ȚINEȚI LIMBA NEPIERITĂ
Moșii noștri, înțelepții, pusu-ne-au în gând povață,
Să-nvățăm că doar credința și cea limbă țin în viață
Neamul nostru din-ceputuri, până-n ziua de apoi,
Ca să fim pe huma noastră și în bine și-n nevoi.
Că doar limba și credința dau speranță și putere
C-al nost neam, ce-i vechi cât lumea, niciodată nu va piere,
Iar de-om ține între graniți pe acei care vorbesc
Limba noastră strămoșească, vom ajunge în ceresc.
Numai limba românească are-n ea cuvântul DOR,
Ce doar noi îl înțelegem, îl simțim, ne poartă-n zbor,
Ne ridică în tăria cerului cel însfințit,
Ne alintă, ne mângâie în smerit și-n fericit.
Și-apoi câte mii cuvinte cu-alte mii de înțelesuri
Dau în rând din fiecare minunate alte sensuri,
Ce fac limba noastră vie, dulce ca o primăvară,
Ce de-oalinți în al tău suflet, ții în tine o comoară.
MAICĂ, DOINĂ, NEAMUL, ȚARA, HUMA, toate-s lăcrimate
Și cu viața noastră-ntr-una din vechime-s apărate,
De-asta marile cuvinte au în ele cea putere
Ce ne fac eroii zile, când ea, patria, ne-o cere.
Țineți limba nepierită, țineți datina străbună,
Țineți sfinte obiceiuri de din vremea cea bătrână,
Și păstrați dulceața limbii, ceea veche, din-ceput,
Ca să știm că suntem umbra timpului pe-aici trecut.
*
Limba noastră românească e un figure de miere,
Dați-i sfântă-nchinăciune să își ia din noi putere,
Că de-o ținem în onoare, în curat și în cinstire,
Fi-vom ici, pe huma asta, timp lungit, spre veșnicire.
31.08.2020 – Ziua Limbii Române
PUTEREA SLOVEI SCRISE
Vă desprindeți din icoane zugrăvite pe-al nost’ suflet
Corifeilor de limbă și simțire românească,
Voi ce-ați lustruit cuvântul cela vechi să strălucească,
Ca s-adune laolaltă românescul nostru cuget.
Voi ați dat putere slovei să ne-nalțe-n demnitate,
Să ne spună cine fost-au bunii noștri cei străbuni,
Cum luptară ei odată cu stăpânii ăstei lumi,
Ca să știm cum mi se ține țara-n sfânta libertate.
Voi ce fost-ați conștiiță ăstui neam de truditori,
Grămătici și cronicarii timpului de din-nainte,
Ne-ați lăsat ca pe-o poruncă, ca mereu să ținem minte
Cum că țara și norodul, ne sunt sfintele comori.
*
Astăzi, sunt prea mulți aceea care molfăie cuvinte,
Fără viață, seci și goale, care nu ne spun nimic,
Sună bine doar din coadă, parcă-i dansul din buric,
Fără pic de-nfiorare, lălăială ce te minte.
Prea puțin în scris e suflet ce să de-a înfiorare,
Prea se-amestecă la vorbe adunate într-o rimă,
Prea coboară versul celui, înglodându-se în tină,
Nu se scrie cu simțire, cu smerit și cu visare.
Poezia nu-i doar vorbe înșirate ca pe ață,
Ea îmi e trăire-adâncă, din a inimi fântână,
Har dumnezeiesc din care pui în versul tău fărâmă,
Ca să aibe măreție, strălucire, suflet, viață.
**
Să ne ierte corifeii, grămăticii, cronicarii
Că-s puțini acum aceia care sunt cum fost-au ei,
Poezia e ca omul care-o scrie, de doi lei,
Dacă sufletul lui nu e, picătura călimării.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
31 August 2020