Mioara HUSUSAN: Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni” volumul 2, Editura SINGUR

Iată-ne din nou împreună. Anul trecut într-o primă antologie, iar acum în an centenar în a doua. Pentru români anul 1918 este un an de referință. Cetățenia română însă nu o găsim doar în buletin ci și în suflet. Ne aflăm cu toții în 2018, anul în care se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Toată lumea vorbește despre unitate, speranță și liniște, însă unitatea unui popor, constă în primul rând în unitatea sufletelor libere, în cunoașterea istoriei, în respectarea și prețuirea limbii române, în iubirea pentru neamul românesc. Ca să rămânem un popor unit, am învățat că iubirea și respectul pentru cei de lângă noi, ne-ar putea împlini visul. Oare mai știm să prețuim valoarea? Vom putea depăși obstacolele istoriei? Totul depinde de noi. Cum ne raportăm la ceilalți și ce putem face noi pentru o asanare morală… Antologia – ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni” volumul 2 pornit de la ideea unei ferestre în timp, însoțește autorii contemporani alături de autori clasici prin cuvânt. Fiecare autor vine printr-o fereastră a timpului și își așterne slova spre bucuria cititorului. Printre versurile ce le veți găsi aici, veți da mâna cu cei ce locuiesc în diverse colțuri ale lumii, au văzut alte culturi, vorbesc poate chiar altă limbă, dar în inima lor sunt români!

România este România, pentru toți cei care simt românește.

Pentru a putea sărbători 100 de ani de unitate, trebuie să învățăm cu fiecare clipă din viața noastră să sărbătorim unitatea de a fi! ,,Veșnicia s-a născut la sat” spune Lucian Blaga. În poeziile din această antologie în mod sigur veți simți printre rânduri dorul. Fiecare autor prin harul cu care a fost înzestrat a lăsat prin versul personal o amprentă unică către unitatea acestui tărâm numit România  Mulțumesc autorilor pentru dorința de a participa printre rânduri la sărbătoarea noastră națională – 100 de ani de la

Marea Unire – și au lăsat o piedică în calea uitării pentru cei ce vor veni, iar ție cititorule îți doresc să găsești frumosul din cuvânt.  Așa cum am susținut și în prima Antologie frumosul învinge și cunoaște lumina. Lumina tiparului și a lecturii. Lumina timpului ce le va dăinui sau nu. Timpul același prieten și dușman tăcut al fiecăruia. Timp care fuge ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”!

 –––––––––––––

Mioara HUSUSAN

Slimnic

Noiembrie, 2018

Lasă un răspuns