Mereu inspirat şi atras de subiecte literare cu rezonanţă emoţională, Al. Florin Ţene se prezintă în faţa cititorilor cu un nou roman intitulat ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, în care personajul central este poetul Traian Dorz. Am citit cu mare plăcere romanele scriitorului clujean şi de fiecare dată când am scris despre ele, mă gândeam ca nu cumva cuvintele mele să fie prea sărace şi prea puţine pentru a reliefa anvergura operei şi a personalităţii sale. Evocarea poetului damnat pentru credinţă este o restituire absolut necesară pe care Al. Fl. Ţene o face în stilul său autentic şi foarte apropiat de sufletul cititorului. Traian Dorz a fost ţinut în umbră ca poet, n-a fost cunoscut, chiar dacă o mare parte din poeziile sale erau puse pe melodii religioase şi cântate în biserici şi mănăstiri. Puţini sunt aceia care ştiu că ,,Blândul păstor’’ sau ,,Vei veni, Isuse, vei veni’’şi multe altele, sunt creaţii dorziene. Punând într-o perfectă armonie binomul realitate şi ficţiune şi folosind un instrumentar stilistic exersat în acest domeniu, autorul reuşeşte să ne introducă în atmosfera tensionată în care a trăit şi creat eroul său. Nu se îndepărtează de la adevăr, îl respectă cronologic şi evenimenţial. Pe soclul biografic al poetului sunt aşezate construcţii imaginare, care dau contur întregii evocări. Cartea poartă un titlu sugestiv şi atractiv, reprezentând un vers din poezia ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, o poezie plină de semnificaţii şi cu trimiteri simbolice la viaţa carcerală : ,,Ce greu a fost în noaptea asta,/ ce lupte crâncene-am trăit,/ ce-nverşunat a fost vrăşmaşul/ şi ce sălbatic a lovit…/ Acum când se ridică fumul / şi când putem privi-napoi/ acum vedem ce pierderi/ câţi sunt căzuţi şi morţi din noi’’. Fiecare capitol este însoţit de câte un motto selectat din creaţia poetului, în aşa fel încât să sugereze momentele naraţiunii : ,, Era şi nor şi noapte şi iarnă şi război’’, ,, Fii voios că-n oastea sfântă eşti şi tu chemat’’, ,,Binefacerea primeşte-o, dar simţeşte-te dator’’, ,,Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe’’,, Azi nu mă-ntorc la nimeni’’, ,, Mai fi-va la sfârşit o judecată’’. Prin patosul ideilor şi calitatea expresiei cu un profund mesaj religios, opera lui Traian Dorz poate fi asemănată cu poeziile lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Vasile Militaru, trecuţi şi ei prin exerciţiul suferinţei din închisorile comuniste. Dar Al. Fl.Ţene nu analizează din punct de vedere literar creaţiile poetului, ci ne propune imaginea ,,unui psalmist bihorean’’, ,,poet al luminii, al iubirii, al credinţei şi smereniei’’ pe care vrea să-l actualizeze mai mult ca oricând. O face însă Ionuţ Ţene în peambulul acestei lucrări, care reuşeşte să ne dezvăluie sensurile adânci ale liricii dorziene. Sensibile aprecieri asupra romanului sunt făcute şi în textul de postfaţă a lui Anton Ilica, care spune că, Al.Fl. Ţene are déjà ,,expertiza unei garanţii calitative’’. Fiecare etapă a vieţii personajului este prezentată detaliat, dând evocării farmec şi culoare prin folosirea unei game variate de mijloace stilistice : limbaj expresiv, dialog viu, descrieri istorice şi pitoreşti, caracterizări nuanţate, simboluri prevestitoare, etc. Din coţinutul romanului aflăm că, personajul principal este un om modest, cinstit şi cumpătat la vorbă, iubitor de Dumnezeu, dar şi un luptător curajos pentru dreptate şi adevăr. Acţiunea romanului se desfăşoară în mod liniar, determinat de spaţiu şi timp. Traian Dorz este un autodidact provenit dintr-un sat numit Livada Beiuşului, fără studii superioare, dar înzestrat cu un talent înnăscut, promovând poezia religioasă, în cadrul sectei ,,Oastea Domnului’’ pe care o va sluji cu o pasiune rar întâlnită până la sfârşitul vieţii. Pornirile sale poetice îşi au rădăcinile încă din anii adolescenţei, când se afla sub influenţa lecturilor din marii clasici români, dar mai ales a cărţilor religioase, care i-au trezit dorinţa de a scrie el însuşi versuri spre slava lui Dumnezeu. Amprenta cea mai puternică asupra formării sale îi aparţine preotului Iosif Trifa, atât ca model literar cât şi spiritual. Se căsătoreşte de timpuriu cu Maria, care îi va fi alături la întreţinerea familiei, cât şi în acţiunile sale de propagandă religioasă. În timpul regimului communist, pentru că n-a vrut să renunţe la scrierile şi convingerile sale religioase, Traian Dorz a fost arestat în repetate rânduri şi apoi condamnat la 17 ani închisoare, pentru simplul motiv că, a scris poezii religioase şi face parte din Oastea Domnului. A trecut pe rând prin mai multe penitenciare din ţară, unde a fost supus celor mai odioase suplicii ale torţionarilor. Nici în acele condiţii greu de suportat, n-a încetat să scrie poezii, dacă nu pe hârtie, căci era interzis, le-a inregistrat în memorie. Abia după 1989 lirica lui Traian Dorz a văzut lumina tiparului, dar critica noastră literară se dovedeşte încă prea zgârcită pentru a-i aprecia valoarea. De aceea cred că, romanul lui Al. Fl. Ţene este cel mai frumos omagiu adus poetului Traian Dorz şi un îndemn spre reconsiderarea operei sale.
–––––––
Mircea Daroşi