SĂ PLÂNGĂ TOAMNA ÎN TURCOAZ, ȘI-N CĂRȚI SĂ SCRIE CU TRIFOI...
Ce dacă toamna lăcrimează cu cerul prins în arămiu,
Și frunzele foșnesc uitarea, răpindu-mi vara-n cenușiu?
Țin pulsul viilor în palmă, iau struguri, îi strivesc de piept,
Pun rouă pe arcada nopții, cu bruma lacrimii te-aștept.
Sunt anotimp cu rod de toamnă, aceeași care ne-a găsit
Prin slove albastre, într-o carte, cu colțul stâng mototolit.
Pe brațe-mi desenai poeme…cu litere și nimb de zeu,
În gândul meu cu gust de valuri, sufla un ultim alizeu.
Când marea-și încheia dantela pe glezna ruptă de furtuni,
Tu, timonier cu vânt de perle, vâsleai spre țărmul altor Luni
Ai ancorat, strivind în palme, cărbunii ce ardeau mocnit
În irisul cu gust de toamnă și ruginiu… acoperit
Mi-e dorul împletit cu roua ce-mi lasă urme pe obraz,
Strig mării să închidă pleoapa, să-mi plângă toamna în turcoaz.
Citesc povești cu-n pui de fată ce-așteaptă verdele în cărți,
În patru frunze colorate de călimara altor hărți…
——————————–
Nicoleta GORDON (Many)