SIMFONIA FRUNZELOR ARĂMII
E toamnă-n Univers, e-atâta toamnă…
Copacii se dezleagă de amor,
Îmbătrânesc, mor frunzele-n livadă,
Natura e vândută la obor.
Din cupe mari se bea în seară mustul,
Stelele blând se-ntorc în matca lor,
Albinele roiesc înspre adâncuri,
Surd, vechile răceli din oase dor.
Se pierd la orizont aripi celeste,
Decoruri arămii pe ram și-alei…
Păsări de foc cu triluri vii, măiestre,
Vor reveni la semn de ghiocei.
Roua se-aşează tainic peste mirişti,
Un greier mic se roagă de mălai,
La mine-n suflet duduie iar soba….
Veniţi, voi greieri mici şi fără trai !
Viori își tânguiesc în asfinţituri,
Romanţe gri pe străzile pustii,
Văratice iubiri se pierd în noapte,
Se vor întoarce castanii, spre zi.
Trec crizanteme dulci peste limanuri,
Al inimilor delicat pastel,
Se primenește-n ruginiul toamnei…
Lin, versul se prelinge din penel.
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin