ÎN VREMEA DE POVESTE
Tu, moș bătrân cât veacul, în visul tău cel blând
Îmi tot momești iluzii să vie-n al tău gând,
Și învățat cu ele ți-e greu a te desparte
De cât te îndulciră trecutele păcate.
Când tinerel îmi fost-ai, jur-împrejuru-ți roată
Nu datu-ți-ai iubirea nicicând pe lumea toată,
Și-ai lăcrimat la inimi de tinere codane
În nopți câte pierdut-ai, din primăveri în toamne.
Ai fost înalt ca bradul și mândru ca un soare,
Cât fete-au fost pe lume, frumoase ca o floare,
Pute-ai s-alegi ce vrut-ai, dar tu, ca o albină
Luat-ai mierea lumii, din marea ta grădină.
Te-a legănat ca nimeni iubirea-n vraja ei,
Ai fost în Raiul lumii dorit la sânul ei,
Nevrând în gându-ți lacom să te oprești, să-ți pese
C-odată tot se gată clipitele alese.
*
Ce vremi au fost moșnege în vremea de demult,
Căt dor ți-a fost în suflet, iubire și tumult,
Dar au trecut mai toate, că totu-i trecător,
Dar vremilor acelea, tu n-ai rămas dator.
**
Acum, te-ai dat de-oparte, că altu-n locul tău
E crai pe șapte sate, pe dealuri și pe-un tău,
Tu, moș bătrân de-acuma, când somnul te-ocolește
Te-ntorci în vremea ceea, ce fost-a de poveste.
Și-ți spui că tot nu fost-a atâta cât ai vrut
Și cât sub vraja clipei mai înc-ai fi putut,
Îmi lasă lumea asta și altora s-o-ncerce,
Tu du-te în visarea clipitei care trece.
28.12.2020
LEATUL MEU
Ne-om duce înspre-a vieții iarnă
Cu toții cei din leatul meu,
Uita-vom de a vieții larmă,
De-a ei tumult, de ce-a fost greu,
De-nnevoiri, de bucurie
În scurte clipe de răgaz,
De tot ce-a fost nemernicie,
De cei ce n-au avut obraz,
De trădători, de răi, de lepre
De mulții ceia mincinoși,
De vorbitori de vorbe sterpe,
De vânzătorii ticăloși.
Veni-va vremea când, odată,
Pe toți aceștia-i vom ierta
Și-om ține minte buna faptă
Ce-am întâlnit-o undeva.
Și mâna cea de oameni care
Au fost în toate buni, curați,
De-aceea ăștia, fiecare,
Ni-s prieteni vechi, adevărați.
*
Și-apoi, când fi-va chiar la urmă
Un singur lucru-om ține minte,
C-am fost și noi în marea turmă,
Un suflet, mergător ‘nainte.
**
Și eu, născut dintr-o iubire,
Am pătimit pe-al vieții drum,
Da-n mersul lumii, în grăbire,
Poate că fost-am și-un om bun.
29.12.2020
——————————
Mircea Dorin ISTRATE
Decembrie 2020
Târgu Mureș