și-a umplut,
Spinul care fruntea-nsângerează
Pentru-o clipă, roză se visează,
Miere vrea oțetul cel din vin,
Sulița, ar vrea să fie crin,
Îngerii, ostași se vor, în zale,
Foc din cer pe oameni să prăvale…
Numai osânditul fără vină
Dându-și duhul, vrea, și e, Lumină…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
7 octombrie, 2018