IISUS, ‘NĂLȚAT LA CERURI
Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.
S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.
Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.
Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.
N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curată,
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere
Că ele întinează și izvorăsc durere.
El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.
Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.
*
După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierde pe vecie a Raiului cărare.
**
El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.
SE SCHIMBĂ LUMEA-NTREAGĂ
Voi n-ați băgat de seamă că lumea-i în schimbare?
Iar ce-am avut odată mai bun, valoare n-are?
Se-ndepărtează astăzi copiii de părinți,
Sunt prea rebeli de-acuma și prea puțin cuminți.
Nu mai contează nemul și nici un preț în bani
Nu are biata țară, rămasă la dușmani,
Uitați îmi sunt în cronici, vitejii mei străbuni,
Pe soclul lor uscate-s coroane și cununi.
A neamului unire nu-i țel nici legământ,
Sunt vorbe doar de clacă împrăștiate-n vânt,
O faptă nimeni face ca țării bine-i meargă,
D-apoi să-și deie vamă, viața lui întreagă.
Ne-am străinat cu totul de huma părintească,
În triste țintirime uitarea las să-mi pască
Părinții și bunicii smerelnici și cuminți,
Ce-mi stau sub cruci căzute, pe-acolo rânduiți.
Vă jeluiți că țării îi merge tare rău,
Dar ce-ați făcut să-i fie mai bine-n drumul său?
Al țării bine-i este, cel binele din voi,
Dar voi pe din-lăuntru prea mici sunteți și goi.
Când o să-mi puneți țara n-ainte la părinți,
Când o să fiți cu toții închinători la sfinți,
Când pentru astă țară și viața vă veți da,
Atunci, aicea Raiul va fi, de-a binelea.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Mai, 2020