Scriem sau vorbim despre oamenii de-o aleasă cultură, îndeosebi în momente aniversare, le creionăm portrete în cuvinte şi le aducem omagiile de profundă admiraţie şi recunoştinţă pentru tot ceea ce au făcut într-un domeniu sau altul. Un astfel de om, truditor pe ogorul literelor şi al înnobilării limbii române este Alexandru Florin Ţene. Ajuns la ceas de praznic afectiv şi de popas bilanţier, distinsul om de cultură, scriitor, critic şi istoric literar, publicist, poet, eseist şi dramaturg îşi serbează în acest an opt decenii de viaţă tumultoasă care îi onorează existenţa. Sunt bucuros că am ocazia fericită de a scrie despre o asemenea personalitate culturală atât de complexă. Dar ca să scrii despre scriitorul Alexandru Florin Ţene, trebuie mai întâi să-i cunoşti opera în care se oglindesc toate virtuţile sale umane. Am avut ocazia să citesc o parte din romanele pe care mi le-a dăruit cu toată dragostea şi prietenia, le-am recenzat şi le-am publicat în diferite ziare şi reviste, dar de fiecare dată am avut un sentiment de reţinere, ca nu cumva, cuvintele mele să fie prea sărace pentru a exprima anvergura personalităţii sale literare. În primul rând, aş sublinia talentul şi stilul autentic de care se bucură creaţiile lui, apoi diversitatea tematică pe care o abordează şi uşurinţa cu care scrie.
Interesat de vieţile unor personalităţi importante din istoria literaturii române, Alexandru Florin Ţene urmează modelul biografiilor romanţate pe care l-au promovat mulţi scriitori români, precum George Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Dumitru Caracostea, Mihail Zamfir şi alţii. Astăzi a devenit o colecţie foarte cunoscută, care face parte dintr-un proiect editorial îndreptat spre toţi cei interesaţi de vieţile marilor personalităţi culturale. Alexandru Florin Ţene are un palmares bogat în acest sens, şapte scrieri de acest gen, care impresionează prin arta şi originalitatea în care sunt realizate. Este vorba de romanele despre Gib I.Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Ion Minulescu, Traian Dorz, Vasile Militaru şi cel mai recent ,,Nu plângeți că mă duc de lângă voi – Viața „Sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu. Povestea lor este spusă în mod inedit. Toate titlurile conţin sintagma ,,între realitate şi poveste’’, dimensiuni greu de delimitat în fiecare roman. Autorul are capacitatea de a surprinde amănunte mai puţin cunoscute, realizează dialoguri efervescente, creionează personaje vii, cu trăsături bine conturate. Aproape toţi cei cuprinşi în galeria acestor portrete au suferit din cauza regimului communist, au murit în uitare sau izolare, ori în alte locuri, ca să nu fie prinşi de malaxorul cenzurii strivitoare. Despre toate acestea găsim mărturii în fiecare dintre cele şapte volume apărute. Al. Fl.Ţene recuperează ceea ce trebuia recuperat, din nevoia de a-i repune în drepturi, de-a le consolida renumele, viaţa şi opera. Este o acţiune curajoasă şi provocatoare prin care autorul îi redescoperă pe cei care au fost daţi uitării. Toate cărţile de acest gen sunt încărcate de informaţii pe care biograful a considerat că este bine să le aducă la cunoştinţa cititorului. Se documentează temeinic şi interpretează datele culese din biblioteci, arhive sau alte instituţii de specialitate şi, mai ales, studiază foarte atent operele protagoniştilor săi, pe care le încălzeşte la temperatura sufletului său de om al literelor. Romanele sale biografice sunt bine structurate şi se disting prin claritate şi profunzime analitică, prin argumentări şi opinii proprii. Ele abundă în descrieri de epocă, în informaţii istorice şi culturale, pun în valoare personaje luate din lumea reală sau imaginară, cu psihologii dintre cele mai complexe, adevărate radiografii sufleteşti. Florin Ţene este un maestru al artei cuvântului, dispune de o remarcabilă relevare şi îmbinare a elementului biografic major, cu cel mărunt, dar semnificativ şi, nu în ultimul rând, printr-un discurs narativ atractiv.
Dar opera lui Al. Fl. Ţene nu se rezumă doar la atât. Ea cuprinde 22 de volume de poezii, unele bilingve, 16 romane, 5 volume de proză scurtă, 23 volume de critică literară şi eseuri, 4 volume de teatru, 3 volume de interviuri şi este cuprins în peste 70 de antologii, dicţionare literare şi enciclopedii. Publicistica sa, în general cu tentă filozofică şi socială, a apărut în ziare şi reviste pe un areal foarte extins în ţară şi străinătate. El este fondatorul multor publicaţii, director sau colaborator de valoare al acestora, recunoscut şi apreciat la cele mai înalte niveluri. Astăzi este Preşedintele Ligii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Academiei Americano-Română de Știință și Artă (A.R.A.). Este membru al Asociației Scriitorilor Români din Canada. L-am cunoscut în cadrul Cenaclului literar ,,Artur Silvestri’’ din Cluj-Napoca, al cărui preşedinte este, şi am văzut în Domnia Sa un om de încredere, echilibrat, înţelept, talentat, calm, modest, mare patriot şi mare sufletist. Pentru toată activitatea sa de om al culturii, a fost apreciat de către cele mai înalte foruri culturale, a primit cele mai favorabile referinţe din partea unor valoroşi critici literari din ţară şi de peste hotare şi i-au fost acordate numeroase titluri, distincţii şi onoruri.
La ceas aniversar, îmi permit, cu cea mai aleasă prietenie să-i urez Domnului Al. F. Ţene, un călduros ,,La mulţi ani !’’, multă sănătate, bucurie şi împliniri pe toate planurile.
Mircea Daroşi