Carmen BRĂGARU: Muzica lui Paul Polidor în casa familiei Tarkovski

Într-o după amiază de octombrie mieros, neaşteptat de cald, mă îndrept spre casa familiei Tarkovski din cartierul de sud-vest al Moscovei. În faţa acestei spectaculoase toamne aurii, toţi copacii fac parcă reverenţe adânci, cu crengile până la pământ. Nimic nu pare să se fi schimbat: aceeaşi linişte în părculeţul din faţa blocului, aceeaşi voce caldă răspunde la interfon, aceeaşi bucurie sinceră a revederii mă întâmpină în prag. Printr-o fericită coincidenţă, întâlnirea de anul acesta s-a nimerit chiar de ziua Marinei Arsenievna. În timp ce o ascult povestind despre ce a mai scris de când nu ne-am văzut, completată mucalit din când în când de soţul său, regizorul Aleksandr Gordon, mă umplu din nou de atmosfera tarkovskiană ce irumpe din fiecare obiect al apartamentului: din portretul tatălui, poetul Arseni Tarkovski, privind din ramă sever-scrutător prezentul, din fotografia mărită a fratelui, celebrul regizor Andrei Tarkovski, din puzderia de poze din care te urmăresc ochi de copii şi nepoţi cu chipuri de îngeraşi, din oglinzile devenite simbol în filmele fiului şi amintirile fiicei.

Vine rândul meu să povestesc ce mai e nou prin România şi să despachetez darurile, mereu tradiţionale, căci acestea sunt preferate: urcioare, farfurii smălţuite, linguri de lemn încrustat sau ştergare cusute în roş-alb-negrul nostru specific. Şi tot ca de fiecare dată Marina Arsenievna se bucură copilăreşte de fiecare obiect în parte, aşezându-l deja cu ochii minţii în colţul menit. Aproape toate suvenirurile româneşti primite de-a lungul anilor -îmi mărturiseşte – au fost duse la casa de vacanţă de la Tarusa. Aşa încât, ori de câte ori mergem acolo, să vă avem aproape. În acea clipă faţa i se luminează a zâmbet şi mă întreabă: „Ce face iubitul nostru poet român?”. În prima clipă, ca orice român aflat în străinătate, mă gândesc la Eminescu, dar nu mă dumiresc de întrebare. Apoi, din amănuntele date de ambii interlocutori într-un glas, mă lămuresc cu uimire că se referă la Paul Polidor, pe care îl cunoscuseră cu câţiva ani în urmă prin intermediul profesorului Dumitru Balan. Micul grup de români fusese atunci într-un turneu la Moscova şi Reazan unde se întâlnise cu iubitori de muzică şi poezie. Paul Polidor îi fermecase atunci pe toţi cu melodiile interpretate, compuse pe versuri de Eminescu şi Esenin. Soţii Tarkovski-Gordon primiseră la despărţire un CD pe care îl duseseră tot în „colţul” românesc de la Tarusa şi pe care, în atmosfera rustică a încăperilor, îl ascultă de fiecare dată când poposesc acolo, nesăturându-se de sonurile calde ale vocii cantautorului(1) român şi de superbele versuri potrivite atât de bine cu linia melodică(2). Îi ascult uluită şi nu-mi vine să cred că, la mii de kilometri depărtare, Eminescu şi Esenin, înfrăţiţi de glasul lui Paul Polidor, răsună pe colindele blânde şi prin văile străbătute molcom de râul Oka.

————————————–

(1) Corect: compozitor-interpret

(2) Discul conţinea muzică de Paul Polidor pe versuri de: Serghei Esenin, Mateja Matevski, Mihail Sinelnikov, George Coşbuc, Miljurko Vukadinović, Grigore Vieru, Bahtiar Vahabzade, Anna Ahmatova; aranjamentul muzical şi interpretarea în limbile rusă, română şi sârbă – Paul Polidor

–––––––––

Dr. Carmen BRĂGARU

București, octombrie 2018

Lasă un răspuns