Motto:
Am de la Domnul, sănătate
Și har și vise, vre-o doi bani,
C-așa-i viața măi fârtate,
Când dus-ai, șapteșcinci de ani.
De-o vreme, simt adesea ceva ce duc în cârcă,
Sunt anii strânși de-o viață, un greu ce mă-npovară,
Aducerile-aminte, ades mi se încurcă,
S-a lenevit și minte, privirea nu-i mai clară.
Las de la mine treacă, a vieții câte-s toate,
Las amintiri mă-ncerce cu ale lor trăiri,
Mai las de-oparte pricini, ce-n vreme poate-poate
S-or stinge de la sine-n uitatele pieiri.
Las lumea mă bârfească, de câtele făcute,
Las lacrimi tăinuite, în sfintele iubiri,
Vă las pe voi prieteni, cu clipele plăcute
Ce le-am trăit alături, le faceți amintiri.
Las timpului o urmă, de mine să îmi știe
Că am trecut pe-aicea ca simplu călător,
Și-o ploaie de luceferi venită din vecie
Pe-o foaie de hârtie, ce-am scris: ,, De toți mi-e dor!”
*
Eu știu că numai timpul e nesfârșit în sine,
Iar noi, drept muritorii, din el puțin trăim,
Mereu lasăm urmașii ne judece, de bine
Trăit-am astă viață, sau nu îi mulțumim.
**
Am ani, o pungă plină, avere adunată
Din clipe întristate, din mii de bucurii,
Aș da-o-n bunăvoie, s-o umplu înc-odată
Cu cât Tu, Sfinte Doamne, îi vrea, mă mirui.
17.04.2020
A MEA COPILĂRIE
Copilăria fost-a-mi un șir de-mbrățișări
Primite de la mama în zilele acele,
Când eu, din păpădie făceam ades brățări
Și le puneam la fete, pe degete inele.
Și-n jocuri, câte toate, cu leatul meu de-o seamă
Trecutu-ne-a pruncia ca umbra unui vis,
Doar timpului de-atuncea i-am dat cu toții vamă
Că ne-a lăsat în voie, să fim ca-n paradis.
Ne-a săturat cea vară de mure de pe Vale,
De zmeur și frăguțe din poala unui deal,
De vișine, cireșe, ce ne ieșeau în cale
Când prăduiam ca hoții, tot satul meu natal.
Pe-atunci, a noastră fost-a împrejurimea toată,
Și nucii din Răzoare și prunii-n țintirim,
Pomiștea popii încă și via întomnată
Și tot ce-acum uitat-am, că prea îmbătrânim.
*
Ce timpuri mai avut-am, noi, îngerei de miere
Uitați în faptul zilei de griji și de nevoi,
Trăiam fără ne pese, după a noastră vrere,
Așa cum cele timpuri, mi le-ați avut și voi.
Mă-nchin cu sfiiciune la cea copilărie
Și-aducerea aminte în lacrimă mi-o pun,
Că-i singura curată, trăită-n bucurie
Din tot ce-a fost odată, în timpul meu nebun.
CE NE LIPSEȘTE DOAMNE
Ce ne lipsește Doamne, în aste vremi nebune
Când lumea e întoarsă de-acum cu fundu-n sus?
Căința și smeritul, respectul, fapte bune
Pe care să le facem și care-acuma nu-s.
Să ne întoarcem dară la sfânta-nvățătură,
Iertări din al nost’ suflet să cerem la altare,
Că prea ne-ndepărtat-am de Tine și în ură
Trăim de-acuma viața, ce parcă gust nu are.
Poruncile-ți uitat-am și Iude trădătoare
Prea mulți din noi îmi fost-au de-acum întruchipați,
Nu mai îmi este lumea smerită, iertătoare,
Că doar la ei li-i gândul, să-mi fie îmbuibați.
Vor trece aste vremuri, n-om învăța nimic,
Nădejde n-o să fie că ne-om căi cumva,
În ale sale fapte, rămâne-o omul mic,
Iar până să se-ndepte, mai e încă …ceva.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Aprilie 2020