PRIMĂVERILE DE ODINIOARĂ
( La Ruşii-Munţi… )
Păşesc în satul meu de odinioară,
Celest tărâm în primăveri de mai,
În existenţa-i sacră, milenară,
Leagăn a fost, scump colţişor de rai.
Se hârjonesc lăstunii în livadă,
Pomii valsează în veşmânt de flori,
Îmi pigmentează pasul prin ogradă,
Corole graţioase, vii culori.
Mi-e dor de buni, de uliţi pietruite,
De pluguri adâncind picior de plai,
De codri verzi… Meleaguri dragi şi sfinte,
Reprimenite în mirific strai.
Sub ” Bursucău ” un vultur dă târcoale
Cu ochi agili în zboru-i maiestuos,
Cu aripi largi se pierde lin în zare,
Vechi paznic al vernalului frumos.
Pe pajişti jilave, de dimineaţă,
Îl văd pe George, cocostârcul jun,
Prin treistii, către Mureş, jos în ceaţă,
Pasc mieluşei frugalul mic-dejun.
Ce zori-de-zi fierbinţi, pline de viaţă…
Ce forfotă la cântec de cocoşi !
Bat clopote, în rugi de dimineaţă,
Un gând pios se-nalţă spre strămoşi.
Dor de sătucul meu de odinioară…
Chiot în lunci, iubiri trecute-n zori,
Poveşti cu tâlc în seri de şezătoare,
Vechi amintiri pe aripi de cocori.
( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin