Clipă de neuitare
Când inima lui
i-a-mbrățișat suspinul,
Sufletul ei
s-a transformat în lebădă
lunecând pe-o lacrimă …
C-o zbatere de aripă
a atins țărmul
rănindu-și clipa
de neuitare …
În mersul ei grațios
mai șchioapătă, uneori,
însă, nu a uitat să zboare
și să renască
iar și iar….
Mărturisire în amurg
Adio-ți spun, iubite, cu inima rănită
Prea multe-am îndurat de când ne știm
Ce-a fost frumos s-a stins într-o clipită
Păreri de rău, in van, acum, rostim.
Nu poate, clipa, zidul să îl sfarme
Nici măcar versul nu ne mai unește
Suntem captivi în propriile karme
Destinul nemilos ne pedepsește.
De-a fost sau nu, iubire-adevărată
Ne vor răspunde frunzele de tei
Ce-or netezi cărarea-îndurerată
De pașii tăi pierduți în pașii mei…
Îți spun adio, dar rămâi in mine
Pumnal și scut al iernilor din gând
Viforniță și jar al lumilor păgâne
Ce-și scutură mirarea în cuvânt.
Iubitul meu cu ochi de căprioară
Din care azi regretele se scurg
Mărturisesc, la fel, ca-ntâia oara
Indubitabil, ai condei de demiurg.
Chiar dacă soarta s-a împotrivit
Cărările spre cer să ne unească
Îți spun adio, dar eu te-am iubit
De-acum tăcerea, doar, o să vorbească.
Incertitudini
Uneori, mi-e inima un aisberg al minții,
ce se topește,
când razele ochilor tăi flămânzi,
o inundă și o transformă
în ocean de vise,
în speranța unui nou început ….
Alteori, mi-e sufletul cântec nesfârșit de iubire
ce-nmugurește în copacul vieții,
cântându-și nemurirea printre crengile inimii…
Oare, ce s-ar întâmpla dacă rațiunea și pasiunea
s-ar logodi sub palma caldă a trupului și a sufletului?
Nu-i așa, că buza cerului ar naște curcubee în inimi și ar săruta neîncetat aripi de iubire?
––––––––-
Mioara BACIU