LUMINĂ, TE-AI NĂSCUT NUMAI O DATĂ…
Las pe-un taler adevărul și pe celălalt minciuna,
Socotind că-nclin balanța de-i pun primului cununa…
Orbului de-i dau lumina, n-o vedea prin ochii mei,
Celui ce nu mă aude, cum să-i spun de farisei?
De-am s-adun în palmă frica de-a avea nebuni aproape,
Zeul meu, despică marea, prinde-mi liniștea de ape!
Și-mi ferește glezna albă de-ntunericul din ei,
Prea s-au înmulțit de-o vreme, prea e plin de dumnezei!
Prinde-mi sori după ureche și pe gene-mi lasă cer!
Parcă-i tot mai iarnă-n oameni, și în suflete-i doar ger…
Poartă măști și sunt soliștii unor jalnice orgolii,
Însă tu mi-ești adăpostul, verde, înfrunzind magnolii…
Ce copil mai ești de-o vreme, când mi-aștepți sărut-alintul!…
Îți cuprind fruntea în palme deslușind tot labirintul,
Și-ți iubesc copilăria ce mă-nvață a fi femeie,
Liniștea din necuvinte, adevărul ce ți-e cheie…
Știu, e frig prin oase grele, neputințele mai dor,
Și-i mereu curtat seninul, lumea-i ceață și e nor.
Universul ți-e în iriși, eu de pieptu-ți înnodată…
Pentru tot ce-mi ești, lumină, te-ai născut numai o dată.
——————————–
Nicoleta GORDON (Many)