Îmi amintesc de copilărie ca de un rai îndepărtat în care îngerii erau travestiți în cai.
Blajini și puternici în același timp, capabili să te scoată din orice încurcătură, caii copilăriei mele încă îmi înfloresc visele cu scântei scoase de potcoavele lovind pietrele, în galop.
Năluci cu crupele aburinde, mă fascina nechezatul lor maiestuos.
Mânjii cu picioarele precum lujerii crinilor, ori armăsarii înfocați, armigii, cum erau numiți în sătucul copilăriei mele, Moniom, îmi produceau același simțământ de înrudire, de apropiere, la fel ca fresca primei biserici vizitate. Coamele fluturânde în vânt îmi păreau aureole, praful ridicat în urma lor îmi părea nori.
Primăvara, trăgând încordați la plug îmi păreau zei răscolind glia, semănând binecuvântarea. Îi căinam în zilele toride când, sub asediul muștelor, veneau în galop, plini de spume, căutând umbră sub părul lui taica Pascu. Mă certam cu unii dintre prieteni care îi goneau punând pietricele în cutiile de conserve pe care apoi le agitau speriindu-i. Alteori se opreau la fântână căutând însetați, în găleata legată de lanț, apă. Când părinții nu erau acasă, luam o găleată și fugeam la fântână să le potolesc setea. Drept mulțumire îmi așezau botul pe umăr ori îmi atingeau cu el obrazul.
Nu am încălecat niciodată, dar nu mai rețin de câte ori mă visam călărindu-i. Până prin clasa a patra, eram sigur că aveau ascunse undeva, aripi.
Au trecut zeci de ani, și ori de câte ori mă întorc în satul copilăriei mele ce pare a fi căușul palmelor lui Dumnezeu, îi caut cu privirea pe spinările dealurilor așezate împrejur. Lângă cimitir, am găsit o potcoavă ruginită, care îmi pare o liră ce cântă un cântec știut, scris pe portativul inimii mele.
Aidoma lor, devin tot mai mult, cu fiecare apus, amintire. În ochi, mi se oglindesc stele, iar nările simt mirosul gliei…
Voi dispărea într-o zi, pe neștiute poteci, cu speranța că undeva, la un capăt de cer voi întâlni, la umbra unui stejar, o herghelie…
Pentru că atunci voi fi ușor, pentru întâia oară voi încăleca, pornind în trap înspre veșnicie pe spinarea unui cal ce atât de ușor poate fi cufundat cu un înger…
–––––––––
Nicu GAVRILOVICI
14 aprilie, 2018