Cumințenia pământului
Cumințenia pământului
privește în gol orizontul său interior,
lumea-i haotică pierdută în dulcele plin
al neștiinței de sine în care odihnește.
Dezbrăcată de orice orgolii,
cu genunchii și brațele strânse,
pare o stranie făptură
care se apără
de curiozitatea oamenilor
ca sufletul de moarte.
Nenorocirile cad în genunchi,
singure bat clopotele
în turnuri ale tăcerii.
Nimeni nu se miră
doar se întreabă,
ce urmează să se întâmple?
Moartea strânge pe umerii ei
adâncul pământului mamă
ca o balanță a echilibrului
ce măsoară inegal timpul
pentru cei care pleacă.
————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
20 februarie 2020