Miriam Nadia DĂBĂU: E iarnă…

E iarnă…

 

Îţi mai aduci aminte-n iarnă?
Când fulgi de nea se preligeau
În colţul sufletelor noastre
Ce enigmatic îngheţau!

M-ai dus tinându-mă de mână
Ca un copil pierdut în alb
Obrajii îşi certau roşeaţa
Şi fulgii mari îi biciuiau!

Mă încălzeai cu iarba noptii
Şi flăcări aruncau scântei
În valul iernii străbăteam tăcerea
Şi nimănui nu îi păsa de noi!

Îmi încălzeai cu răsuflarea gurii
Palmele îngheţate de ninsori
Şi vântul răscolea în inimi
Zăpezi si avalanşe de dureri!

Târziu cu teamă m-ai lăsat,
La poarta sufletelor triste,
Îngândurat si nins de alb
Treceai pierdut prin fulgii noptii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

Noiembrie 2019

Lasă un răspuns