înfiorarea naşterii
Urmăream durerile secundei
căzând peste sevele gândului
adus de zeii închipuiţi ai erelor
iar stelele fixe înconjurau
ca nişte forme înmiresmate
înfiorarea naşterii .
Mumia curcubeului îţi bântuia
culorile…
De sub piramida gândului
se apropiau ţipetele misterioase
ale ultimei oaze de uimire.
Singurul adevăr despre contur
licărea în ţipătul munţilor.
Peste strămoşul sunetului
– blestemul sângelui ferecat
în amintiri – se adunau
sunetele limpezi ale corăbiilor
închipuite !
Ascultam bătăile secolului
trădând la fel ca şi ieri gândurile albe
şi înfiorarea naşterii …
dimineaţă de mai
Ieri am căutat înserarea
printre stropii care ne ştiau răsăritul.
Eram la fel de miraţi ca atunci
când de sub bolţile grele
luna ne-a contemplat umbrele
pentru încă un anotimp imaginar.
Ne-am adunat cercurile
pentru a colora cu petale elegante
– adânca luminare în miezul timpului
devenit alfabet nescris.
Ca un curcubeu, sunetul
aduna pietrele negre de morminte
pentru bolţile semnului nostru
judecător
ca să-i poată urma destinului –
gloria din misterul ultimului cuvânt.
Eram atât de albi, încât ploile
nu mai atingeau decât surâsul
şi sentimentele gravate în lacrimile
dimineţilor de mai
de unde ne culegeam liniştea
pentru firul următoarei nopţi.
Ieri am căutat înserarea
printre duhurile triste ale lumânărilor
şi n-am găsit decât răsăritul
răsfrânt în tristeţea ultimei raze.
îndoieli
Noaptea îşi unduia absenţa însângerată
şi ne ruga să ascundem mâinile
de marmoră ale durerii încremenite
sub fruntea ceasului de pe urmă.
Muzicile sferoidale ale fulgerelor
blestemau luminarea îndoielilor
şi noi,
mai sublimi decât florile de nuferi,
număram căderile sfâşietoare
printre genele stelelor.
Ca nişte seve arzătoare ne-am născut
fără să ştim – rătăciţi în taină,
pe drumurile luminate de curcubee.
Ca un ecou răsunător în valea anotimpurilor
căutam umbrele pierdute
în dorurile verzi şi-n arşiţa sentimentului.
Şi când semnele zodiacale vor atinge
tâmplele cu greutatea cerului,
toamna va înălţa văzduhul de ger
printre patimile perfecţiunii sferei…
Linişte caldă
Se îndepărta orizontul,
iar greierii muţi îşi mişcau trupul
aproape de liniştea ierbii.
Eram atât de pătrunşi
de respiraţia bolţilor
încât soarele străbun
– deasupra piramidei de cleştar –
îmi încununa naşterea
cu încă un cerc de foc.
Se îndepărta orizontul,
iar liniştea cosmică
îmi învăluia dureroasa înnoptare…
–––––––––-
Monica ILAȘ
Italia
17 iulie, 2018