PAȘII TĂI
Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,
Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,
Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,
Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.
Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri azi îmi calcă,
Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,
De poiana adumbrită și de poala de pădure,
Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.
Și de via arămită în amiaza unei toamne,
De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame
Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme
Când, el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.
Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care
Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,
Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,
Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.
*
Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,
Noaptea, în bătaia lunii pare toate înstelată,
Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,
Ca s-o facă urcătoare către raiul plin cu sfinți.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
3 septembrie 2020